Hunter

4.

     Nu sunt pregătită să vorbesc cu el. Atunci când deschid gura spun mereu ceva care-i răneşte pe ceilalţi.

                                         * * *

     Mă tot uit peste ultima lecţie la fizică, dar nu pricep nimic şi trebuie să mă asculte, dar eu mă gândesc la Hunter şi la buzele ei subţiri pe care şi le muşcă mereu.

     - Îţi pot spune bursucel ?

     Chipul ciudat de palid i se apropie de ochii mei pentru a le studia culoarea. Sunt stupefiat. Inima îmi bubuie, urechile îmi ţiuie şi pot să jur că ea ştie totul pentru că ea e malefică, chiar dacă are o faţă tulburător de drăguţă.

     - Ce naiba, Hunter, şuier aruncând caietul în dulap.

     Se întristează brusc şi îşi pleacă umerii, privind în jos.

     - Jur că uneori eşti tare prostuţă. Voiam să spun că m-ai speriat.

     Îi mângâi cu degetele mari ambii obraji, iar ea îmi dă un pumn în burtă, probabil pentru că am făcut-o prostuţă. Dar zâmbeşte şi pot să urc Everestul desculţ şi fără oxigen pentru acel zâmbet. Privirea îi este îndreptată undeva sub bărbia mea şi aş vrea să îşi lipească buzele de zona respectivă pentru că vreau să mă guste, vreau să o gust. Hunter e ca o plăsmuire care dispare şi reapare şi fuge prea repede şi nu mă pot întinde să o ajung.

     - De ce ai vrea să-mi spui bursucel ?

     Mai zăboveşte o clipă apoi mă priveşte în ochi. Nu mai pot respira. Inima mi se opreşte dar eu sunt viu şi mi se strânge stomacul.

     - Semeni cu un bursuc atunci când te concentrezi.

     Ştie să distrugă o clipă romantică.