Tu ești pentru mine

64 12 6
                                    

  My rain,

după ce buzele tale catifelate s-au întâlnit pentru prima dată cu buzele mele reci, am simțit că nu mai am nevoie de nimic. Totul a prins culoare, negrul din sufletul meu a devenit alb. Că după tot ceea ce s-a întâmplat, a apărut în sfârșit raza de soare pe timpul furtunii. Nu mai conta că eram îmbrăcată cu hainele din pod, că părinții m-au părăsit, nu mai contau încheieturile. Conta doar că tu erai, erai pentru mine.

  Gândurile mele "filosofice" au fost întrerupte de tine, care îngânai expresia "îmi pare rău". Of, nu trebuie să îți pară. Eu sunt cea urâtă.

  Ca să îți opresc lacrimile, ți-am luat chipul în palme. "E ok. Ești al meu. Te iubesc. Tot ce a fost nu are importanţă" - am șoptit zâmbind. Apoi, dintr-un impuls te-am luat de mână și te-am tras spre mine. Am făcut doi pași în spate, mi-am îndreptat spatele și am facut contact vizual.

  "Îmi acorzi acest dans?" mă întrebi calm. Eu nu mai stau pe gânduri și încep să mă mișc în sincron cu tine. Noi doi, în ploaie, dansând. Ne unduiam corpurile, sincronizându-ne perfect cu ploaia. Pluteam. Puteam în timp și amintiri. Și nu era un vis. Era totul real. Eu. Tu. Ploaia.

   Simțeam cu simplii trecători ne priveau uimiți, și în același timp probabil că simțeau un gram de bucurie pentru un nou cuplu.

  Și aici pot spune că a început povestea noastră de iubire.



Hei. E cineva care m-ar putea ajuta cu un sfat?

My rainWhere stories live. Discover now