Pedeapsa lui Matthew

Capitolul 6 - Între cele două lumi

La media:  Fly On The Wall - Thousand Foot Krutch

          Cynthia Moon întinse actele angajatului de la serviciul de asistenţă socială.

          — Şi acum, întrebă ea cu ostilitate, trebuie să mai fac ceva? Este necesar să mai urmez vreo procedură? Aş vrea să plec, mă grăbesc să prind avionul, adăugă femeia, aranjându-şi taiorul alb şi pălăria elegantă asortată cu acesta.

         Bărbatul îmbrăcat într-un costum gri, destul de ponosit, verifică încă o dată documentele şi semnăturile celor implicaţi. Se confruntase deseori cu astfel de situaţii - rudele orfanilor nu ştiau cum să scape mai repede de aceştia ca să nu le pice pe cap o asemenea povară - dar cu toate acestea nu se putuse obişnui cu felul în care unii din ei „predau" copilul ca pe un obiect, pe baza unui simplu proces-verbal.

          — Nu, doamnă Moon, spuse el cu o voce uscată, puteţi pleca. Dacă vreţi să vă luaţi rămas bun de la nepoata dumneavoastră... este acolo, arătă el cu bărbia în direcţia fetiţei care se sprijinea de balustrada scării instituţiei pentru plasarea minorilor la centrele de tranzit, în vederea adopţiei.

          Femeia aruncă o privire spre nepoata ei care stătea tăcută, cu ochii în jos . De la accidentul petrecut  în urmă cu aproape şase luni,  în care-şi pierduse ambii părinţi, nu mai vorbise şi nu mai interacţionase cu nimeni, nici măcar cu mătușa sa, singura rudă rămasă. Ce putea ea să-i facă? Nu era vina Cynthiei pentru ghinionul ei. În fond, nici nu o cunoştea prea bine. Se născuse şi trăise acolo printre acei mexicani şi sigur luase obiceiurile lor grosolane. Nici măcar nu semăna cu fratele ei, ci cu Jennifer.

          „Poate nici nu e fiica lui!" se îngrozi Cynthia şi gândul acesta o revoltă, dar îi şi linişti conştiinţa care dădea vagi semne de agitaţie de aproape jumătate de oră. 

         Şi totuşi... dacă face un păcat că lasă în grija statului copilul care era lumina ochilor fratelui ei? O va putea ierta vreodată? 

          Cynthia îşi analiză din nou, pentru ultima oară, conştiinţa. Nu, nu era posibil să se împovăreze cu copilul fratelui ei. Ea şi soţul ei, Terence Moon, nu şi-au dorit niciodată copii, poate de aceea s-au şi potrivit aşa de bine. Ei sunt nişte oameni de afaceri, foarte ocupaţi şi sunt pe cale să strângă cinci sute de mii de dolari, numai lichidităţi. 

         A, bine că şi-a adus aminte, ar trebui să treacă astăzi şi pe la bancă în vederea deschiderii contului pentru noul magazin şi... Fir-ar să fie, este atât de ocupată şi omul ăsta plictisitor nu mai termina odată cu hârţogăraia asta inutilă.

         — Gata, voi pleca acum! a decis ea să nu mai stea nicio clipă în acel loc învechit şi neglijat de autorităţi, ca toate instituţiile publice de altfel.

         Fără să-şi ia rămas bun, Cynthia Moon părăsi cu paşi grăbiţi biroul de asistenţă socială şi se opri doar o secundă lângă copila care privea în gol. Femeia trase puternic aer în piept şi îşi îndreptă privirea înainte. Nu, nimic nu trebuia să o abată de la planurile ei de a se muta într-un cartier mai select şi să se numere printre americanii onorabili care şi-au câştigat statutul și poziția socială prin muncă grea şi sacrificii.