Amintiri de catifea

Privesc înapoi în timp

Privesc înapoi în timp....

Mă uit la ziua de ieri, mă uit la ziua de alaltăieri, și nu mă mai recunosc pe mine.

În urma cu cateva luni erai totul pentru mine, acel zâmbet frumos, acei ochi căprui, strălucitori și ireali de captivanți, acele buze atât de frumos conturate... acel "tu" erai universul meu. Putea să mi se prăbușească lumea în cap, să se despice pământul în două și să mă înghită, să mă lovească o mașină și să mor, puteam să pierd totul!, dar atât timp cât tu erai lângă mine nimic nu mai conta. Inima mea te voia aproape, trupul meu voia să te simtă, să te știe acolo, lângă el, să te prețuiască mai ceva ca pe o nestemată. Eu te doream ca o nebună, făceam totul ca să fi mulțumit, fericit, împăcat, eram dispusă să fac orice pentru tine... dar nu și tu.

Tu aveai alte gânduri, atât de departe de ale mele... încât mă sufocai. Nu îți păsa de mine, nu îți păsa de noi, vedeai doar persoana ta și refuzai să îmi dai inima ta, deși a mea era de mult la tine...

Te-am iubit, dar m-ai rănit. 

Privesc în prezent și realizez că frumusețea ta, persoana ta, drogul meu perfect, nu mai are nici un efect. Sentimentele mele pentru tine au apus, așa cum apune soarele într-o zi caldă de august. Te-ai transformat într-o altă persoană din mulțime, una pe care obișnuiam sa o iubesc, să o prețuiesc, să o ador.

Privesc în viitor, iar tu nu mai ești de mult prezent în el. Întâlnirea destinelor noastre mi-a schimbat lumea, dar chiar și așa, eu tot raman în picioare, cu zâmbetul pe buze, în timp ce inima își amintește cum am iubit cândva un blond cu ochi căprui.