Anihilează-mi rațiunea

Capitolul 2

┏━━━━━━༻❁༺━━━━━━┓

        — Ce ai spus? îl întreb pe Darren, nefiind sigură că am auzit bine.

        Deschide gura, vrând să spună ceva, dar sfârșește oftând teatral. Cu degetul arătător, își fixează mai bine ochelarii pe nas, continuând să expire cu năduf.

        — Ai vrea tu. Asta am spus, explică fără pic de sfială.

        Așez un picior peste celălalt și îmi încrucișez brațele la piept. Cum poate Bryan – băiat timid, cu bun simț – să fie prieten cu cineva ca Darren? Cum poate Jessica să mă creadă o necioplită? Pentru că Darren asta e – un arogant necioplit.

        Eu am toate motivele să fiu nervoasă pe el. Urăsc frigul, iar din cauza lui trebuie să îmi petrec seara tremurând. Nu a încercat absolut deloc să o cunoască pe Jess, deși se presupunea, la momentul respectiv, că aveau o întâlnire. Când o a îmbrățișat-o, s-a ferit de parcă ar fi putut să ia o boală contagioasă, atingând-o. I-a răspuns indiferent, lipsit de chef. A venit făcând baloane din gumă de mestecat și abia își târșâia picioarele, cu toate că a întârziat fără să anunțe. Ne-a lăsat să așteptăm în van după el. Poartă ochelari de soare noaptea, pentru numele lui Dumnezeu! Cât de încrezut poate fi? Cum să fie tot el cel deranjat de prezența mea, care nu am făcut altceva decât să îl ignor pe cât posibil? Poate că m-am uitat urât la el, involuntar, însă e acesta un motiv pertinent?

        — Vei face riduri în ritmul ăsta, continuă să mă provoace.

        Netezesc fruntea cu mâna, sforțându-mă să rămân calmă. Dar în minte-mi vuiesc deja prea multe gânduri negre pentru a le mai controla. Ziua asta a fost un eșec total. Am dormit numai patru ore noaptea trecută. Tata nu a trecut să mă vadă, deși a promis. Cina cu Mark mi-a provocat bătăi de cap. Discuția cu diodele mi-a furat ultima bucurie. Apoi Jessica m-a implorat să vin cu ea... aici. Unde e frig. Și apare necioplitul de Darren. Pe deasupra, Jess va rămâne la mine peste noapte, ceea ce înseamnă că existe șanse de nouăzeci și nouă la sută să ne trezim cu poliția la ușă. Nu mai am energie, nici nervii necesari pentru a gândi limpede. Creierul mi-e vraiște.

        Cine a zis că o nenorocire nu vine niciodată singură, a avut dreptate.

        Închid ochii.

        Unu. Doi. Trei. Patru. Cinci.

        Inspir.

        Unu. Doi. Trei. Pa-...

        — Prietena ta... Așa face de obicei? întreabă Darren, în parte amuzat, în parte îngrijorat.

        ...-tru. Cinci.

        Expir.

        — Încearcă să se calmeze, îl lămurește Jess cu prea multă dulceață în glas.

        Când deschid ochii, toți se uită la mine cu expresii diferite. Bryan își roade buza inferioară și își ferește privirea, când o întâlnește pe a mea. Jessica îmi oferă unul din zâmbetele ei inocente și clipește foarte des.

        — Vreau să întoarcem acasă! rostesc cu convingere, fără să îmi tremure glasul.

        — El doar glumește, încearcă Bryan să mă îmbuneze.

        Îmi frec palmele de coapse pentru a le încălzi. Darren chicotește, din senin. Sunt tentată să mă dau cu capul de gheață. Chiar nu pare o idee rea.