Dupa ce m-am mutat in noua casa,in care m-am acomodat destul de greu,am inceput sa-mi pierd prietenii,nu ma mai intelegeam asa de bine cu parintii mei,si nici nu imi mai suportam unii colegi.Mereu alaturi,mi-a fost Valentina,colega mea din clasele gimnaziale.Chiar daca ne mai ciondanim noi uneori,mereu mi-a fost alaturi in momentele grele si m-a inteles.Am inceput sa imi pierd prietenii,rand pe rand,acestia au disparut si au renuntat sa imi mai fie alaturi,exceptie facand Valentina.Ma simteam singur,trist,suparat,deprimat si cel mai grav,nimeni nu ma intelegea.Mereu afisam acel zambet fals si le spuneam celor din jur ca sunt bine,pentru a nu ii mai incarca cu problemele mele.Cu verisorii mei nu m-am inteles niciodata,exceptie facand verisoara mea,Bianca,cu care m-am inteles si ma inteleg foarte bine.Nici ei nu i-am spus de problemele mele,pentru ca am preferat sa las lumea in pace si sa lupt cu mine si sa fiu mereu ca inainte.Intr-o zi de noiembrie,o zi urata,intunecata,deprimata,am aflat ca am niste probleme mari de sanatate si a trebuit sa fiu internat la Iasi.Nu am vrut sa stie absolut nimeni unde sunt,dar gura lumii,bat-o vina..Toata lumea a aflat si nu vroiam sa dau niciun fel de explicatie,am preferat sa trec acest moment.Nu am avut niciodata vreo tentativa de suicid,vreo tentativa sa ma tai,pentru ca vine vorba,fie buna sau rea,viata trebuie sa ne-o pretuim asa cum este,si sa ne bucuram de toate momentele,fie ele cat de mici sau mari.
