georgia rose // zayn malik

capitolul cinci

   Mi-am întins picioarele pe spătarul canapelei şi am oftat. Arăt ca ultimul tâmpit. Şi chiar sunt unul. Unul care leneveşte pe canapea, în boxeri coloraţi cu Minnie Mouse şi care are întreaga gură paralizată. Mi-am jurat mie însumi că nu mai fac vreodată ceva pentru Niall. Sau, cel puţin, nimic ce include o vizită la vreun dentist.

   Mi-am lăsat capul pe spate şi am închis ochii, în minte răsunându-mi doar acel zgomot al aparatului de pilit. M-am cutremurat, în următoarea secundă acel sunet blestemat fiind înlocuit cu soneria. Am oftat şi mi-am făcut avânt cu mâinile pentru a mă ridica de pe canapea, apoi mi-am târşâit şosetele albe până la uşă. Am aruncat o privire pe vizor, ochii mei făcând cunoştiinţă cu acele bucle inundate de produse de păr. Mi-am rotit ochii şi am întors cheia în clanţă, fiind cât pe ce să-mi primesc o a doua uşă în faţă.

   - Eşti prost, am mârâit la creţ, acesta dându-şi ochii peste cap şi intrând lejer în apartament.

   - Drăguţi boxeri, îmi şopti, cu faţa către sufragerie.

   Am mârâit înăbuşit, apoi l-am împins din dreptul uşii şi am intrat în sufragerie.

   - Ce vrei? am întrebat nervos, reluându-mi locul pe canapea. Mă privi strâmb, apoi faţa sa fu traversată de un zâmbet. Acel zâmbet inocent pe care îl abordează când încearcă să vrăjească o fată neatrasă de buclele sale de Styles. Sau când vrea ceva. Şi, având în vedere că la ultima verificare am ieşit băiat, presupun că e a doua variantă.

   - Zi ce vrei, Harold, am spus, dându-mi ochii peste cap.

   Îmi zâmbi scurt, apoi îmi întoarse spatele şi se îndreptă către dormitor. Mi-am rotit din nou ochii, încercând să îmi păstrez calmul.

   Castrare nu e de ajuns pentru creţul ăsta.

   Mi-am aşezat capul pe braţul canapelei şi am închis ochii, pentru ca în următoarea secundă să fiu stresat la cap cu tocurile pantofilor creţului. Am strâns din dinţi şi mi-am îndreptat privirea către Harry, care ţinea în mâini două umeraşe şi o pereche de Martenşi.

   - Le pot împrumuta? întrebă cu zâmbetul până la urechi.

   L-am privit ironic, arcuindu-mi o sprânceană şi analizând hainele din mâinile sale. Erau o pereche de pantaloni negri tăiaţi şi o jachetă de piele cu un model de craniu pe spate, iar hainele astea chiar nu erau genul lui.

   - Dar de ce îţi trebuie? am întrebat nedumerit.

   A oftat, pentru o secundă încetând să mai pară acel creţ egoist şi enervant.

   - Am o întâlnire, zise el zâmbind. Şi zâmbea. Nu în modul inocent-te-rog-frumos şi nici în cel pervers-hai-în-pat. Era unul sincer, ceea ce m-a făcut să îi zâmbesc înţelegător.

   - Dar tipa nu prea pare de nasul tău, dacă trebuie să te îmbraci aşa pentru ea.

   Harry oftă din nou, de data asta dându-şi ochii peste cap şi aruncând o privire către hainele din mâinile sale.

   - Ştiu, dar o plac mult, zâmbi acesta, într-un mod copilăros şi drăgălaş.

   Am zâmbit şi eu, observându-i gropiţele cum se adâncesc.

   - Le poţi lua, am zis împăciuitor, acesta mulţumindu-mi şi îndreptându-se către dormitor.

   M-am întors pe spate, încă zâmbind. Nu ştiu de ce, dar mă bucuram pentru creţul ăsta. Avea nevoie de o fată care să-l facă să zâmbească în acest fel şi să renunţe odată pentru totdeauna la moaca sa de pedofil. Poate o fi el pe lista mea de castrări urgente, dar cred că mai pot anula puţin acest lucru. Am fixat cu privirea tavanul, mintea zburându-mi către tot felul de lucruri. De la acel aparat de pilit îngrozitor până la acea bătrână care citea o revistă cu susul în jos.

   Şi până la ea.

   Zâmbetul mi se lărgi, în următoarea secundă dându-mi o palmă imaginară dureroasă fiindcă nu reuşisem să vorbesc cu ea. Pur şi simplu plecase. Fix când mâinile tatălui său erau în gura mea şi nu puteam vorbi coerent. Dar ştiu sigur că am înjurat, deşi nu a sunat deloc aşa cum îmi închipuisem eu.

   Am auzit uşa dormitorului deschizându-se şi m-am ridicat în şezut pe canapea. Mi-am îndreptat privirea către creţ, aşteptându-mă să izbucnesc în râs, dar, spre surprinderea mea, am rămas surprins.

   Surprins de cât de bine arăta cu hainele mele.

   - Sunt invidios, am mormăit, acesta întorcându-şi faţa spre mine şi zâmbind vesel.

   I-am întors zâmbetul, Harry aranjându-şi mândru jacheta. Ridică puţin mâneca şi se uită la ceas, apoi făcu ochii mari.

   - Trebuie să plec, îmi zâmbi el, apoi se îndreptă către uşă.

   L-am urmat, acesta deschizând uşa. Rămase pe loc şi se întoarse către mine, trăgând adânc aer în piept.

   - Mulţumesc, expiră el, arătând de parcă zice extrem de rar acest cuvânt.

   I-am răspuns printr-un singur zâmbet, creţul întorcându-se către uşă şi ieşind pe hol.

   - Mult noroc, i-am zis, sperând că nu va apărea nimeni pe hol care să-mi vadă costumaţia. Şi, dacă tot încă eşti aici, îmi zici cine-i norocoasa?

   I-am făcut cu ochiul, acesta, spre surprinderea mea, reluându-şi zâmbetul pervers pe chip. Zâmbi către podea, apoi îmi întoarse spatele şi se îndreptă spre lift.

   - Păi numele ei e Georgia, rosti el zâmbitor. Georgia Rose.

   Liftul era venit, iar acesta se grăbi să se urce în el. Am rămas pe loc, în următoarea secundă alergând după el pe hol.

   - Harold Edward Styles, întoarce-te acum şi dă-mi hainele înapoi! am ţipat nervos, creţul punând liftul în mişcare şi părăsindu-mă în liniştea holului.

   Şi eu care vroiam să renunţ la castrare.