Daemonia

Capitolul 12:

O priveam pe Lexi, incercand sa inteleg ce voia sa zica cu: “Nu sunt Lexi, sunt Trakon!” Cum era posibil asa ceva, apoi mi-am vazut corpul. Stateam trufas, cu mainile pe langa corp, avand un picior in fata si unul putin mai in spate, cu pieptul in fata, imbracat cu acea camasa neagra, din matase, stransa pe corpul meu pufos. Sa nu mai zic de acei pantalonii slim, din piele, de aceiasi culoare ca si camasa, ce ma faceam sa arat destul de ciudat, desi trebuie sa recunosc ca erau confortabile, dar asta era ultima mea problema. De ce-mi puteam vedea corpul? Sau mai bine spus, daca corpul meu se afla la cateva picioare in fata mea, eu in ce corp ma aflam? Imi aplec capul, uitandu-ma la intredeschiderea dintre sanii mei, din moment ce ma aflam in acest corp, urmata de un abdomen plat acoperit de un vestmant safiriu, subtire. Neputand sa ma abtin, imi strecor mana intre coapse, peste pantalonii negrii, din piele, asemanatori cu cei pe care-i purtam si eu.

-Aaa! Am o rana deschisa in loc de copacelul meu! Strig, inainte sa-mi dau seama ce urma sa zic si sa ma opresc.

-Nu te cred! Spuse Trakon, aflat inca in corpul lui Lexi. 

-Nu glumesc, iti arat! Ii raspund acestuia, incepand sa-mi desfac pantalonii.

O miscare rapida si primul nasture se deschise destul de usor. Incepeam acum sa-l desfac pe al doilea cand mainile mi-au fost prinse. Imi ridic privirea, privindu-mi chipul acaparat de furie. In urmatoarea secunda, piciorul mi-a fost secerat, lovindu-ma de puntea umeda a navei.

-Nu indrazni sa-mi desfaci pantalonii, ca-ti voi rupe bratele! Ai inteles, lycanule?  Spuse aceasta privindu-ma cu acei ochii ademenitori ce-n lumina lunii pareau negrii precum smoala.

Inima incepea sa-mi bata mai tare, de parca voia sa iasa de la locul ei. Sangele-mi urcase-n obraji, facandu-ma sa ma inrosesc in fiecare secunda in care-mi priveam chipul apropiindu-se. Nu puteam sa inteleg ce se intampla cu mine. Imi vazusem corpul gol de cateva mii de ori, iar ma comportam ca o fetita indragostita.

-Se pare ca vraja a esuat si nu cred ca ar fi bine sa reincercati! Intervenii Isaac, distrugand tensiunea dintre mine si persoana ce-mi poseda corpul.

-Cum adica sa nu mai incercam? Doar n-o sa ramanem in corpurile asta toata viata?

-Nu, ulgarthianule, nu pentru totdeauna! Pana cand vrajitoare va putea sa-si controleze puterile!

-Daca tot vom fi in corpurile astea, cred ca ar fi bine sa stim, care cum e! Eu sunt Leo! Le  spune acestora, sperand ca se vor calma.

Trakon si Lexi isi schimbasera corpurile intre ei, asa cum se intamplase si cu mine si Rose.  Nu stiam ce urma sa facem sau cum vor evolua lucrurile, iar Isaac nu ne ajuta de loc. Acesta, ca si restul echipajului, se amuza teribil.

-Trebuie sa plecati! Pana la urma, Leo, ai trei zile sa-l gasesti pe Filtiarn, altfel…stii ce vreau sa zic!

-Nu putem pleca asa! Ii spun acestuia.

-Rose, adica Leo, are dreptate! Nu stim nimic unul despre celalat si ne va fi aproape imposibil in caz de lupta sa ne aparam!

-Atunci, va sugerez sa incercati sa va cunoasteti cat se poate de bine! Atat slabiciunile cat si punctele tari, in caz de probleme. In adancul paduri Caewryn, ascuns printre comorile elfilor, se afla unul din cele doisprezece grimoire, sau cel putin asa am auzit.

-Elfi?! Vorbesti serios? De fapt, de ce mai mir?

-Da, dragul meu prieten, elfi! Acum, duceti-va, gasiti grimoireul si rugati-va sa o ajute pe vrajitoare sa inverseze vraja!

-In regula, cum ajungem in Caewryn?