"Noaptea-n Doma întristata, prin lumini îngalbenite
A facliilor de ceara care ard lânga altare
-Pe când bolta-n fundul Domei sta întunecoasa, mare,
Nepatrunsa de-ochii rosii de pe mucuri ostenite,În biserica pustie, lânga arcul în perete,
Genuncheata sta pe trepte o copila ca un înger;
Pe-a altarului icoana în de raze rosii frângeri,
Palida si mohorâta Maica Domnului se vede.O faclie e înfipta într-un stâlp de piatra sura;
Lucii picaturi de smoala la pamânt cad sfârâind
Si cununi de flori uscate fâsâiesc amirosind
S-a copilei rugaciune tainic sopotit murmura.Cufundat în întuneric, lâng-o cruce marmurita,
Într-o umbra neagra, deasa, ca un demon El vegheaza,
Coatele pe bratul crucii le destinde si le-aseaza,
Ochii cufundati în capu-i, fruntea trista si-ncretita.Si barbia lui s-apasa de al pietrei umar rece,
Parul sau negru ca noaptea peste-al marmurei brat alb;
Abia candela cea trista cu reflectul ei roz-alb
Blând o raza mai arunca ce peste-a lui fata trece.Ea un înger ce se roaga - El un demon ce viseaza;
Ea o inima de aur - El un suflet apostat;
El în umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat
-La picioarele Madonei, trista, sfânta, Ea vegheaza.Pe un mur înalt si rece de o marmura curata,
Alba ca zapada iernei, lucie ca apa lina,
Se rasfrânge ca-n oglinda a copilei umbra plina
-Umbra ei, ce ca si dânsa sta în ruga-ngenuncheata.Ce-ti lipseste oare tie, blond copil cu-a ta marire,
Cu de marmur-alba fata si cu mâinile de ceara,
Val - o negura diafana mestecata-n stele; clara
E privirea-ti inocenta sub a genelor umbrire;Ce-ti lipseste sa fii înger - aripi lungi si constelate.
Dar ce vad: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde?
Doua umbre de aripe ce se misca tremurânde,
Doua aripe de umbra catre ceruri ridicate.O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de paza;
Lânga marmura cea alba vad fiinta-i aeriana.
Peste viata-i inocenta, viata lui cea sunta plana,
Lânga dânsa el se roaga, lânga ea îngenuncheaza.Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este,
Însa aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate;
Muri sfintiti de-a omenirii rugaciuni îndelungate
Vad aripele-i diafane si de dânsele dau veste.Te iubesc! - era sa strige demonul în a lui noapte,
Dara umbra-naripata a lui buze le înmoaie;
Nu spre-amor, spre-nchinaciune el genunchii-si încovoaie
Si asculta dus din lume a ei dulci si timizi soapte.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ea? - O fiica e de rege, blonda-n diadem de stele,
Trece-n lume fericita, înger, rege si femeie;
El rascoala în popoare a distrugerii scânteie
Si în inimi pustiite samana gândiri rebele.Despartiti de-a vietii valuri, între el si între dânsa
Veacuri sunt de cugetare, o istorie, -un popor,
Câteodat' - desi arare - se-ntâlnesc, si ochii lor
Se privesc, par a se soarbe în dorinta lor aprinsa.Ochii ei cei mari, albastri, de blândete dulci si moi,
Ce adânc patrund în ochii lui cei negri furtunosi!
Si pe fata lui cea slaba trece-usor un nour ros
-Se iubesc... Si ce departe sunt deolalta amândoi!A venit un rege palid, si coroana sa antica,
Grea de glorii si putere, l-a ei poale-ar fi depus,
Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus a
Si în mâna-i însceptrata, mâna ei îngusta, mica.Dara nu - mute ramas-au buzele-i abia deschise,
Muta inima în pieptu-i, mâna ei trasa-ndarat.
În a sufletului taina, ea iubea.
Clar si încet Se ivea fata de demon feciorestilor ei vise.Ea-l vedea miscând poporul cu idei reci, îndraznete;
Ce puternic e - gândi ea, cu-amoroasa dulce spaima;
El prezentul îl rascoala cu-a gândirilor lui faima
Contra tot ce gramadira veacuri lungi si frunti marete.El ades suit pe-o piatra cu turbare se-nfasoara
În stindardul ros si fruntea-i aspra-adânca, încretita,
Parea ca o noapte neagra de furtune-acoperita,
Ochii fulgerau si vorba-i trezea furia vulgara.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe un pat sarac asuda într-o lunga agonie Tânarul.
O lampa-ntinde limb-avara si subtire,
Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i stie de stire,
Nimeni soarta-i n-o-mblânzeste, nimeni fruntea nu-i mângâie.Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei,
Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbracate
Cu-a lui Dumnezeu numire - astazi toate-s îndreptate
Contra inimii murinde, sufletul vor sa-i sugrume!A muri fara speranta! Cine stie-amaraciunea
Ce-i ascunsa-n aste vorbe? - Sa te simti neliber, mic,
Sa vezi marile-aspiratii ca-s reduse la nimic,
Ca domnesc în lume rele caror nu te poti opune,C-opunându-te la ele, tu viata-ti risipesti
-Si când mori sa vezi ca-n lume vietuit-ai în zadar:
O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar
Mai crud nici e cu putinta. Simti ca nimica nu esti.Si acele gânduri negre mai nici a muri nu-l lasa.
Cum a intrat el în viata? Cât amor de drept si bine,
Câta sincera fratie adusese el cu sine! Si rasplata?
- Amarârea, care sufletu-i apasa.Dar prin negurile negre, care ochii îi acopar,
Se apropie-argintoasa umbra nalt-a unui înger,
Se aseaza lin pe patu-i; ochii lui orbiti de plângeri
Ea-i saruta. De pe dânsii negurile se descopar...Este Ea. C-o multumire adânca, nemaisimtita,
El în ochii ei se uita. - Mândra-i de înduiosere;
Ceasul ultim îi împaca toata viata-i de durere;
Ah! sopteste el pe moarte - cine esti ghicesc, iubita.Am urmat pamântul ista, vremea mea, viata, poporul
Cu gândirile-mi rebele contra cerului deschis;
El n-a vrut ca sa condamne pe demon, ci a trimis
Pre un înger sa ma-mpace, si-mpacarea-i... e amorul."
YOU ARE READING
Ea
短篇故事Faptul că pot să cuceresc orice fată nu mă încălzește cu nimic, poate îmi încălzește doar orgoliul. Dar tu esti prima care a reușit să îmi încălzească inima.