Scânteia DreaAggia

407 30 6
                                    

Notă: Cum această autoare a fost prima persoană ale căror întrebări au fost puse, nu au fost schimbări legate de alt feluri de curiozități. Următorii care vor urma, vor avea întrebări mai vaste. Nici timpul meu nu prea îmi permite să mă ocup așa cum îmi doresc de aceste interviuri, așa că nu știu când va urma celălalt. 

1. Librena întreabă: Din câte știu, ești una dintre persoanele de pe acest site, cu unul dintre cele mai longevive începuturi din literatură/scriere. Și aici mă refer la anul în care ai poposit pe Wattpad. Mereu am fost curioasă de acest aspect, și nu numai la tine, ci la mulți alții pe care am ajuns să-i cunosc; ce te-a făcut pe tine să începi să scrii?

DreaAggia răspunde: În mod ciudat – deşi nu este ciudat deloc – întrebarea asta este cea mai frecvent pusă. Ce m-a făcut să scriu întâia oară? Ei bine, răspunsul e mereu acelaşi. Adina, o fată ce acum are publicate pe piaţa românească cel puţin trei cărţi, a fost cea care mi-a stârnit dorinţa de a-mi încerca norocul; fără ca măcar ea să îşi dea seama. Ţin minte că citeam povestea ei şi la fiecare sfârşit de capitol – când trebuia să aştept alte câteva zile pentru material nou de citit – mă întrebam ce urmează. Apoi, dintr-una-ntr-alta, cu o mâncărime nebună la buricele degetelor, am deschis şi eu un fişier word şi am început să înşir cuvinte. Simplu ca bună-ziua, nu?!

 *

2. Librena întreabă: La vârsta pe care o ai, este perfect normal să ai o anumită maturitate în a așeza cuvintele în word sau pe foaie. Fiind de dinaintea mea pe Wattpad, nu știu cu siguranță care a fost prima poveste pe care te-ai gândit să o postezi. Deci, dragă Andreea, cum se numea, și dacă ai șters-o, despre ce era vorba în ea?

DreaAggia răspunde: O… Primul meu copil a fost “Lumi ascunse”. Încă se poate găsi pe profilul meu. Nu aş putea – şi nici n-aş vrea – să o şterg. Având-o acolo şi văzând-o de fiecare dată când intru pe pagina mea, e ca o amintire a acelei prime dragoste. Fie ea cu tot felul de imperfecţiuni, greşeli în scriere şi exprimare, grăbiri în acţiune şi copilăroasă pe alocuri, este primul născut. Subiectul se vrea a fi fantastic. Acţiunea este atât în lumea reală, cât şi în cea imaginară. E vorba despre o fată ce, în timp, află că nu este ceea ce pare a fi. Se împrieteneşte cu un grup de vampiri, iar asta este startul unei aventuri pline de peripeţii. Călătorii la mai marii lumii supranaturale, răpiri, dezvăluiri sentimentale, disperări, frustrări, adevăruri de zici că-ţi cade ceru-n cap… E o învălmăşeală de acţiune şi, din ce-mi amintesc, suspans, cu picături de umor şi tandreţe.

 *

3. Librena Întreabă: Descoperirea acestui site a fost, pentru mulți alții, un lucru pe care l-au făcut prin diferite căi: fie prin aflarea de la o anumită persoană, fie prin căutarea unei anumite cărți care l-a direcționat aici sau, pur și simplu, a dorit să găsească niște simple povești pe care să le citească. La tine s-a aplicat una dintre acestea trei sau a fost printr-un alt mod, cu toate că îmi e greu să găsesc altul?

DreaAggia răspunde: M-ai nimerit la a doua opţiune. Căutam pe prietenosul Google. Ce căutam, nu mai ştiu, însă îmi amintesc că am dat de un titlu de poveste în limba engleză şi am apăsat pe el. Primul lucru pe care mi l-am spus când am văzut site-ul a fost ceva de genul: “Ce-i cu atâta portocaliu!” Nu mai ştiu dacă era mai colorat decât este acum, însă ştiu că m-a asaltat culoarea asta ţipătoare. Aşa că imediat am băgat pagina la favorit pe browser şi am ieşit. Mi-am spus că, la o dată viitoare, poate o fi mai bine. Dar la acea dată viitoare am văzut cam cum mergea site-ul – construcţia acestuia – şi mi se părea dificil. Obişnuită cu wordpress şi blogspot, care sunt şi-acum simpliste, wattpad mi se părea imens. Acum, stând şi gândindu-mă la motive, nu pot să spun de ce-mi fusese greu să mă acomodez. Simt doar reziduurile sentimentului de atunci.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: May 03, 2014 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Scânteile literaturiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum