Sunt Mai Mult Decât... Volumul 1

4. Împotriva Societății Bolnave

- O persoană pierdută, când întâlnește fericirea, oamenii îl cred nebun! De ce? De ce criticăm și batjocorim persoanele slabe? De ce nu ne uităm la bârnă din ochii noștri, iar pe alții să îi lăsăm în pace? Pe planeta noastră nu există idealuri sau doua persoane asemănătoare. Fiecare are propriul gând spre viață, are propriul caracter, are propriul "eu". Avem propria personalitate inexistentă la alții. Într-o infinitate suntem unici... Gândesc cu voce tare.

- Da, oamenii au devenit atât de.. nu știu! Scopul scuză mijloacele. Toți urmează orbește această regulă fără a-și da seama că îi poate afecta pe ceilalți. Cine a transformat această propoziție într-o regulă? Nu spun că nu este bine să ai scopuri, dar îndeplinește-le fără victime colaterale. Îndeplinește-le în așa mod încât să fii fericit tu și cei din jur, ei doar sunt persoane la fel ca tine, nu trebuie să îi calci în picioare.

- Și mai este și furtul de indentitate. William și Jackie Parker, doi specialiști de succes în domeniul publicitar, din New York, au fost contrariați când au început să observe niște cheltuieli neobișnuite în extrasele lor bancare. Nedumerirea le-a dispărut în momentul îi care au mers la somptuoasa lor casă de vacanță din Long Island, unde au descoperit că un alt cuplu trăise în casa lor timp de șase săptămâni. Dându-se drept prieteni ai familiei Parker, acești străini se bucuraseră de o viață bună, cheltuind banii celor doi soți. Străinii reușiseră să aibă acces la fondurile familiei Parker cu ajutorul documentelor bancare și al altor informașii găsite în casă.

Abraham Abdallah a săvârșit unele cele mai strigătoare la cer furturi de indentitate. În februarie 2002, Poliția orașului New York l-a arestat sub acuzația de a fi comis acest delict la scară largă. Acest ajutor de ospătar în vârstă de 32 de ani, care în trecut abandonase școala, este supectat că ar fi furat identitatea lui Steven Spielberg, George Lucas, Oprah Winfrey, Ted Turner și a altor zeci de persoane ale căror nume le-ar fi luat dintr-o listă a celor mai bogați americani, publicată într-o revistă. Abdallah își cumpărase un aparat de făcut carduri și îl folosise în scop personal, făcând carduri cu numele altor persoane. La data arestării, avea 800 de asemenea carduri și putea să acceseze fonduri de miliarde de dolari care aparțineau altor persoane.

Aceste cazuri sunt doar niște exemple nesemnificative a ceea ce se pare că a devenit o epidemie de infracțiuni în America de Nord: furtul de identitate. Sunt persoane care recurg la fapte josnice pentru a-și îndepini dorințele sau scopurile. Este înfricoșător să te gândești la faptul că mâine ai putea ajunge și tu o victimă a acestor "infractori".

- Într-adevăr, este josnic să îți îndeplinești scopurile în așa mod oribil. Nu înțeleg cum aceste persoane vor putea trăi în suflet cu așa povară. Mi-ar fi interesant sa aflu dacă se simt vinovați pentru faptele lor sau dacă regretă ceea ce au făcut.

- Citisem un articol care spune că, Adolf Hitler înainte să se sinucidă a spus soției sale că nu regretă nicio faptă făcută.

- Uneori puterea ne duce spre pierzanie... Spune Alessia pierdută în propriile gânduri, parcă amintindu-și ceva din trecut.

Da, ne conduce spre pierzanie, și nu doar uneori, ci mereu... Puterea și slava ne fură mințile, ne fură rațiunea. Ne hipnotizează blând, iar noi, simpli oameni, ne pierdem la vederea ceasului ce face mișcări egale în stânga - dreapta. Cât de slabi suntem! Un ceas sau fie ce obiect ne induc într-un somn, ne pierdem în capul nostru, iar cei de la suprafață se joacă cu noi cum doresc ei. JOSNIC! Este JOSNIC să te folosești de persoane nevinovate și de aparențe pentru a ajunge în vârf! Dar oare cât va dura șederea ta pe acel vârf de munte? Nu mult, te asigur... Hipnoza nu durează o veșnicie, cel de care te-ai folosit se va elibera din închisoarea propriei conștiințe, va dezvălui modul mârșav în care ai ajuns acolo unde ești, tu, bineînțeles că vei încerca să îi acoperi gura, dar nu vei putea, vei cădea mai rău de unde ai început. Tot răul se plătește cu rău, iar binele cu bine. Acestea sunt regulile vieții, dar ea le mai încalcă câteodată... Și se ajunge ca binele să fie plătit cu rău.

- La ce te gândești? Mă întreabă dulce, Alessia.

- La totul și la nimic în același timp...

- Un răspuns la care trebuie să te gândești mult și să îl analizezi pentru a-l putea înțelege. Un răspuns care îți mănâncă creierii și te macină până nu îl înțelegi...

- Poate... Sunt mii și mii de gânduri care îmi împânzesc neuronii. Îi vorbesc ei și o strâng puternic în brațe de parcă ea ar fi sursa energiei și vieții mele... Și așa și este. Ea este sursa de acel ceva ce mă menține pe linia de plutire și mă ține viu. Iubirea ei este antidotul meu pentru tot răul ce se petrece în lume, dar parcă trece pe lângă noi ocolindu-ne, iubirea ei este un scut sau poate iubirea noastră este un scut ce face răul să ne ocolească cuminte și frumos, dar ce poate fi frumos în rău? Nimic, chiar nimic, dar totuși fiecare bine are rău și fiecare rău are ceva bine. Ce controversă... Dar trecând peste toate aceste lucruri, fericirea de a primi iubirea ei și de a împărtăși iubirea mea, ei, este de nedescris.
- Te iubesc.... Îmi spune, iar eu zâmbesc simțind cum plămânii mei se umplu cu aer pentru existență, nu aerul obișnuit pe care îl respirăm toți, ci aerul iubirii ei. Aerul ei cu parfumul iubirii ei. Mă simt împlinit având-o pe ea lângă mine, simt fericirea eternă când ea e lângă mine. Simt că toți norii negri dispar de pe cerul meu și apare soarele radiant luminându-mi ziua, luminându-mi sufletul și inima.

- Și eu te iubesc, Alessia! Te iubesc mai mult decât aerul pe care îl respir, dar ce vorbesc, tu ești aerul meu. Tu ești sursa acelui ceva ce mă menține viu. Tu Alessia, doar tu...