Prolog

97 17 0
                                    

Mama mereu îmi spunea povestea despre prințesa născută din fulgii de nea. Numele său era Esa care înseamnă Zeii. Datoria ei era sa apere animalele, natura și creaturile magice. De obicei nu putea fi văzută de oameni, însă din când în când, câte un pădurar credea ca vede o fata cu parul lung, alb și perfect drept, cu pielea atât de deschisa, de parcă era de lapte. Rochia era un alb așa de luminos încât părea făcută din razele lunii. Picioarele le avea desculțe și călărea un cerb mare și alb cu ochi negri de prădător.

Însă ca în orice poveste cu prințese, exista și o parte întunecată. De data asta este un vrăjitor cu parul negru ca abanosul și cu aripi de diavol. Un vrăjitor care are peste 5000 de ani și se numește Ludovic. Într-o seara acesta o ucide pe Esa, din dorința de a o vedea chinuindu-se, sângerând și implorandu-l sa o lase în pace.

Nu peste mult timp, în locul prințesei Esa se naște o alta prințesa, la fel de alba ca pana de înger. Însă aceasta are aceeași soarta ca și celelalte care au urmat după ea. Într-o zi, Regina cea Alba naște un băiețel pe nume Maarit, care înseamnă Perla. Primul prinț de nea. În poveste se spune ca are mereu zâmbetul pe buze și ca își apără supușii cu orice preț. Mama mereu termina povestea cu Maarit. Spune ca prințul este ultimul apărător al naturii, nu mai e nici unul după el. Și mai îmi spunea ca Ludovic pare ca a intrat în pământ. Ca a dispărut...

Alb ca zapadaWhere stories live. Discover now