“ Nu era doar o simpla coincidenta... Crimele alea, modul in care disparea lumea, cum erau omorate acele persoane... Nu era ceva normal sau o coincidenta... Chestiile alea chiar erau acolo afara si ori incercau sa ne caute, ori incercau sa ne atraga, sa ne faca sa iesim la iveala ca sa ne omoare mai repede. Dar daca am fi facut asta, nu numai ca ne alegeam cu nimic, dar mai si lasam niste monstrii liberi in lume... Mi-era frica si sa mai dorm noaptea cu cele intamplate.” Ma gandeam... Eram departe, prinsa in ganduri, nu mai stiam si nu mai vedeam nimic. Tot ce era acum in mintea mea, erau chestiile alea si cum puteam scapa de ele.
- Ali, esti bine? La ce te gandesti? Ma intreba P.
- Aaa, la nimic, nu-ti face griji, sunt bine. Am incercat eu sa o conving. Adevarul e ca de cand am „fugit” de acasa, ca sa zic asa, am fost si eu atat de speriata incat am inceput iar sa fumez. Ce sa mai zic? Nici nu mai dormeam.
- Okay, daca zici tu... Vrei ceva de baut? M-a intrebat ea, ducandu-se spre bucatarie.
- Da, sigur, poti sa-mi faci o cafea?
- Iar? Nu ai mai baut inca o cana acum 2 ore?
- Aaa, era doar o jumatate de cana... Si era mai mult lapte decat cafea...
- Okay, daca zici tu... Mda... Ma mir cum de nu am intrat pana acum in sevraj... Sau in coma? Glumesc, nu cred ca ai cum sa intri in coma doar de la bautul de cafea... Sau poti? Oricum, nu conteaza.
- Poftim, imi zise P. in timp ce imi intinse cana de cafea, nu stiu despre tine, dar eu, nu cred ca o sa mai rezist mult...
- Mersi, si poftim? La ce te referi? M-am speriat cand am auzit asta iesind din gura ei... Ce vroia sa faca? Sa se duca sa se predea ?
- Nu cred ca stomacul meu, mai poate suporta mancarea gatita de Dany... Nu stiu nici eu daca mai pot inghiti ceva din ceea ce gateste ea...
- Pentru o secunda ma speriasem... Si mda... Nu pot spune ca e cea mai stralucita bucatareasa din Londra, dar macar incearca... Si oricum alta varianta nu avem... Trebuie sa suportam. In seara asta o sa vorbesc cu ea si o sa vad daca o pot convinge sa ma lase sa gatesc eu.
- Mersi, dar oricum cred ca suntem in groapa...
Stateam si ma uitam la ei, cum se distrau cu oamenii aia... Nu mi se pare ceva ciudat. Pana la urma toti oamenii or sa moara la un moment dat. Numai noi nu. Suntem inghetati si nu ne putem schimba. Ai crede ca dupa atata timp, oricine s-ar putea obisnui cu ideea de a fi un vampir, un nemuritor.
- Niall, ti-am mai zis vreodata ca ar trebui sa devii poet? Imi zise Harry. Ce s-a intamplat? Te macina ceva.
- Mda, nu mi-ai mai zis, e prima data cand te-am auzit.
- Pacat. Deci? Ce te macina? Nu mi-ai raspuns la intrebarea asta.
- Mda, nimic, n-am nimic. Si ai face bine sa stai departe de capul meu si de mintea mea.
- Sunt sigur ca e vorba de ele... Esti nerabdator?
- Harry, i-am zis intorcandu-ma si privindu-l, nu cred ca ele, vor fi o problema. Si nu inteleg de ce asteptam atat de mult...
- Daca zici tu... Si, asteptam atat de mult pentru ca, trebuie sa dea un semn, un semn de faptul ca nu mai tin cont de noi si de pericolul care s-a abatut asupra lor. Ca si cand nu ar mai tine cont de nimic. Intelegi?
