Who are you?

49 4 0
                                    

Într-o zi vei întâlni un om pe care îţi vei dori să-l reinventezi. Alt nume, alt corp, altă structură sufletească, alt tu.

De fiecare dată când cunoşti un om, nu încerci decât să îl transformi în tine. Eşti un cineva care încercând să se vadă pe sine, a orbit. Încă de atunci, nu îi poţi vedea decât pe ceilalţi. Însă ei nu înţeleg. Nici nu întreabă ce vrei de fapt atunci când le vorbeşti şi le explici că tu ai început să te pierzi pe tine ca suflet...

Aici intervin Eu. Pentru că eu sunt omul pe care îl vei întâlni într-o zi. Şi te voi lăsa să mă reinventezi. Nu-mi face plăcere să-ţi fiu cobai, dar decăderea nu poate fi ignorată. La fel, nici tu. Diferenţa dintre noi este că eu am început să orbesc când mi-am dorit să îi văd pe ceilalţi. Însă ei nu înţeleg. Vorbesc cu mine, considerându-mă prieten. Încearcă să mă iubească, simţindu-mă aptă pentru ei. Totul este un joc; un schimb de roluri. Fiecare îşi arată pe rând, inima. Şi fiecare este rănit la sfârşitul jocului.

Le lipseşte luciditatea. Nu conştientizează că verticalitatea este doar starea iniţială, frumuseţea începutului. Dar noi suntem născuţi pentru a muri orizontali.

Voi merge alături de tine oriunde vei dori. Voi respira în acelaşi timp cu tine. Te voi gândi şi voi fi răspuns la întrebările tale. Dar pentru toate aceste lucruri, va fi nevoie să aştepţi. Să nu părăseşti niciodată lumea pe care o vei crea, chiar dacă ea nu e decât o idee. Nu ştiu unde ne vom întâlni şi cum mă vei recunoaşte, dar am auzit că eu sunt partea care îţi lipseşte. Eu sunt necunoscutul, deşi am un nume, un corp, o structură sufletească, un eu.

Într-o zi, te voi întâlni şi voi încerca să îţi vorbesc aşa cum nu ţi-a vorbit nimeni. Vei avea încredere în mine tocmai pentru că te cunosc dinainte de a te cunoaşte. Iar acest lucru îţi asigură reuşita. După ce voi deveni un alt tu, voi avea nevoie să mă întâlnesc şi eu cu cineva. Reinventându-mă, tot oarbă voi rămâne. Nu mă voi mai vedea pe mine. Iar ceilalţi îmi vor părea mai oameni decât am fost sau aş putea fi eu.

Dar mă linişteşte incertitudinea viitorului...

Nord.SudOnde histórias criam vida. Descubra agora