Ochii tăi albaştrii (FINALIZATĂ)

7.

Frumuseţe ta stătea în ochii tăi., în zâmbetul tău.

Stătea până şi pe cămaşa ta care o purtai tot timpul.

Hai să fim serioşi, tu nu ai purtat cămaşă în viaţa ta.

Stătea în privirea ta perfectă şi amăruie..

Stătea în mersul tău..
Până şi când fugeai..

Şi mâinile tale erau perfecte.
Mâinile alea perfecte care le cuprindeau pe ale mele..

Mâinile mele reci.. Pe care doar tu le incalzeai..

Am privit frumuseţea prin vorbele tale dulci ce mi le spuneai. Prin fiecare cuvânt dur ce mi-l aruncai, incercam sa ii găsesc şi lui o parte perfectă.

Tot iti găseam tie ceva perfect şi te iertam, evident.. Zicând că eşti perfect.

Dar am omis un lucru. Era cel mai important dintre toate frumuseţiile şi perfectiunile tale. Aveai si tu un defect, perfectule. Aveai inima de piatră. Poti să ai toată frumuseţea din lume, poţi să ai cea mai dulce voce, perfectule, dacă inima era inexistentă deşi trăiai chiar în faţa mea.

Din păcate, eu mi-am dat seama de acest lucru prea târziu. Atunci când inima mea caldă a ajuns să iubească o piatră, care nu s-ar putea inmuia nici măcar puţin să o iubească.

Şi ma mai întrebi de ce am mâinile reci, perfectule!

Tu de ce ai inima de gheaţă?

Voiam să facem un târg : tu să imi incalzesti mâinile reci iar eu să-ţi incalzesc inima de gheaţă.

Hm. Al naibii că am crezut asta. TU NU AI SĂ TE INCALZESTI NICIODATĂ, PERFECTULE!!