Băiatul din Liceu I și II

Capitolul 3

- Tu?! strig, cât mă țin plămânii.

- În carne și oase! răspunde la fel de tare pentru a ne auzi, din cauza muzicii.

Nu-mi venea să cred că îl văd aici, tocmai astăzi după ce am rămas singură cu el în casă. Era chiar James, îmbrăcat într-o cămașă albastru deschis și o pereche de pantaloni negri.

- Ce mai faci? mă întreabă după câteva minute în care doar ne măsurăm din priviri.

- Sunt bine, îi răspund sec.

Mă întorc cu fața către Aida, care se uita atentă la James, fără să clipească. O ating ușor pe umăr, până când privirea ei o întâlnește pe a mea, apoi îi fac semn să ieșim până afară, la o țigară. Ieșim din club, și îmi scot din plic pachetul de țigări și bricheta, aprinzând una.

- Cine e băiatul ăla? întreabă cu un mic zâmbet pe față.

- Nu știu. Azi a venit să-l caute pe tata, îl cheamă James. Îi răspund Aidei, dând ușor din umeri.

După terminarea țigări, intrăm înapoi în club și ne punem la masa noastră. Îi fac semn băiatului ce se ocupă cu comenzile să mai aducă tărie, iar acesta în nici un minut, apare cu sticla.

Era ora 3:00 deja, iar eu și prietenă mea nu eram capabile să mergem cu mașina și nici cu un taxiu, deoarece nu mai aveam la noi bani. De la intrarea în club, îl văd pe Alec cum face semn să ieșim afară, așa că ne conformăm.

- Bună Alec! strig și îi sar în brațe.

- Bună și ție, Bri.

Am stat împreună cu Alec la o țigară, apoi l-am văzut din nou pe James cum se apropie de noi. Îi salută pe toți, iar eu ca o persoană care a băut peste măsură, mă arunc în brațele sale.

***

Doamne! Am o durere îngrozitoare de cap. Cred că am băut cam mult aseară. Îmi deschid ușor ochii și mă panichez când observ că nu mă aflu în camera mea, sau în ori care altă cameră de unde locuiesc și nici în casa Aidei. Mă ridic în șezut și analizez camera în care mă aflu. Pereți erau colorați în albastru închis, un mic birou era poziționat în fața patului, iar pe celălalt perete o mobilă imensă de un maro închis.

Dintr-o dată, ușa se deschide și nu mi-a venit să cred când am văzut cine își făcuse apariția cu o tavă în mână pe care se află un pahar cu suc și clătite. Ne uitam unul la celălalt fără să spunem nimic, Da mai exact, cum am ajuns eu aici? Ce s-a întâmplat aseară?

- Bună dimineața! se auzi vocea lui blândă.

- Bună dimineața! îi răspund scurt, în timp ce îl analizam cum se apropie de mine, punând micuța tavă pe pat.

- Uhm, ce s-a întâmplat aseară și cum am ajuns eu aici? îl întreb, iar singurul răspuns ce îl primesc, este un mic chicot.

- Aseară s-a întâmplat că ne-am întâlnit afară și mi-ai sărit în brațe. Mă lămurește el.

- Dumnezeule, îmi pare rău! îmi era rușine de ceea ce am făcut.

- Și asta nu este tot! spune râzând.

- Ce am făcut? întreb, mai mult în șoaptă.

- Te-am urcat în mașină și ai spun că ești o găină și cauți cocoș, apoi ai adormit. Spune ținându-se de burtă și râzând.

- Ai de gând să te oprești din râs și să-mi dai tava aia? Mi-e foame!

Ridică tava și mi-o pune pe picioare. Îmi era atât de foame, încât aș putea să mănânc trei farfurii de clătite. Îmi era foame, dar o durere de cap cumplită mă luase brusc. M-am oprit din a mânca și am cerut o pastilă, iar el a aprobat scurt din cap și a ieșit din cameră. Nu a durat mult până a revenit cu pastila pe care o cerusem. Am luat-o și mi-am terminat mâncarea, mulțumind frumos.

- Hei, ai putea să, știi tu, să mă duci acasă? întreb rușinată.

- Sigur! zice sigur pe el.

Mă ridic încet din pat, începând că durerea de cap să persiste și o amețeală să mă cuprindă. Nu am luat-o în considerare și am ieșit pe hol, dar m-am oprit. Cum aș putea să trec așa prin fața părinților lui?

- Părinții mei nu sunt acasă. Îmi răspunde la întrebarea ce nu am rostit-o cu voce tare.

Îmi continui drumul și în sfârșit am ajung lângă ușă. Am ieșit din casă și m-am îndreptat spre mașina din fața casei.

- Aia nu este a mea! mă anunță râzând.

- Atunci care? întreb gesticulând.

Îmi arată spre o mașină de peste drum, care nu o văzusem până acum. Mă îndrept spre ea și mă uit la designul ei. Era o mașină neagra, mai bine zis un BMW serie nouă. Intru și mă pun pe locul pasagerului. Înăuntru, fiecare părticică era acoperită cu piele de culoare bej. Arată superb totul.

***

Mă aflu de o oră în camera mea, privind tavanul. Deși am 18 ani, nu am renunțat la frumosul desen de pe tavanul meu. Tavanul era alb, iar pe el era frumoasa lună, înconjurată de mii de steluțe galbene. Era atât de frumos să îl privești, încât te fascina pe loc. Telefonul aflat pe noptieră începu' să sune.

"- Da? răspund la telefon.

- Ce faci somnoroasă? mă întreabă Aida.

- Bine. Tocmai am ajuns acasă.

- Unde ai fost până acum? Este ora 12:45. Mă întreabă a mea prietenă.

- La James!

- În 2 minute sunt la tine"

Îmi spune, apoi închizând telefonul. Îmi las pleoapele grele să se întâlnească și mă las din nou, în lumea viselor până Aida ajunge. Dar somnul meu nu a durat nici un minut, pentru că Aida a apărut cu un zâmbet imens pe față. Era prima dată când a spus că ajunge în două minute și chiar a ajuns.

- Spune tot! Cum ai stat atât la el? începe interogatoriului.

Încep să îi povestesc amănunțit tot ce mi-a spus James că am făcut aseară și ce am făcut la el, ea doar chicotind din când în când. Îmi era cea mai bună prietenă, mereu ne povesteam totul, chiar și despre băieți.

Hei frumoșilor! Am revenit cu un nou capitol. Sper să vă placă și să-mi scuzați eventualele greșeli. Pupici❤