Lady Emma

Planul

   Emma lovea neliniștită fereastra trăsurii cu un deget. Până în acel moment totul decursese conform planului pe care și-l făcuse cu atâta grijă în urmă cu două săptămâni. Dar tot ceea ce făcuse până atunci era nimic în comparație cu ceea ce trebuia să facă în continuare. Ceea ce urma să facă era cu adevărat crucial. Iar ea nu avea nici măcar curajul să coboare din trăsură. Oftând învinsă, a tras perdeluța și s-a îndepărtat puțin de fereastră.

   De când auzise discuția celor două femei, în mintea ei începuseră să apară mai multe idei. Idei pe care mai târziu, în intimitatea dormitorului ei, le transformase într-un plan. Iar cum știa că timpul era ceea ce nu avea, următoarea zi și începuse să-și pună în aplicare planul. Dacă ar fi aflat Joseph ceea ce fusese ea dispusă să facă pentru a avea mai multe șanse să-l recâștige, probabil ar fi închis-o într-un turn și nu ar mai fi lăsat-o să iasă vreodată de acolo. Cel puțin ei asta îi plăcea să creadă. Varianta ca lui să nu-i pese era cu adevărat înfiorătoare așa că prefera să nu se gândească la ea. Cât despre ceea ce fusese dispusă să facă, ei bine, încă aștepta să se trezească din vis.

   Dacă i-ar fi spus cineva în urmă cu două săptămâni că avea să apeleze la serviciile unei curtezane de lux pentru a afla totul despre cum putea o femeie să satisfacă un bărbat probabil i-ar fi spus acelei persoane că e nebună. Dar adevărul fiind spus, în ultimele două săptămâni chiar făcuse asta. Și nu numai atât. Ba chiar vizitase un bordel împreună cu acea curtezană la care apelase pentru a putea înțelege mai bine ceea ce îi explicase ea. Și când se gândea că totul începuse cu o scrisoare. Scrisoarea pe care i-o trimisese ea curtezanei.

   Curtenaza, cunoscută sub pseudonimul Masca de Catifea datorită măștii pe care o purta în permanență în public, era una dintre cele mai cunoscute curtezane din Londra în momentul acela. Emma nu o cunoștea personal -din moment ce doamnele din înalta societate nu se asociau cu astfel de persoane-, dar auzise foarte multe despre ea. Chiar dacă nobilii nu doreau să se asocieze cu astfel de persoane, ele erau destul de cunoscute în lumea bună. Mai ales atunci când erau protejatele unor bărbați bogați și influenți. Iar Masca de Catifea avusese doar astfel protectori.

   Emma nu știuse exact la ce răspuns să se aștepte când îi scrisese, dar cu siguranță nu se așteptase ca vestita curtezană să-i răspundă la scrisoare două ore mai târziu. Masca de Catifea, sau Nicole -cum îi ceruse chiar ea sa o numească atunci când s-au întâlnit prima dată-, dăduse dovadă de o politețe desăvârșită în scrisoarea ei de răspuns. Îi ceruse Emmei să se prezinte la reședința ei după miezul nopții pentru a putea discuta mai bine și a ajunge la o înțelegere satisfăcătoare.

   Ducesa nu stătuse pe gânduri. Încântată de bunul simț de care dăduse dovadă curtezana când îi ceruse să se prezinte la ea la ora aceea doar pentru a nu-i pune ei reputația în pericol, îi și ceruse vizitiului să o ducă la adresa curtezanei după miezul nopții.

   Reședința Nicolei nu a fost nici pe departe așa cum se așteptase Emma să fie. Potrivit zvonurilor după care se ghidase Emma când o alesese tocmai pe ea dintre toate curtezanele posibile, Masca de Catifea ar fi trebuit să fie întruchiparea depravării și a frivolității. Și așa ar fi trebuit să fie și reședința ei. Totuși Emma avusese o surpriză. Reședința curtezanei era surprinzător de asemănătoare cu orice altă reședință obișnuită. Fără culori înfocate de prost gust și fără obiecte care să sugereze ocupația și statutul social al persoanei care o ocupa. Reședința era de-a dreptul încântătoare. Și spre surprinderea și încântarea Emmei, Masca de Catifea se dovedise la fel ca și reședința ei.

   Mignonă, brunetă, cu ochii aproape negri și îmbrăcată într-o rochie simplă, curtezana părea să nu aibă nimic depravat în ea. Totuși, curând după ce o întâlnise, Emma începuse să observe că Masca de Catifea avea un anumit stil -învățat și foarte bine exersat-, care îi trăda ocupația. Începând cu mersul și continuând până la micile gesturi, totul la ea era senzual și provocator. Cu toate acestea, Emma se îndoia că gesturile ei erau bine gândite. Păreau a fi mai degrabă o abilitate pe care o dobândise prin exercițiu și pe care o manifesta în mod natural.