Silent Storm

Capitolul 5

Intrând in sala de spectacole, care anul acesta este mult mai aglomerată decât in alți ani - aspect ce ma face sa ma încrunt întrebător - îi fac semn lui Silver sa ma urmeze pentru a-i da locul meu, este mult mai aproape de scenă. Acesta doar își da ochii peste cap si pufneste, oprindu-se si blocând trecerea celorlalți elevi.

- Trebuie sa fiu pedepsită pentru purtare inadecvată, ceea ce nu imi permite sa primesc vreun privilegiu, mă atenționează cu ambele sprâncene ridicate.

Acest aspect al relației noastre, pe care nu ratează sa mi-l reamintească, ma readuce cu picioarele pe pământ si ma pălmuieste. Daca vreau sa ma apropii de ea si sa o descopăr nu trebuie sa ii dau de înțeles ca o preferențiez. Dar acest lucru este destul de greu.

- Atunci rămâi aici sa fii comprimată la o formă inumană. Vei fi strivită de animalele astea, arăt inspre un nou grup de oameni, pe care nu i-am mai văzut niciodată, ce se îndreaptă in direcția noastră.

- Voi supraviețui, nu te îngrijora prea mult. Trebuie sa tii o prelegere despre comportament, nu?

Se pare ca dorește sa ne continuăm lupta plină de ironii, iar eu nu am fost nicicând mai bucuros si entuziasmat de ceva.
Însă, totuși, mă alungă, iar eu nu pot sa mai dau de bănuit elevilor. Silver ar putea fi criticată dur, poate chiar obscen, de către colectiv si chiar dacă știu ca se va descurca in a-i amuții, nu vreau ca ea sa fie pusă in astfel de situații.

Fac doi pasi pe culoarul dintre scaune, dar apoi constientizez eventualul motiv pentru care ea ar dori sa fie mai aproape de ieșire.

- Dacă îndrăznești să profiți de aglomerație si sa pleci, te asigur ca pedeapsa ta se va prelungii, spun fara sa ma intorc cu fața spre ea.

- Asta doar daca mă vei găsi, fulgeraș...

Mă întorc totuși spre ea, deranjat de aroganța cu care imi vorbește, in niciun caz de apelativ.
Ma desconsideră in continuare.
Însă întreaga mea nervozitate se risipește cand întâlnesc cei mai frumoși ochi din lume - pentru mine - singurii pe care as vrea sa ii văd zilnic. Simplul gând că ea va fugii iarăși de mine, iar eu nu i-as mai vedea, ma întristează. Trebuie sa iau măsuri, trebuie sa nu ii permit sa se îndepărteze.

- Te voi găsi, norișor. Oriunde te-ai duce...

Ceva din vocea mea a speriat-o, sau poate cuvintele meu au arătat adevărul crud, acela ca am nevoie de ea si ca voi face orice pentru a o avea langa mine.
Face un pas in spate, își încrucișează brațele sub pieptul voluptos, iar apoi își înclină capul pentru ca părul să o acopere intr-o bulă argintie, feerică. Arată ca un înger, dar piercing-ul din buza cărnoasă o readuce printre oameni, însă oameni prea frumoși pentru a exista cu adevărat.

- Iar când o voi face, îți garantez ca pedeapsa ta se va ridica la un an.

- Nu imi este teamă de ce s-ar putea întâmpla, ma privește distant.

- Sunt sigur ca un an de detenție si activități in care eu te voi coordona nu reprezintă o pedeapsă prea greu de suportat. Doar le vei petrece cu mine.

Îngustează ochii cu dezgust, dar daca acesta este prețul pe care trebuie sa il plătesc pentru a nu o îngrozi complet, voi accepta fiecare privire si cuvânt disprețuitor.

- Ești un misogin si un oportunist.

Tata a fost cel mai mare oportunist pe care l-am întâlnit vreodată, iar singura asociere cu el ma face sa imi ies din minți. M-am format in asa fel încât sa nu semăn si la comportament cu el, destul ne asemănăm la fizic.

- Nu ma cunoști cu adevarat, mârâi, fara sa imi pot controla reacția, dar ea nu se sperie, asta a plănuit de la început.

- Ce te face sa crezi ca vreau sa te cunosc?! Nici măcar tu nu te cunoști, tâmpitule! Nu am de gând sa sap după comori care si asa nu imi folosesc la nimic.