I'm dead (#ID 1)

1. O decizie

16 martie 2014

-Cioara naibii, pleacă de pe piatra mea.

În jurul meu, Cimitirul Gronwall era mai liniştit ca niciodată. O briză uşoară îmi trecea prin părul meu, oferindu-mi o uşoară senzaţie de rece. Astăzi era acea zi, iar ei nu îşi făcuseră apariţia încă. De ce numai o cioară se hotărâse să mă viziteze de această zi "specială"?

Continuam să privesc datele scrijelite în piatră, acolo unde un muşchi începea să prindă viaţă. Totuşi, poza mea era tot intactă, chiar şi după atâta timp, iar data decesului meu nu avea nicio problemă... era cea mai clară dintre toate. Iar printre acestea, stăteau scrijelite nişte cuvinte:

Kincaid Maya Arianna

Născută la 16 martie 1996

Decedată la 16 martie 2012

"Viața nu are limite, cu excepția celor pe care ți le impui singur."

Am zâmbit din nou când am zărit acel citat de Les Brown. Era citatul meu favorit de când eram încă în viaţă, iar fratele meu, Marc, o ştia cel mai bine. De mic râdea de mine şi îmi spunea că eram o filosoafă în devenire... iar eu îi terminam sporovăiala cu un pumn în umăr. Eram încântată să-i zăresc de fiecare dată zâmbetul acela, cel care m-a făcut întotdeauna să par mai vie ca niciodată. Iar acum, că eram moartă... tot el era cel care îmi amintea că există un motiv să lupţi în viaţa ta. Întrebarea mea, însă, era: pentru ce acum? Eram moartă, corect? Am murit într-un mod tragic, iar calea spre rai mi-era necunoscută. Nu că aş fi simţit nevoia neapărată de a merge acolo, dar totuşi. Era greu să te gândeşti la viitorul tău când el nu mai exista.

-Or să vină.

Mi-am întors capul, nu prea uimită să o văd pe bătrâna Georgina stând în spatele meu cu mâinile împreunate. 

Şi Georgina era o fantomă, însă una care murise de bătrâneţe, nu într-un accident de maşină plus asasinare la o vârstă atât de fragedă. Văzând-o stând în faţa mea acum aşa, autoritară, îmi ridica semne de întrebare.

-De unde ştii? am întrebat-o cu nonşalanţă.

-Au venit şi anul trecut. Vor veni şi acum.

Vorbea de părinţii mei şi Marc. Mereu veneau la mormântul meu să îmi aducă flori, în special de ziua naşterii şi decesului meu. 

Am scuturat din cap, refuzând să cred asta. Era posibil să nu apară, chiar credeam asta.

-Eşti o bătrână ciudată, de ce te-aş crede, oricum?

Ridurile foarte accentuate s-au adâncit mai mult în fruntea-i lată, în timp ce colţurile buzelor i se ridicau subtil. A râs încet.

-Of, Maya, Maya... uneori trebuie să ai mai multă credinţă.

-Sunt o fantomă, pentru numele lui Dumnezeu. Ce credinţă să mai am? Că o minune o să mă transforme înapoi în om? Vezi să nu.

Chipul Georginei a devenid dintr-odată serios.

-I-am simţit că voiau să vină aici. Se îndreaptă spre locul ăsta. Tu trebuie doar să ai răbdare. Este încă 9 dimineaţa.

-Mă rog.

-Of, copilă... Maya. Dacă aş fi avut vreun motiv să te mint, atunci ţi-aş fi turnat vorbe aiurea de mult. Eşti tânără, eşti îndurerată...

-Georgina, lasă-mă. Am nevoie de timp să mă gândesc. În plus, n-am chef de lecţiile tale morale. Sunt o fantomă singură pe lumea asta, cu o companie constituită dintr-o femeie foarte bătrână şi moartă de mai bine de douăzeci ani. În aceste condiţii nu garantez luciditate în gândirea mea.