Deschise ochii, privind frunzele verzi ce dansau in bataia vantului. Dadu dintr-o data afara tot aerul din plamani, ascultand in liniste susurul apei fantanii pe care statea. Zgomotele elevilor care treceau prin curtea scolii ar fi putut sa deranjeze chiar si un dragon adormit, dar nu si pe Zuko, care parea pierdut in reveria lui. Nu visa la nimic, doar privea cerul senin.
Clopotelul suna, spargand linistea in care Zuko statuse in ultimele douzeci de minute. Ii era prea sila sa se ridice, sa isi apuce geanta si sa mearga in sala de clasa pe care oricum nu voia sa o vada, alaturi de colegii lui. Isi cara tot timpul geanta dupa el, pentru ca ultima oara cand a lasat-o in clasa, si-a gasit toate cartile imprastiate in toate colturile clasei. A stat apoape toata ora de matematica incercand sa si le stranga si se le ia de sub picioarele colegilor lui care le aruncau pe ascuns, fara ca profesorul sa ii vada, dintr-o parte in alta ca Zuko sau nu le ia.
Nu era abuzat in niciun fel, doar ca i se faceau glume proaste, unele chiar ridicole. Iar uneori el iesea ca fiind vinovat si primea pedeapsa. Asa a fost si la primul lui liceu la care invatase si asa este si la al doilea.
Clopotelul persista, asa ca dupa cateva alte secunde, Zuko ofta prelung, isi lua geanta pe umar si intra in scoala. Intra in sala de clasa si se aseza in banca lui, ultima de langa fereastra, privind plictisit de la etaj catre curtea din spate a liceului. Toti elevii se dusesera la ore, altii cu prea mult chef pentru orice adolescent normal, altii prea plictisiti incat ai fi zis ca nici macar nu s-au trezit din somn.
Inchise ochii din nou, auzind usa clasei cum se deschide, cum se lasa liniste peste tot, apoi profesorul cum saluta si cum elevii ii raspund, altii cu respect, altii in bataie de joc, razand pe sub mustati. Zuko auzi un tipat de afara, de pe terenul de sport, un tipat de fata ce o secunda mai tarziu a fost acoperit de vocea profesorului de istorie.
Da, asa e. Ador Zutara. Sunt copiii mei. Deal with it.
