Măzgălind o viață ...

Plec spre necunoscut doar cu mine ...

Nu mă cunoaște nicio persoană. Nimeni nu poate spune ceva despre Thory ( acesta este minunatul meu nume pe care l-am inventat chiar acum ☺, de acum ma chemă THORY ) , dar pot să vă fac un rezumat al vieții mele . De ce rezumat ? Ei bine ... fiindcă nici eu nu mă cunosc în deajuns de bine cât să vă lămuresc în totalitate. Mă bazez că sunteți niște tipi inteligenți și că vă descurcați în acest labirint al minții mele . Dacă nu vă duce capul, "BON VOAYAGE!". Nu o să înțelegeți absolut nimic . În fine ,hai să mă descriu într-un mod drăguț pe care prietenii mei l-ar numi Modestie 😋.
V-am zis cum mă cheamă deci nu vă mai spun de sute de ori . Am 15 ani . Părinții mei sunt ipotetic vorbind #creatori vestimentari # , practic sunt angajați ai securității naționale. Dacă vreodată vi s-a oprit telefonul în timp ce vorbeați s-ar putea să fi fost asculți de umila mea familie . Surpriza! Glumeam, familia mea lucrează la cartierul general , pe care nu am voie să vi-l menționez. Plecați mai mereu , eu rămân alone în vila pe care o avem în afara capitalei . Detalii neinteresante , știu, dar asta e scopul primului capitol " PLICTISEALA TINERETULUI "(cum spun babele).
Am hotărât sa plec de acasă după ce mama și tata au fost trimiși într-o misiune în Franța. De ce adulții primesc călătorii gratis?! Ia să facem și noi o " călătorie spontana " , deoarece creatorii vestimentari sunt plecați în Paris (ce loc strategic ales ...) fiica lor extrem de cuminte pleacă să exploreze străzile metropolei. O să fie amuzant . O puștoaică care o să umble prin orașul văzut în ochii ei ca o carte de basme . Nimic rău nu ți se poate întâmpla .
Vila mea a rămas pe mâini bune . Am pus-o pe cea mai bună prietenă a mea , Irene să își mute domiciliul acolo, pentru că nu pot lasă o căsoaie cu valoare inestimabilă în voia sorții . Aş fi chiar iresponsabilă. Ups! Deja s-a întâmplat asta când am fugit de acasă. Însă vă rog să apreciați că mai am încă 50% din rațiune, dacă se poate doresc și aplauze😄.
Motivul pentru care am plecat de acasă a fost pentru că mă plictiseam de moarte sa stau închisă, iar părinții mei să nu ma lase să ies din casă. Aveam o rutină obositoare: acasă, școală, acasă și rareori Irene și Amber se strecurau în mansarda casei ca sa vorbim despre Lucas ( nu va dau detalii!!!). Și mă enervează foarte tare că nu ma lasă să mă văd cu Făt-Frumos absolut deloc ( # creatorii de moda # consideră că nu e de nasul meu ). Asa că mi-am luat băgăjelul și am plecat în oraș. Ca un cetățean normal trebuie să îmi iau niște bani . Cred ca ajung 100000 de euro. Voi ce credeți? Știți ce , nici nu îmi pasă. După ce am "vandalizat " seiful părinților ( a fost foarte greu de ghicit , doar era numele meu adevărat, floare la ureche ) am avut o discuție destul de serioasă cu Irene:
- Deci, ți-am lăsat cheile . Să nu dai nicio petrecere amuzanta în lipsa mea ! am spus cu o voce agitată.
- Ești sigura că vrei să faci asta ? Nu trebuie să pleci. Unde o sa te duci ? Ce o să faci ? a întrebat neliniștită.
- O să merg pe străzi , iar la cat sunt de dulcică, sigur se găsește cineva care să mă primească în casa sa . Uite, o să îți dau o chestie , e la fel ca un telefon. Mama și tata le folosesc mereu în misiuni ca să știe mereu unde sunt . Asa o să știi că sunt bine și sunt în viata .
- OK...
- Deci acum cred că o să plec . Să ai grijă de tine . Și dacă o să se întoarcă părinții mei, să le spui că sunt la bunica, oricum nu le pasă de ce mi se întâmplă...
- Să ai grijă. Să mă suni când ai ajuns acolo unde vrei tu, în timp ce spunea asta, o lacrimă i se scurgea pe obraz .
După ce a spus asta a izbucnit în plâns și m-a îmbrățișat, apoi am ieșit pe ușa principală, închizând-o încet. Parcă îmi era teamă să nu dărâm ceva . Am fugit de pe scări până am ieșit din curte și am preferat să nu mă uit înapoi, era prea dureros să văd cum las totul în urmă fără nicio explicație...
Ieșind din curte mă uitam la drum pierdută . Stânga, dreapta , nimic în jur. Aveam senzația ciudată că mă urmărește cineva , dar cred că era doar în mintea mea . Nu trecuseră nici 30 de minute de când plecasem din casă, nici nu trecusem strada , dar eram destul de obosită și m-am așezat pe iarbă. Priveam cerul înnorat. Semăna cu mine dacă stai sa te gândești. Era plin de trăiri inexplicabile , gânduri tulburate .
Deodată am auzit un claxon puternic . Un taxi galben ( era asemănător cu cele din America) se oprise lângă mine . Destul de straniu , nu chemasem niciun mijloc de transport . Poate e capodopera lui Irene , hai sa intrăm. M-am așezat pe bancheta din spate și mi-am trântit bagajul.
Priveam pe geam și nu i-am acordat atenție taximetristului , preferam priveliștea văzută prin geam. Mergea destul de repede și nici nu știam unde mă duce . Eram relativ fericită, fiindcă începuse ploaia , iar eu aveam un "acoperiș " deasupra capului și puteam să privesc indiferentă câmpul.
Mi se rupsese filmul. La un moment dat nu-mi mai aminteam nimic și am revenit la normal când a pus o frână bruscă și am ajuns cu capul în tetieră.
- Au !!!! Mulțumesc pentru lovitură geniule! am spus eu enervantă.
- Trebuie să cobori, a spus cu o voce aspră șoferul.
-Ți-a zis cineva să opresti ?! Nu ți-am zis unde vreau să merg și îmi zici ca trebuie să cobor... Esti ca toți adulții! Un jegos necooperant, asta fusese picatura care a umplut paharul . Pentru serviciile tale meriti un cent ! Sau mai degraba plange-te ca nu ai primit nimic !
Atunci am deschis usa si am zbughit-o cu rucsacul in spate . Și m-am ascuns langa un tomberon ...

Hei dragilor! Aceasta este prima mea carte, sper să vă placă! Dacă sunt greșeli de ortografie, punctuație sau de exprimare trimiteți-mi mesaj pe privat . Comentariile și voturile sunt bine venite .