Balada viselor pierdute

Matematica eternității

Dacă o să rup acum o floare,
O voi face la nesfârşit,
Până cerul nu are culoare
Şi marea se îneacă-n răsărit.
Câte fire de nisip țărmul îmbracă,
Înmulțite cu frunzele copacilor,
Cu fiecare râu şi picătură de apă
Ce poartă povestea Cerurilor
Pe solul flămând, însetat
De-atâtea ori voi săruta petalele,
Le voi simți mirosul parfumat.
După ce o păsăre ar goli pădurile
De pietre, purtându-le în cioc
Spre capătul lumii îndepărtat,
Unde să le arunce într-un foc
Ce arde de când a fost creat
În urmă cu o zi şi un infinit,
Tot nu ar fi suficient,
O clipă în calcul să cuprind.
Însumând câți solzi au peştii toți,
Câți atomi grăbiți se zbat în jur,
Drumul ce să-l parcurgi cu gândul poți,
De câte ori bezna a devenit aur,
Soarele a trimis pe Pământ raze
Şi caldul s-a transformat în rece,
După toate aceste faze
Veşnicia de-abia ar începe.