Insanity

1. Incendiul.

"Nu știu exact cum se întâmplă sau ce se întâmplă mai exact. Îmi trec unele gânduri stupide sau chiar periculoase prin cap. Încerc să închid ochii penru a le alunga de acolo și când îi deschid...răul e deja făcut și vina este aruncată asupra mea. " recită el clar și răspicat din partea cealaltă a camerei. "Ei bine, asta e destul de nasol," adăugă ridicând ochii spre mine. "dar o să rezolvăm noi cumva." Îmi zâmbi dar eu mi-am întors privirea. E mult prea optimist, uneori mă scârbește.

"Ei haide, nu e chiar așa de rău...adică nu trebuie să te învinovățești pe nedrept, ești doar un copil iar acele lucruri se puteau întâmpla oricui, sunt simple coincidențe că tu te-ai gândit la ele dinainte." Făcu o pauză, moment în care ochii îi sclipiră. "Poate ai un dar special!"

Îmi era greu să văd o parte bună în asta, probabil pentru că mă măcina puțin vina, dar la urma urmelor chiar eram un copil și deși acele coinciențe erau cam multe la număr, nu puteau fi altceva. 

I-am zâmbit și am văzut cum i se luminează chipul, a reușit din nou să mă facă să mă simt mai bine. Oare cum face asta? Din tot ce există sub acoperișul acestui orfelinat, singurul cu darul de a-mi schimba starea de spirit în bine este fratele meu. Sau poate că nu doar mie, celor mai mulți chiar. Acesta este un loc îngrozitor, cu oameni îngrozitori și ajung să îndur foarte multe fără să mă plâng. Dar dacă cineva se atinge de el simt cum furia îmi străbate tot corpul și închid ochii știind de multe ori că nu pot face nimic. Când îi deschid însă...se pare că am făcut ceva fără consimțământul meu. Desigur e de multe ori greu să fiu învinuit pentru cele întâmplate, dar mă simt vinovat numai pentru că m-am gândit la ele. 

Pur și simplu mi-aș dori ca acest loc să dispară.

"Uhm...Oliver?" 

Am tresărit când l-am auzit și am deschis ochii. 

"Cred că ar trebui să plecăm, miroase a fum."

Când am ajuns noi afară, înconjurați de zăpadă și de un vânt mușcător și cărând puținele lucruri pe care le aveam, jumatate de clădire era acoperită de limbi de foc roșiatice și portocalii. Aș fi rămas împietrit privind haosul dacă James nu m-ar fi apucat de mână strigându-mi, parcă de la mare depărtare, că trebuie să plecăm cât mai repede.

Acum aș vrea să îl văd cum reușește să mă liniștească.