Fata misterioasă/ FF cu Vlad şi Cristi Munteanu

Volumul 1- Capitolul 17

          Toată noaptea m-am gândit la ce tocmai s-a întâmplat: la secretul meu faţă de Vlad care nu mai este tocmai un secret, încă nu îmi vine să cred că am avut curajul de ani spune, curaj care, de cele mai multe ori, îmi lipsește; la sărutul pe care Vlad mi l-a dăruit, sărut care se întâmplă să fie primul, de fapt, săruturile; de ce s-a dat Cristi drept Vlad?; şi mai important, de ce s-a purtat aşa? Oare ce se v-a întâmpla între mine şi Vlad când ne vom revedea? Sunt sigură că va fi ceva total jenant, mai ales pentru mine, deoarece nu prea știu cum să reacționez în momente de genul. De cele mai multe ori, eu sunt cea care iese rău din astfel de situații.

          Mă duc jos şi o găsesc pe mama în bucătărie, aşteptând să mă trezesc, ca să-i povestesc tot ce s-a întâmplat. Consider că trebuie să știe, având în vedere faptul că mi-e mamă. După ce îi povestesc totul, îmi las fruntea în palme și o las să-şi spună punctul de vedere.

— Scumpo, mă bucur foarte mult că Vlad te-a acceptat aşa cum eşti, este un băiat bun, spune mama, bătându-mă pe umăr.

          Nu i-am spus şi despre sărut pentru că încă nu vreau să afle, se entuziasmează prea mult şi e cam enervant. Nu îi pot spune mamei astfel de chestii deoarece devine mult prea ciudată și mă duce la disperare.

— Mamă, trebuie să mă duc la şcoală..., îi spun eu mamei, ridicându-mă și luându-mi ghiozdanul.

— Dar nu-i cam devreme? mă întreabă ea.

— Vreau să trec pe la un magazin pe drum.

— Ok, scumpo, pa, ai grjă, spune mama, dându-mi un pupic.

— Pa, mamă.

          Adevăratul motiv pentru care am plecat mai devreme este că nu vreau să ies odată cu Vlad şi Cristi din bloc, pentru că nu aş şti ce să fac sau să zic... ştiu că trebuie să vorbim despre ce s-a întâmplat, dar nu cred că sunt încă pregătită. Nu vreau să mă fac de râs chiar acum.. stai, ce tot spun? Nu vreau să mă fac de râs niciodată, dar mereu se întâmplă contrariul. Cred că mai bine aș începe să mă obișnuiesc cu astfel de situații, deoarece întotdeauna voi ieși într-un mod jenant.. Când ajung la şcoală dau de Sara.

— Sara, aşteaptă-mă, strig eu după aceasta.

— O, hei, Ana, spune ea, îmbrățișându-mă.

— De ce ai plecat de la petrecere, întreb eu după ce ne desprindem din îmbrățișare.

— Am avut ceva de făcut... scuze că nu te-am anunţat, spune ea, zâmbind.

— Nu-i nimic, îi spun eu, zâmbindu-i înapoi.

— Şi ce ai făcut?

— S-au întâmplat multe... hai, îţi explic în clasă.

          Odată ajunse în clasă, îi explic și Sarei tot ce s-a întâmplat. Mă bucur că îmi este prietenă. Mi-am dat seama că îi pot spune orice, oricând, că mă va asculta indiferent de problemă. Ei i-am putut spune despre sărut.

— Wow, chiar că s-au întâmplat multe. Despre ce secret este vorba? întreabă aceasta, privindu-mă.

          Cu tragere de inimă îi spun Sarei secretul meu iar spre surprinderea mea, încă mai există oameni buni şi înţelegători pe lumea asta... Probabil că existau și înainte, dar trăiam eu cu o impresie greșită. Nu a avut nicio reacţie, nu a fost surprinsă de ceea ce i-am zis.

— Mă bucur că mi-ai spus, Ana. Stai liniştită, nu o să te judec... sper că o să fim prietene bune, îmi spune ea zâmbind.

— Şi eu sper... Şi mulţumesc.

— Nu ai pentru ce. Ana, a intrat Vlad, îmi şopteşte ea.

— Ohh... mi-e cam frică ...

— De ce? A zis că nu are nimic împotrivă cu alergia ta, spune ea, continuând să-mi șoptească, amândouă privindu-l pe Vlad.

— Ştiu... dar dacă a zis doar aşa să fie politicos? întreb eu, mușcându-mi buza de jos, neliniștită.

— Nu cred... Ana, te-a sărutat, spune ea, bătându-mă pe umăr.

— Nu înţeleg de ce ar săruta o ciudată ca mine...

— Dar nu eşti... nu mai crede asta despre tine, nu te mai judeca aşa de aspru, Ana.

— Nu pot să nu o fac ...

— Poate că îi place tipul ăsta de ciudățenie, spune Sara, amuzându-se pe seama mea.

— Bună! spune Vlad, venind spre noi.

— Bună, Vlad, spune Sara.

          Sara îmi dă un cot în umăr, semn să-i răspund şi eu la salut, iar eu cu o jumate de gură îi răspund. Bănuiam că o să fie totul mai ok în preajma lui, acum că știe de secret, dar parcă e din ce în ce mai neliniștitor.

— B-bună...

— Mă duc la banca mea ca Vlad să poată să stea, spune Sara, ridicându-se.

— Mulţumesc, Sara, spune Vlad, aşezându-se.

          Vlad se așază în bancă, iar eu mă dau mai departe de el.. Oare de ce mă port așa cu el? M-a acceptat și nu m-a respins, iar eum așa îl răsplătesc? Să-ți fie rușine, Ana!

— Ce faci, te simţi bine? mă întreabă el.

— D-da, de ce nu m-aş simţi bine...? îi spun eu, încercând să nu fac contact vizual cu el.

— Nu ştiu... crezi că ar trebui să vorbim despre ce s-a întâmplat aseară? Spune el, apropiindu-se ușor de mine.

— Tu crezi că ar trebui? îi răspund eu cu o altă întrebare.

— Poate...

          Ora s-a terminat, iar eu dau să ies în pauză. Când ies din clasă îi spun Sarei să mă aştepte afară pe bancă pentru că eu mă duc până la baie. În timp ce merg spre baie mă ciocnesc umăr în umăr cu ''Vlad''.

— Nu ştii nimic altceva decât să te ciocneşti de mine? spun eu, puțin deranjată.

— Nu ţin minte să mă mai fi ciocnit de tine, spune "Vlad", ridicând o sprânceană.

— Ah... tu eşti Cristi... nu Vlad, spun eu, uitându-mă mai bine la faţa lui.

— Ding-ding, spune el pe un ton ironic.

— Scuză-mă, spun eu în timp ce trec de el, lovindu-l în umăr supărată.

— Faină palmă, spune el, strigând.

— Mersi, am făcut taekwondo, spun eu din baie pe un ton ironic.

          Când ies pe uşă mă ciocnesc de ...

Greu de ghicit de cine se ciocnește =))

Îmi pare rău că am întârziat cu capitolul, am uitat să-l postez.

#1021 de cuvinte