Miles mă rănea,da. Însă în același timp era și antidotul meu. Îl iubeam foarte mult și asta putea să mă facă să fiu dependentă de el. Nu puteam pentru că eram frați. Totul ne împiedica. Eu,o simplă scriitoare. El un simplu bipolar. Vidul își încleșta mâna plină de pulbere și transparență pe trupurile noastre și ne punea înapoi pe cer. Vidul era chiar bipolaritatea. Era sclipitoare,dar ucigătoare. Ca Miles. Însă dacă nu încerci nu poți câștiga. Dacă totul nu era perfect,avea să fie. Căci,în final iubirea adevărată învinge. Poate că nu ne putem alege soarta,însă ne putem alege alături de cine să murim. Iar eu vreau să mor alături de Miles,cu pleoapele pline de pulbere de stele,cufundată în abisul oceanului.
Omg
Mor aici
1 mie de cititori
CE
Nu merit
Vă iubesc mult
OMG
Cam ăsta e finalul:^ vă las să alegeți voi tot ce doriți❤️ Anna,Miles și Rosie(fiica lor) au trăit fericiți și asta e tot ce contează.
P.S: am scris scrisoarea din perspectiva Annei,de aceea e la persoana I
