Prolog - Atentia cade pe lumea lui Laurie

1.2K 39 5
                                    

După actul de nebunie suprem săvârşit de Macy Breuther, urmează ca volumul 2 al seriei "Massmedia m-a înnebunit" sa prezinte viaţa din perspectiva celei mai bune prietene ale fostei eroine a cărţii precedente.
Laurie Kalton se afla la petrecerea aniversară a fratelui ei Tyler când Macy şi sarbatoritul au ieşit pe terasa pentru o discuţie. Când Laurie află ce păţeşte prietena ei, are un şoc foarte profund şi leşină.
Se trezeşte în spital distrusă de vestea primită, şi când deschide televizorul din salon dă de o ştire care anunţă dispartitia corpului lui Macy, ceea ce îi da o speranţă ca "decedata" sa fie încă în viaţă.
După externare, decide sa se ducă acasă la Macy sa îşi dea seama ce ar fi determinat-o sa reacţioneze astfel la auzul cuvintelor lui Tyler şi sa descopere unde ar putea fi acum, dacă încă ar fi vie.
Ajunsă în camera prietenei ei, găseşte accidental o cutie în care se afla un jurnal. Era jurnalul lui Macy pe care a început sa îl scrie din ziua în care a aflat ca are o boală pe creier. Jurnalul se termină brusc, însă Laurie îşi dă seama ca ceva e în neregulă, şi astfel porneşte în căutarea ei.
Însă şcoala începe, iar Laurie, fiind obtinatoarea unei burse şcolare în oraşul în care se află cel mai bun liceu din ţară trebuie sa îşi abandoneze planurile de căutare şi sa se mute la mătuşa ei, însă ia cu ea şi jurnalul lui Macy.
Astfel începe un nou capitol din viaţa lui Laurie, iar când ajunge la liceu face o descoperire şocantă. În continuare veţi afla cu ce se va confrunta Laurie în continuarea seriei "Massmedia m-a înnebunit": Jurnalul unei schizofrenice.

Jurnalul unei schizofrenice (volumul 2 din "Massmedia m-a înnebunit")Hikayelerin yaşadığı yer. Şimdi keşfedin