200 de zile

Ziua 2

  

    Stăteam cu reţeta de la doctor în mână şi cu pixul în gură. Scaunul devenea incomod deoarece stătusem pe el câteva minute bune pentru a înţelege cuvintele scrise pe foaie.

   -Imposibil. am spus, iar după m-am dat încet cu capul de birou.

  -Dă-mi să văd. a spus Gabriela.

    M-am răsucit pe scaun, m-am ridicat de pe el şi i-am dat fişa Gabrielei. Ea stătea întinsă pe pat cu mâna pe ceafă ca să îşi sprijine capul. M-am îndepărtat de pat şi am urmărit-o cum citea. Ochii ei căprui fugeau de la o parte la cealaltă a foii. Şi-a aşezat o şuviţă mai rebelă şi apoi a oftat.

 -Ce e? 

 -Aici spune că trebuie să îţi iei pastilele la ore fixe şi ai de făcut o alegere.

 -Ce alegere? am spus.

 -Ori stai în spital tot anul , ori poţi sta acasă.a spus ea ridicându-şi ochii din fişă.

   M-am aşezat în pat lângă ea, mi-am pus mâinile pe piept şi m-am uitat la "acoperişul" patului,picioarele atârnându-mi pe lângă pat. Materialul roşu de pe vremea stră-bunicii mele îmi umplu priveliştea.

 -Mama ta m-a invitat să rămân în seara asta cu tine, dar trebuie să merg până la Stefanie acasă. Ne vedem diseară, ok? a spus Gabriela.

 -Sigur. am spus încă privind în sus. Să ai grijă.

     Gabriela a murmurat ceva, după a ieşit din cameră trântind uşa. M-am ridicat cu ajutorul coatelor şi mi-am îndreptat privirea spre fereastră, dar nu am putut vedea nimic din cauza perdelei roşi -ca şi patul. Am sărit din pat şi dintr-o mişcare,cu ambele mâini am dat la o parte perdeaua.

      Razele de soare îmi indună camera. Păsările zburau de colo-colo, fluturii la fel, iar pisica vecinei stătea pe un gard frumos vopsit cu o vopsea maronie. Am deschis geamul şi am putut să aud cum păsările ciripeau şi cum apa din fântâna domnului Jefferson curgea. Imaginea din faţa mea mă încânta, atâtea culori se jucau cu ochii mei. Dacă o să stau în spital, lucrurile astea vor fi un vis.

                                                                                ***

 -Olivia, Gabriela! Cina e gata! a strigat mama.

   Am ieşit din camera mea direct pe hol unde am văzut-o pe Gabriela ieşind din baie.

 -Deci, ce vei face?

 -Voi rămâne acasă.

Plictisitor, bleah.

Îmi pare rău dacă am greşit, asta e.