BloodTaste 2

34.Adevăr sau minciună?

Mă plimbam singură pe strada plină cu oameni ce mă ignorau. Încă nu știam exact ce aveam să fac în continuare, dar simțeam ceva rău. Magia neagră iarăși își făcea apariția. Voia să mă domine, să mă controleze. Nu puteam permitea așa ceva, dar din păcate încă nu știam să o controlez prea bine.

Brusc am simțit cum inima îmi bubuie tot mai rapid. Colții îmi ieșiseră afară, iar ochii mă usturau. Mi-am ridicat privirea din pământ, dar tot ce puteam să văd erau pungii vi de sânge ce se plimbau pe lângă mine. Simțeam că nu o să mai pot controla mult până voi ataca un om. Ceva se întâmpla, magia neagră își făcu simțită prezența mai puternic decât deobicei. Ușor, ușor, puterile mele vampirești începeau să fie activate până la maxim, ceea ce nu era bine pentru cei din jurul meu. Mi-am folosit viteza pentru a părăsi strada principală. Acum mă aflam pe un drum destul de pustiu.

Începu să bată un vânt destul de puternic și puteam paria că magia ce se revărsa din mine îl provocase. Așa ceva nu pățisem decât în preajma unor adepți ai magiei negre. Dacă unul dintre ei e aici clar nu puteam fi prinsă cu garda jos. Trebuia să încerc să mă controlez.

Încercam să-mi aduc aminte ce-mi spusese Nick. Să mă gândesc la cineva important pentru mine ca să mă pot stăpâni, dar nu prea mai aveam pe nimeni. Vederea mi se încețoșa, singurul lucru pe care puteam să-l văd fiind sânge. Sânge peste tot.

Nu! Nu trebuia să las magia și partea vampirească din mine să mă domine! Trebuia să încerc să fiu umană, nu un monstru cum spusese Erika.

Ce te face uman? Durerea.

Nici n-am apucat să-mi termin bine gândul și am început să-mi strâng puternic pumnii. Din cauza puterii vampirești, degetele mele îmi intraseră în carne, sângele năvălindu-mi. Simțeam durerea, însă nu era destul de mare pentru a-mi aduce umanitatea înapoi.

Aveam de gând să-mi provoc mai multă durere, dar am fost atrasă de sunetul unei mașini ce se apropia de mine. Cu cât se apropia mai mult mașina, cu atât auzeam tot mai bine bătăile rapizi ale inimii șoferului. Deja puteam simții sângele care parcă mă cheamă. 

Având în vedere că vedeam doar roșu în fața ochilor nu am știut că mă aflam în mijlocul drumului până când mașina se izbise în viteză de mine. De pe capota mașinii am ajuns pe acoperiș, apoi am fost trântită de pământul rece în timp ce mașina își continuase drumul încă câțiva metri, până când puse o frână bruscă. Eu mă văicăream pe asfalt, în timp ce șoferul se dăduse jos din mașină venind spre mine. Se opri exact lângă mine, stând o vreme și doar privindu-mă. Simțeam o oarecare forță ce venea de la el spre mine. Ceva putere...

-În sfârșit ne întâlnim iarăși iubire! am auzit vocea groasă a șoferului.

Recunoșteam vocea -și în plus doar o persoană îmi spunea „iubire". Era Nick. Mă ridică de pe asfalt și mă puse pe bancheta din spate a mașinii. Acum înțelegeam de ce mi se activase magia neagră. El îmi provocase asta.

Începeam să-mi revin încet -ah da, îmi reveneam din leșin pentru că pe mașină nu am reușit să mă mai stăpânesc așa că Nick îmi rupsese gâtul cu o vrajă. De-abia după câteva secunde am observat că mă aflam pe un scaun, legată cu lanțuri grele din fier. Eram într-o cameră destul de mică, având o singură ușă și... și cam atât. Am încercat să-mi smulg lanțurile, dar nu prea am reușit. Am mai încercat o dată și încă o dată. Nu aveam de gând să rămân în lanțurile astea nenorocite.

-Nu mai încerca dragoste. O să te rănești, a spus Nick intrând în cameră.

-Credeam că am stabilit că eu nu sunt iubita ta ultima oară când ne-am întâlnit.