Pactul - Volumul 1 (Finalizat)

Capitolul 24- Electroșocuri

Ana

     Simt cum sângele îmi clocotește în vene, curgând prin fiecare colț al corpului meu, provocându-mi electroșocuri de adrenalină, ce îmi accentuează furia. Nerușinata! Cum îndrăznește să se apropie de el? Cum a putut să îl sărute?

     Îmi strâng pumnii, simțind cum unghiile îmi intră în palmă, provocându-mi o durere mai minoră decât cea care îmi străpunge sufletul, și pornesc cu pași apăsați spre cei doi.

     Alexandra se îndepărtează brusc de Nicolas, atunci când vocea mea răsună ca un ecou în micul spațiu din spatele clădirii. S-a întors cu rapiditate spre mine, afișând un zâmbet caraghios pe chip. Ochii săi scăpărau scântei ucigătoare, care, cu siguranță, erau menite să-mi ajungă la inimă, dar scutul format de o putere interioară neștiută de mine nu le lăsă să mă ajungă.

     În minte îmi vin zeci de imagini cu Nicolas și această Alexandra, stând amândoi, singuri în intimitate, în acest loc liniștit, lipsit de zumzetele din restaurant, stând îmbrățișați, sărutându-se, alintându-se, giugiulindu-se, dar nu! Nicolas nu îmi poate face așa ceva! Am încredere în el, iar faptul că această pipiță, această chelneriță ieftină, s-a dat la el și i-a făcut ochi dulci iubitului meu, nu poate să îmi schimbe gândirea. Ea este de vină, nu el! L-am auzit țipând la ea, spunându-i să-i dea pace, să plece, iar ea a insistat și insistat, până l-a amețit de cap. Ea este vinovată!

     Cu fiecare pas, distanța pare să crească în loc să scadă. Furnicăturile pun stăpânire pe tălpile mele, îngreunându-mi mersul. Mă opresc la câțiva metri de cei doi, analizându-mi iubitul, înainte să acționez. Pe chip îi este impregnată panica, iar ochii îi sunt bulbucați, evidențiindu-i șocul ce se află în minte și, cu siguranță, în suflet.

— Ana, eu...

— Tu să taci! am urlat, întrerupându-l în mijlocul scuzei.

     Mă întorc cu rapiditate spre ființa ce în urmă cu câteva minute săruta buzele iubitului meu, gest ce nu poate decât să mă scoată din sărite. Imaginea cu ea apropiindu-se de el mi se tot învârte în cap, enervându-mă tot mai tare. Fac un pas în direcția ei, iar ea unul în spate. O văd înghițind în sec, uitându-se când la mine, când la Nick.

— Oprește-te! îi ordon apăsat, atunci când o văd că mai face câțiva pași.

     Pe fruntea ei și-au făcut loc câteva cute, evidențiindu-i mirarea. A deschis gura să spună ceva, dar cuvintele i s-au oprit pe limbă. În schimb, își vâră mâinile în buzunarele hanoracului maro ce îl avea pe ea și se relaxează vizibil.

— Ce vrei? mă întreabă serioasă, prefăcându-se proastă.

— Ce legătură ai cu el? întreb printre dinții încleștați, inspirând adânc pentru a-mi încetini bătăile inimii.

— Nu avem nimic, se aude vocea lui Nicolas din spatele meu. Eu...

— Nick, taci! mă rățoi la el. Taci dracu' puțin! am adăugat urlând, păstrând legătura vizuală cu Alexandra în tot acest timp.

     Nesuferita! Pare atât de relaxată în fața mea, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, încât îmi vine să sar la capul ei, să îi scot toate firele de păr, unul câte unul.

— Vorbește! urlu la ea cu toată forța, apropiindu-mă încă puțin. Vorbește sau te fac eu să vorbești!

     Inima îmi bubuie nebunește în piept, făcându-mi adrenalina să se răspândească prin corp cu rapiditate. Pumnii, deja încleștați, încep să mă doară, dar nervozitatea ce o simt nu mă face deloc să-i slăbesc. Vreau să știu ce legătură are ea cu Tomas, ce vrea de la noi, de ce s-a dat la iubitul meu și de unde știa că suntem aici. Vreau să-și deschidă gura aceea odată!