Hope

02

I-am închis uşa lui Kyle şi am plecat nervoasă spre dormitor. Klaus venea în spatele meu, când a încercat să deschidă uşa şi a văzut că nu poate îmi spune:

- Hope, deschide uşa, te rog.

- Pleaca!

Eram atât de nervoasă, Kyle e prietenul meu cel mai bun şi el s-a purtat ca un dobitoc, îmi fusese foarte dor de el, nu l-am mai văzut de 2 ani, spre deosebire de el, Kyle mereu a fost lângă mine şi m-a sprijinit, iar după ce a plecat am rămas singură, abia apoi a apărut Klaus şi m-a făcut să mă îndrăgostesc nebuneşte de el, şi apoi treptat primeam câte o lovitură sub centură. Ce durea şi mai tare era faptul că el niciodată nu se ascundea, tot timpul recunoştea senin că m-a înşelat, că a fost cu o fată, poate fără să realizeze că mă rănea enorm.

- Hope, deschide, ce am mai făcut acum?

Deschid uşa şi urlu:

- Ce ai făcut? Mai ai tupeul şi să întrebi ce ai făcut? Eşti un prost asta ai făcut! De ce i-ai vorbit aşa lui Kyle? Care e problema ta cu el?

- Eu, doar... nu stiu!

- Ba stii, eşti un ipocrit, insensibil ce se gândeşte doar la el!

- Eu sunt insensibil că sunt gelos? Da, bine sunt gelos! urlă. Tocmai ce mă chinui ca un idiot să mă schimb pentru tine, încerc să fiu lângă tine, să te fac fericită şi tu sari în braţele unui tip pe care eu nici nu îl cunosc.

 - Tu gelos? Mă faci să râd, dacă tu ai dreptul să fi gelos, eu ce drept mai am, eu ce pot să mai zic? Pe mine m-ai înşelat de atâtea ori şi nu am zis nimic, de fiecare dată îmi spuneai asta de parcă a fi normal, şi nici nu îţi păsa că mă doare. 

Lacrimile deja curgeau şiroaie pe faţa mea şi nu puteam efectiv să le opresc. Nu ştiu dacă plângeam pentru că eram furioasă sau pentru că amintirile acelea neplăcute m-au lovit în plin.

Klaus îşi dă seama că m-a rănit şi se apropie de mine într-o îmbrăţişare strânsă.

- Iartă-mă, doar mi-e frică să nu fie mai bun ca mine şi să mă părăseşti...

- E prietenul meu cel mai bun, nu priepi asta? De ce l-aş alege pe el, spune-mi?

- Pentru că la naiba, e mai bun ca mine! Nu te-a rănit niciodată, a fost lângă tine mereu, până că şi acum, tu te cerţi cu mine, cu care se presupune că eşti într-o relaţie, pentru că l-am supărat pe Kyle.

- Eşti imposibil, nu e mai bun ca tine, şi tocmai d-aia mă cert cu tine, pentru că nu înţelegi asta. Şi da, Kyle a fost mereu lângă mine, dar asta pentru că mi-a fost doar prieten. Îl cunosc de mult Klaus, nu am cum să îl evit, ţin la el.

- Nu vreau să îl eviţi, doar să nu mai stai în preajma lui. 

- Realizezi că nu are nici o logică ce ai zis nu? 

- Are logică, doar că nu înţelegi tu despre ce e vorba.

- Hai să facem aşa, eu îl evit pe Kyle şi tu, nu mai vorbeşti cu nici o fată, nu mă mai minţi şi nu mai ieşi fără mine, iar la prima abatere, eu nu te mai iert, chit că asta mă distruge pe dinauntru şi mă doare.

 - Atât de simplu? îmi spune sarcastic, eu ţi-am zis doar să eviţi un băiat nu să te călugăreşti, nu vrei să vii cu mine şi la baie?

- Realizezi că eu vorbesc cât de serios pot, nu? Asta a fost ultima data Klaus, ultima! 

Mă durea să îi spun asta, pentru că după reacţia pe care a avut-o mi-am dat seama că îi e greu să  accepte, ştiam că o va da din nou în bară, sunt pregătită pentru asta! De fapt, pe cine păcălesc, nu sunt, dar poate aşa a fost să fie, o iubire fragilă, uşor de destrămat, poate ce avem noi împreună nu e o relaţie, şi poate a sosit momentul să se termine, simţeam asta, deşi mă durea atât de tare să recunosc, simţeam că asta a fost ultima noastră împăcare.

- Nu înţeleg Hope, jur că nu înţeleg, dacă nu te iubeam nu eram aici acum, nu încercam să mă schimb pentru a ne fi bine, de ce nu înţelegi că vreau o relaţie adevărată, vreau să începem ceva frumos, dar tu nu mă crezi, închide-mă în casă, te vei simţi mai bine aşa?

 - Nu da vina pe mine, e doar vina ta, e vina ta! spun cu lacrimi în ochi. E vina ta că mi-ai luat încrederea în tine, în mine şi în tot.

- Hope, nu plânge, spune şi se apropie de mine îmbrăţişându-mă. 

- De ce îmi faci asta mereu? spun printre lacrimi. De ce mereu trebuie să mă faci să plâng şi să mă supăr? Ai idee cât mă doare sarcasmul tău de mai devreme? A sunat ca şi cum direct crezi că nu poţi face asta, ca şi cum mi-ai fi spus direct că nu poţi face asta! Spune-o, spune-o Klaus şi hai să punem punct aici, pentru că eu nu mai pot, mă consum aşa mult şi ţie nu îţi pasă deloc!

- Cum poţi spune că nu îmi pasă? uită-te în ochii mei Hope, spune punânduşi mâinile pe faţa mea astfel încât să îl pot privi în ochi,  te iubesc! Dacă nu o făceam plecam de mult, dar te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta! Eşti tot ce mi-a rămas, singura care indiferent de tot a rămas lângă mine. 

Soneria se aude, îmi şterg lacrimile şi mă îndrept spre uşă. 

Când am deschis un zgomot puternic se aude şi o durere pătrunzătoare mă acaparează. Singurul lucru pe care l-am văzut a fost chipul lui Kyle spunându-mi:

- Am vrut să te avertizez.

_____________________

Da, şi asta a fost. Vreau să vă cer scuze mă simt oribil că a durat aşa mult, dar am avut teste la liceu săptămâna asta şi mna, greu.

Am scris capitolul, nu mi-a plăcut şi l-am şters, nici acum nu sunt prea încântată de el, dar nu mai putea dura aşa mult!

Promit că nu voi mai lăsa aşa mult timp!

Aş vrea să vă întreb cum vreţi să fie programul de postare, e okai dacă postez în fiecare vineri? 

Aştept părerile voastre!