Pentru ultima data

1

Auzea ca prin vis scâncete, gangureli si un plans usor, parca nici nu era plans,insa nu era vis. Se ridica din pat cu ochii inca închiși si merge pana in dreptul pătuțului de lemn din apropierea patului ei mare,care ocupa destul de mult spatiu in camera. Se apleaca si ia in brațe ghemotocul plângăcios asezandu-se pe pat.

-De ce îți chinui mama așa?spune ea blând ființei din brațele ei care manca pofticioasa.

Se uita la el cu admirație si inca se mira de făptură care a trăit in interiorul ei 9 luni de zile, și care de o luna de zile ii tulbura momentele liniștite din viață. Dar nu regreta, isi va dedica toată viata lui.

-Ești singura mea alinare,iubirea mea mica,șoptește mângâind capul mic al băiatului.

Când acesta s-a saturat,il ia de la san si il ajuta sa scoată aerul. Il așeaza pe pat,il schimba si il poarta pe brațe pana in bucătărie.

Il așeaza intr-un leagan si il lăsa acolo pana ea pregătește cafeaua atât de necesară in ultimul timp.

Zâmbea si vorbea cu fiul sau când Jonas intra in bucătărie.

-Bună dimineața, spune el sarutand-o pe obraz.

-Buna Jonas, ai venit devrene azi,spune ea uitandu-se la ceas.

Era abea 6 a.m.

-Hei uriașule,ce mai faci?bolborosește el luandu-l pe cel mic in brațe, cu grijă pentru ca ochii de felina ai lui Rose il aținteau.

-Nu e atât de mare,rade ea punând cafea in doua căni.  Poftim! Nu mananca atat de mult, ochii ei mari atintira copilul, manutele i se avântau in aer dar arata atat de somnoros.

-Pune-o acolo, face semn spre masă. Nu,dar o sa crească, o sa fie un băiat inteligent, frumos si mai târziu,un frângător de inimi. Asa-i amice, glumește bărbatul primind o încruntare de la femeia din spatele lui.

-Nu e frumos ce spui. Așa făcea si...

Se opreste,zâmbetul frangadu-i-se pe chip. Chiar si gandul durea. Inca durea foarte tare.

-Ok,ia stai tu aici amice pana eu ii pregătesc mamei tale ceva de mâncare, da? Sunt sigur ca nu ai lasat-o sa mănânce mai nimic, glumește el privind spre ochii mari albaștri ai piticului care se uita la el.

-Nu,am mâncat aseară de fapt. Alex a adormit când am ajuns. Thera a avut grija sa mănânc înainte sa adorm si eu.

-A rămas aici?

-Nu,a plecat, Byron a avut meci azi.

-Bine. Azi o sa il iau eu pe micut atunci, spune bărbatul întorcând o clătită.

-Nu e nevoie, știu ca e greu si nu te împovărez cu asta. Plus ca sacul asta plângăcios poate fi greu de calmat atunci când i se face foame,adaugă ea privind spre băiatul care adormea in coșulețul lui.

-Lăsa asta in seama mea,doar nu vrei sa il duci la spital. Supraveghetoarele de la creșă nu pot avea grija de el.

-Dar toți colegii își lăsa copii acolo, spune ea lasandu-si greutatea pe un picior.

Statea in mijlocul bucatariei, in fata mesei unde gatea Jonas, imbracata cu un tricou alb prea mare pentru trupul ei slab, pantaloni lungi ,sport de culoare gri prin care nu ii puteai distinge forma picioarelor, parul ii era prins in coada la spate iar sub ochi avea urme de oboseala.  Era totuşi frumoasa, mereu fusese o femeie frumoasa de cand o cunoaste el.

Se gandea doar, cat de norocos fusese barbatul care o avuse.

-El nu este un copil oarecare,revine el in ganduri.Hai sa nu ne certam si lasa-l pe Alex in grija mea,ok, ma descurc cu un copil.