Bieți criminali

Porcușorul ucigaș

-Fa, Marie, ridică-ți naibii poponeața aia și mai toarnă-mi rapid un pahar de vin, nu mai face pe moarta, prefăcuta diavolului!

Iar Maria zăcea în fața lui, întinsă grav pe jos, abia fiind capabilă să respire, și nemernicul de Iosif rânjind satisfăcut, trântit pe canapea, cu paharul gol în mână.

Întinse, din nou, paharul spre ea 'Am zis să-mi mai pui dracului un pahar!' și-l zvârli mai apoi, în scârbă, peste umerii zdruncinați ai femeii. Paharul nu se spărsese, doar căzu pe lângă trupul firav al Mariei cu un sunet slab. Ignorând gestul infam al bărbatului, ridică capul și-l privi amețită cu un ochi pe jumătate deschis și celălalt-parcă bolnav- închis.

Adevărul era că nici ea nu mai putea. Băuse peste cinci pahare de 250 de ml de vin, iar camera se învârtea mai rău decât drăciile alea de mașinării care-și făceau în fiecare an apariția la carnavalul orașului, sau ea se învârtea; nici nu-și mai putea da seama. Totul era difuz, urechile îi țiuiau, vedea în ceață, iar capul o durea îngrozitor. Haos. Tânjea după o aspirină. Vătămată cum era, încercă să analizeze rapid puțin situația, și-ncepu să-și pună inutil întrebări în gând.

Cine naiba o pusese să bea, în primul rând. La început, toată treaba asta cu fă-i pe plac preaiubitului tău soț și cinstește cu el până n-o să mai poți păru o idee extraordinară, o idee magnifică chiar. Sigur nu va mai face scandal dacă-i faci pe plac. Îți zic sigur. Ce mod eronat de-a acționa totuși. Tot ce-a reușit să facă, într-un final, a fost să pună paie pe foc și să-l reliefeze.

În urmă cu puțin mai mult de patrușcinci de minute, Iosif urmărea la televizor un banal meci de fotbal. Avea un chip mai blajin când nu zicea nimic, fiindcă toată- dar absolut toată- ziulica fusese nervos și țipase la ea. Chiar și cât timp fusese sobru. Sălbăticiunea. 
Când îl prinse urmărind meciul de pe canapea, jos în fața lui, se afla o sticlă de vin roșu de un litru, plină doar pe jumătate. Terminase, așadar, jumătate de sticlă deja, și se afla doar de cinci minute acolo. Tipic.

Ea, întotdeauna, încercase să fie o soție binevoitoare, și încercase să îi facă pe plac soțului ei, dar niciodată încercările ei nu păreau a-i conveni nenorocitului, și mereu, dragul de Iosif găsea motive să o căpăcească, mai blând câteodată, și enervant de brutal altădată. În unele timpuri, îi dădea bătăiță la fund din simplu motiv că-i plăcea să se simtă dominant și plin de putere, pentru a se umfla în pene. Soția era singurul intermediu care îi permitea să se simtă astfel. Pentru restul lumii era doar un alt ordinar ratat. Întotdeauna plăcerea aceea nevinovată, pe care i-o ofereau bătăile dăruite din dragoste soțioarei, devenea sadică, și loviturile deveneau din ce în ce mai brutale până când Maria sfârșea cu fundulețul zdrobit.

Avea credință femeia, o credință distructivă ce-i drept, dar o avea. Îl iubea pe Iosif. Trecuseră douăzeci de ani de la căsătorie și încă îl mai iubea. Încă mai credea că căsnicia putea fi salvată. La fel și bărbat-su. Ea putea salva soarta. Toți o vedeau drept având probleme cu capul dacă-l mai suportă pe snobul ăla cu nume de sfânt,
Un ratat, un infam
Așa-l numeau toți, iar ei nu-i păsa.

Așa că, după ce-l prinse stând țâfnos pe canapea, cu paharul în mână, cu fața lui de dobitoc impertinent, nici nu stătu mult pe gânduri că și fugi și-aducă două sticle cu vin roșu de sub scară(loc unde-și țineau ei rezervele cu băutură), un pahar și pentru ea, și se-așeză timid lângă bărbată-său, își turnă darnic un pahar și-l dădu cât de repede putu pe gât, la vale, gâl-gâl, după care mai turnă un pahar și-l ținu în mână ridicându-l triumfător în aer strigând:

-Noroc în cinstea noastră, Iosife! Să fie cu noroc! Sănătate!, și-l duse din nou la gură,

Iosif părea indiferent, dar adevărul e că-n sinea lui murea de ciudă, și avea sentimentu' ăsta amestecat cu un gram de mândrie față de soții-sa. Poate mai încolo își vor face drum spre culcușul lor pentru nebunii, și-o va regula până l-or lua durerile de ficat și spate mai apăsător. Cu coada ochiului, o urmărise încă de la început când venise să-l pândească, și uriașă-i fu mirarea când o văzu revenind cu sticlele de vin după ea. Ea nu consuma alcool de obicei. Și-ar lua-o dracul dac-ar începe tocmai acum să-i placă.
Încercă să rămână calm și tăcu din gură.

Îi întinse astfel paharul și cinstiră amândoi.
Un sfert de oră mai târziu, râdeau amândoi cu gura până la urechi și depănau amintiri sau își băteau joc de vecinii de peste drum. Maria adusese vorba de vecini, fel și fel de reproșuri la adresa lor. Singurul despre care nu se plânse fu vecinul de vizavi, o bucată de vreo treiș'cinci de ani, necăsătorit, ce-a locuit cu mumă-sa până anul trecut, când aceasta avu un tragc atac de cord și muri.

A plătit scump pentru vorbele de bine adresate la adresa acestuia.

Acum se afla pe jos.

El se ridicase în picioare cu fața roșie ca racul, o prinsese de bluza vișinie cu dungi, și-o trântise jos blestemând-o, scuipând-o  și acuzând-o cum c-ar avea o idilă ascunsă cu vecinul de vizavi.

- Am observat eu cum ai zâmbit și-ai închis ochii când i-ai pronunțat numele, în pizda mă-tii de scârbă!
Și-apoi a trântit-o, cu patimă, fără inimă.
Și-n zadar au fost încercările ei de-al convinge că n-ar face așa ceva, în zadar.
I-a mai dat două picioare zdravene în burtă și s-a așezat, din nou, brusc, pe canapea.

Acum ii cerea din nou băutură.
S-O IA DRACU DE BĂUTURĂ! țipă ea în sinea ei.
Îl privi, se sprijini cu mâinile de podea și încercă să se ridice. Iosif cu un reflex îi mai trase un șut, iar ea căzu lată la pământ.

- Un amărât de pahar nu poți să îmi pui, nenorocito. Ești bună de nimic, de nimic!

Luă sticla de pe jos singur, și-și turnă un pahar, pe care îl dădu pe gât dintr-o înghițitură, aruncă paharul de cealaltă parte a camerei. Paharul se izbi cu un zgomot ascuțit de perete, se sparse și-împrăștiase cioburi în mai bine de jumătate de cameră. 

După care se opri în fața ei și-o privi de sus. Tăcu un moment, după care se întinse lângă ea. O întoarse cu fața spre el violent, și o privi afectuos. Morbid de afectuos.
Femeia vieții sale, bună de nimic
Toate-s niște curve nenorocite
Caută pulă în altă parte când o are pe cea mai feroce chiar sub nasul lor.

Rânji până la urechi. Era înspâimântător.
Maria deschise ochii. Murea de frica. Adevărul este că nu îl mai văzuse niciodată în halu ăsta. E just, o mai bătuse și în trecut dar niciodată cu satisfacerea asta nesățioasa. Niciodată cu sclipirea aia în ochi.
Posedat.
Era posedat.
Băutura îl poseda.

Nu-l recunoștea.
Cu ce monstru se căsătorise?
Tatăl nostru care este un ceruri...
Începu sa se roage.

- Iosif...

Lacrimile îi curgeau prelungindu-se pe obrajii vineți până pe buzele crăpate și însângerate.

- De ce mă privești așa?

- O sa plătești c-ai lăsat pe altu să te reguleze

- Da' eu

Și nici nu apucă să termine

Curvo

c-o și prinse de gât și-ncepu să o sugrume cu satisfacție

Fiindcă merita.

A fost o soție rea.

Încercă din răsputeri să se opună, da alcoolu era prea puternic infiltrat în sânge, ea nu avea nicio forță. Cum,mama naibii, putea el s-o strângă atât de tare? El băuse cu muuult mai mult decât băuse ea. Și-avea puterea unui porc. La propriu.

O strânse de gât scrâșnind din dinți. Tare, să se învețe minte.

Gâtul femeii scotea sunete de neputință. Simțea cum moare.

A continuat s-o strângă de gât chiar și după ce-a încetat biata femeie să respire. Când a hotărât că i-a ajuns, i-a dat drumul și a sărutat-o pe obraz.

După care a adormit.

S-a trezit a doua zi dimineață și-a tresărit când a deschis ochii. Soția avea ochii deschiși și-l privea rânjind.

Soția moartă îl privea și rânjea pervers.

Nici nu știa c-o ucise.