Dragonul de argint

3. Imi stii secretul, eu il stiu pe al tau

   Te crezi diferit, te crezi ireal
   Pretinzi ca nu știi sa calci suflete.
   Nu îmi vreau inima frântă de un ideal
   Eu nu sunt un alt suflet printre multe.

Ziua următoare fusese pentru Matthew o zi plină de scris. Lumea lui fictivă prindea din ce in ce mai mult contur și i se adăugase un nou personaj. Nu stia cert cum, dar acest nou personaj părea sa devină principal. Cavalerii lui duceau lupte sângeroase, la fel ca pe paginile lui, numai ca acel câmp al bătăliei era chiar cantina. Săbii și pumnale, cuvintele, erau aruncate printre mese.

Se așezase intenționat la masa de unde stia ca blonda, sau Dragonul, cum ii plăcea sa o numească in jurnalul sau, izgonea pe toată lumea. Era o masa asemănătoare unui cerc cu un diametru destul de mare, ceea ce îl făcea sa se întrebe de ce ar avea fata nevoie de atât de mult spațiu? Continua sa scrie, dar așteptarea l-a făcut sa apese prea tare pe pagina. Foaia s-a rupt, iar el a soptit un cuvânt nu tocmai ortodox. Spre uimirea sa însă, o lumina puternica a învăluit gaura, făcând pagina sa para din nou neatinsa.

Roșcatul era mult prea uimit, dar nu o putea arata. Oricum lumea ii oferea priviri suspicioase din cauza locului unde alesese sa își ia prânzul. Ca totul sa fie complet, fata nu apăruse pana acum, ceea ce îl determinase sa se ridice de la masa. Și totuși nu putea renunța la ea, nu acum și probabil nu pana când nu afla răspunsurile de care avea nevoie. Însă in sinea lui spera sa nu fie nevoit sa renunțe la compania ei.

***
Alvana nu fusese nevoită sa isi facă loc pentru a intra in cantina. Toată lumea se înlătura din calea ei, chiar dacă păreau ca nici nu o observaseră. Isi luase veșnica tarta, apoi începuse sa meargă spre masa ei. Masa aceea era odata plină, cel puțin așa își amintea ca fusese acum mult timp. De ce continuase sa stea acolo? Nu era sigura, poate din cauza nevoii disperate de a își aminti de trecut, era mult prea legată de el.

-Te-ai pierdut, Matthew?

Îl văzuse doar cu câteva secunde in urma asezat exact in locul din fata celuia in care obișnuia sa stea in sala de mese. Era fascinat de lumea din jurnalul sau, cea inspirata de legendele cu Arthur și cavalerii mesei rotunde. Ironia făcea ca îl privea din capătul unei mese rotunde. Totuși când își auzise numele ieșind de pe buzele ei, și-a ridicat automat capul.

Uitase ca nu trebuia sa ii folosească numele după ce se întâmplase seara trecută.

-Nu chiar, a răspuns cu un zâmbet in colțul gurii. Am crezut ca duci lipsa companiei mele.

Și-a dat ochii peste cap, enervată de replica lui încărcată cu tente de flirt, apoi s-a asezat. Avea de gând sa il facă sa regrete ca a ales acel loc.

-Știam ca ești foarte prins in propria lume, dar credeam ca nu ești îndeajuns de desprins de realitate încât sa nu observi ca toți se feresc de masa asta.

-Adevarul e, a spus punându-și picioarele pe un scaun din apropiere, ca nu mi-a prea pasat vreodată de lumea voastră. După cum observi, rostește soptit in timp ce se apleacă spre ea,
pentru mine nu ești fata de care întreaga școala se teme sau pe care o admira. Nu e nici pe aproape din ceea ce cred eu ca ești.

Distanța atât de mică dintre ei a făcut-o pe Alvana sa se teama de ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu se ridica atunci și părăsea masa. Așa ca a făcut-o fără a nu-i mai arunca vreun cuvânt in plus.

***

Matthew a rămas la masa, înmărmurit de propriile acțiuni. La ce se gândise? Voia doar răspunsuri de la ea, nimic mai mult. Nu voia sa o îndepărteze prin gesturi necugetate. Și-a trecut mana prin par, a legat jurnalul de curea, apoi a plecat din sala de mese. Mulți ochi începuseră sa îl urmărească, ceea ce l-a făcut sa își dea seama ca nu numai el și blonda luaseră parte la acel moment. Ei bine, auzise furculița lui Scarlet scăpând pe jos și văzuse figura ei uimită. In orice caz, probabil ca dacă nu se afla la masa din fata nu ar fi observat-o nici pe ea, cum de altfel in acel moment nu putuse observa pe nimeni.

Mereu fusese ,,un tocilar", cum le plăcea sa spună. Era mândru de asta, era ceea ce este. Dar fata asta il făcea cumva sa uite cum e sa gândească rațional.

***

Săptămânile au trecut prea repede, iar roscatul încă încerca sa vorbească in câteva pauze sau ore cu Alvana. Fata însă îl ignora, găsind orice scuza existenta sau pur și simplu părăsindu-l in mijlocul unei replici mult prea mult gândite dinainte spusa de el.

Se așeza la masa ei de fiecare data, iar ea nici nu se mai obosise sa îl izgoneasca după prima săptămâna. Isi găsise deja alta masa in cealaltă parte a cantinei, mult mai mică din care sa îl evite. Îl înnebunea neputința lui de a schimba ceva, nici măcar nu stia ce făcuse greșit pentru a o îndrepta. Ei bine, poate avea o vagă bănuiala, însă nu găsea comportamentul ei decât copilăros.

Însă intr-o zi, Matthew a hotărât sa ii ia urma, deși se săturase sa fuga dupa ea. Se săturase sa încerce sa ii capteze atenția pentru ca un afurisit de semn i se arătase in jurnal. Si cu toate astea, continua sa o urmărească. O văzuse îndreptându-se spre pădure. Nimic ciudat in cazul in care bănuielile i se confirmau. Cineva ca el...intr-un fel, dar cineva care probabil se simte ciudat si singur...nu putea renunța acum la ea fără sa stie cu adevărat. Își aduna ultimele puteri si porni pe urmele ei prin pădurea care își plângea amarul. Copacii păreau ca se aliasera cu ea împotriva lui. Crengile erau negre si uscate astfel încât nu își putea deosebi pașii de ai Alvanei. Si cu toate astea reușea intr-un fel sa o găsească, ii simtea prezenta vie înăuntrul lui. Mergea bâjbâind dar instinctiv, precum un lup singur căutându-si haita. Si apoi o văzu: arcuindu-si coloana intr-un urlet suprem asupra lunii, părea ca se lupta cu ea pentru măreție. Dar nu luna era oponentul ei. De cealalta parte a luminișului, un lup maroniu maraia arătându-si colții insetati de sânge. Un alfa si o omega luptându-se pentru teritoriu nu i se părea corect. Se uita la Alvana, sau la ce fusese Alvana: un lup slab si micuț punându-si toate forțele in joc pentru a-si proteja casa. Lupul alfa sari asupra ei cu colții pregătiți. Sfasieturi, zbierete, lătraturi, legea lupilor era pe cât de simpla pe atât de complexa: cel slab trebuie înlăturat. Sub lumina lunii cei doi lupi păreau doua spectre sinistre. Lupta continua, lupul alfa isi înfipse ghearele in pământul uscat. Părea de neclintit. Apoi, doar intr-o fracțiune de secunda se năpusti asupra ei precum un demon. Alvana se trase înapoi. Sângele i se scurgea in valuri peste blana zburlita, dar avea maxilarul inclestat. Matthew nu mai putea sta fără sa faca nimic si se pare ca si lupul alfa era de aceeași parere deoarece in sfarsit il văzuse. Din trei pași si o săritura era in aer deasupra lui. ,,Balaurul se izbi de munte" scrise si astfel lupul se izbi de copac fără cunoștința lăsând-o pe Alvana sa-l privească cu ochii ei mari si cenușii, specifici lupilor.
-Imi stii secretul, eu il stiu pe al tau!