Printre Randuri (Fuga Spre Fericire)

16.

Ziua urmatoare, ploaia incepu iar. Emily era insa mai bine dispusa decat fusese ieri, de cum privi in calendar si isi dadu seama ca e vineri. Mai erau doar doua saptamani de liceu si putea, in sfarsit, sa plece. Mai erau doua saptamani in care avea timp sa isi refaca viata dar era increzatoare. Avea sprijinul necesar si totul mergea ca pe roate.
-Nu mananci? Intreba confuza mama ei cand o vazu deja la usa, incaltandu-se.
Nu mai vorbisera de la incidentul de aseara si era ferm convinsa ca femeia era plina de intrebari, cu toate astea nu se strofoca prea tare. Le putea rezolva pe toate in timp.
-Nu, multumesc. Voi manca la scoala. Se scuza rapid bruneta si apoi pasi apasat spre usa de metal.
Curios, incepu sa manance mai bine. Margaret nu a fost pe la scoala in ultimul timp si cum nimeni nu i-a mai spus nimic, a inceput sa refaca usor-usor si parerea pe care o avea despre ea. Paloarea din obraji disparu si ochii pareau mai veseli decat ieri. Asta numea ea schimbare.
Umbrela neagra o ferea destul de bine de stropii reci de ploaie doar ca tenesii i se murdarisera deja de noroi si nu suporta ideea. Cheamase, deci, un taxi.
Soferul carunt, cu mustata neagra, nu o baga prea mult in seama. Nici macar nu scosese vre-un sunet. Plati grabita si o lua la goana spre intrarea principala, unde toti se ingramadeau ca si cum un strop de apa avea sa ii transforme in sirene.
Inafara de noroi, pe Emily nu o deranja nimic altceva inafara de amintirea cu accidentul acela teribil.
Abia astepta sa se termine.
Mima o fata indiferenta, chiar daca abia mai putea din cauza zambetului pe care il reprima.
Toate privirile pe care le primea de la accident incoace erau pline de mila dar...ea ura mila.
Nu avea nevoie de mila si de pareri de rau. Nu era vina nimanui iar mila avea sa o faca sa se considere restul vietii doar o simpla fata cu o sora moarta.
Ea era mai mult de atat pentru ca in ciuda vietii ei complicate, inca stia si incerca sa indrepte tot. Inca incerca sa fie fericita si pentru cei care observau, era un erou.
-Esti bine? Intreba Claire ceva mai calma in ziua aceea.
Claire reusi sa scape de tatal ei. Facu cercetari peste cercetari cand isi dadu seama ca viata ei trebuie sa fie mai buna si o gasi pe Agatha, matusa ei. Se mutasera impreuna si totul ii megea din ce in ce mai bine.
-Relativ. Incerc doar sa o iau de la capat.
Intre timp, Luke era in laboratorul de chimie deja. Ora aceea isi propusese sa o linisteasca le Emily cu privire la ceea ce urma sa faca. Era hotarat sa demonstreze ca iubirea lui era intacta si ca nimic nu ar putea sa stea intre ei.
Pacat, caci ea avea alte planuri.
Emily lua legatura cu Christina Hoffman, autoarea, si ii explicase problema. Nu fusese crezuta dar au zis ca nu e nimic de pierdut si deci, peste ceva timp urmau sa se vada, si sa restabileasca cursul normal al lucrurilor.
In sfarsit, putea sa isi indeplineaca visul. Nu era chiar genul de fata care isi doreste masini de lux sau cine stie ce. Ea isi dorea sa plece spre un nou inceput, undeva unde nimeni nu cunoaste sumele pe care le are in banca, undeva unde poate sa fie o fata obisnuita cu un trecut ascuns.
Ii facuse chiar si planuri. Se razgandise cu privire la planurile de universitate. Nu mai voia unde fusese mama ei, ci la universitatea Clifford, sectia arhitectura, din Miami. Vorbise cu Sammy pe tema aceea mult, stabilind amandoua ca e mai bine sa urmeze geologia, in Chicago, unde fusese si mama lor pentru 'a da bine'. Dar acum Sammy nu mai era si inafara de figura materna pe care o vede rar din cauza muncii, de Claire, Darcy si Riley se putea lipsi, chiar daca satena ii cam intrase pe sub piele.
George se afla alaturi de Luke in cabinetul de chimie. Ura sa isi vada singurul prieten asa de ingrijorat si suparat asa ca incerca sa il inveseleasca fara prea mult succea. Dupa niste cuvinte urate si niste priviri strambe din partea profesoarei, se dadu batut.
Luke o avea in cap numai pe ea. Era intradevar legat chiar si mai mult, daca era posibil, de Emily. O simtea aproape, isi simtea inima batand in sincron cu a ei, ii simtea pasii si soaptele si credea ca aude chiar si ce gandeste dar nu spusese nimanui. O data ce bruneta citea iar incantatia, era destul de posibil sa...dar nu.
Avea incredere in ea.
Doar ca el nu stia ca increderea se castiga.
Cu pasi apasati, fetele se indreptau spre bibleoteca veche, unde sperau sa gaseasca un coltisor de liniste. Satena noastra nu se lasase una cu doua dupa ce primi raspunsul prietenei sale, asa ca a extras-o pe Emily din marea de elevi, gata de primit niste explicatii.

-Ce ai de gand, fato? Poate ca pe amorez il pacalesti, dar nu si pe mine. Te rog, nu ma indeparta! Inteleg ca nu esti bine. Stiu prea bine ca nu esti. Doar ca ai nevoie de mine... suspina usor fata in speranta ca privirea fetei care ii schimbase perceptia despre prietenie se va imblanzi, dar degeaba.

Abia acum realiza ca figura aceea de piatra, indestructibila, reflecta ceea ce simte Emily. Abia acum realiza cat putea sa suporte ca om bruneta si cata nevoie avea de liniste. Nu mai spuneau nimic. Se priveau una pe alta si se multumeau cu prezenta cand puteau foarte bine sa se imbratiseze si sa se aline, sa iasa impreuna afara din mizeria in care ajunsesera.

Ce mai popularitate?

Erau atat de artificiale! Atat de oarbe!

Insa totul parea asa de clar acum, ca si cum stropii de apa limpezeau tot cadrul. Parea asa de clar, ca si cum in sfarsit erau actritele propriilor vieti, si nu doar spectatoare. Claire fusese o depravata care spera la o viata mai buna. Traia in chinuri groaznice alaturi de tatal ei si a crezut ca poate schimba ceva luandu-si un job unde primea un salariu mizer. Fara rezultat, se resemnase cu ideea ca nu poate sa faca mai mult. O vazu apoi pe Emily. Nu stiuse de existenta ei pana cu schimbarea de imagine insa dupa un timp, isi lua inima in dinti. Emily era doar o rasfatata de bani gata care credea ca stie ce e aia durere. Se inchidea in camera ei si citea neoprit izolandu-se singura de lumea reala. Apoi adevarata durere aparu, si lumea ei care era cat se poate de perfecta, era umbrita de norii negri imbibati in tristate. Luke era doar un personaj care se credea un om dar care nu stia sa simta cu adevarat. George era un simplu baiat care isi dorea un prieten. Darcy si Riley erau doar catlogate gresit si asemanate cu Margaret. Margaret era o fata pe care soarta o incerca greu in perioada aceea. Incerca sa pastreze aparentele insa familia ei o ducea din ce in ce mai rau. Falita, fusese nevoita sa renunte la scoala pentru ca nu mai facea fata la programul incarcat pe care il avea de cand cu oferta de munca la o pizzerie exclusivista. Aceea era realitatea, si desi o stiau, cele doua abia acum o acceptau.

-Luke nu e real. rosteste intr-un final bruneta, lasand totul intr-o ceata imensa.

Ce?