Zuko arunca batul de acadea in buzunarul lateral al ghiozdanului sau, uitandu-se mai departe in cartea lui groasa, cartonata, de culori albastre.
Nu stia ce gaseste interesant la o carte care nu continea mai mult decat cateva pareri memoriale din viata unui autor francez. Poate il atragea felul in care amintirile erau povestite sau amintirile in sine care uneori il amuzau si alteori il intristau. Era o combinatie unica pentru el. Unele dintre fragmente erau intamplari triste povestite cu haz, altele erau intamplari amuzante povestite cu o tenta de durere.
Statea cu castile in urechi, uitandu-se din cand in cand la ceasul de pe telefon, rugandu-se ca timpul sa stea in loc, sa poata citi mai departe. Era asezat sub un copac din curtea din fata a scolii, in fata tuturor care treceau pe langa el, dar nimeni nu ii dadea atentie. Si era foarte bine in felul asta.
Simti o lovitura in picior. Se stramba si isi ridica imediat privirea catre cea care il lovise. In locul lui Lyon, unul dintre cei care ii faceau cele mai multe farse si nu il lasa in pace mai deloc, Katara statea cu niste dosare si carti in mana. Ii facu cu mana si ii zambi.
Zuko isi dadu jos castile din urechi, incercand sa zambeasca si el catre Katara.
-Da-te mai incolo, ii ceru ea. Zuko o asculta si se dadu mai catre stanga. Katara se aseza langa el, strangandu-si genunchii la piept, rezemandu-se de copacul scortos care o cam deranja. Se uita in cartea lui Zuko. Stiu asta. Lua cartea de pe genunchii lui fara sa ii lase timp sa reactioneze.
-Citesti? Intreba el, iar Katara ii arunca o privire acuzatoare.
-Nu oi fi eu cea mai buna la literatura la doamna O'Maily, dar asta nu inseamna ca nu-mi place sa citesc.
Zuko rase.
-Scuze, scuze, spuse el imediat.
-Asta imi place foarte mult. Katara intinse din nou cartea lui Zuko, indemnandu-l sa citeasca.
-"Stele si umbre", citi el, apoi se uita la Katara. Ce e asta?
-E una din cartile mele preferate, spuse ea. Leia, continua ea, citind in ochii lui Zuko curiozitatea, este doar o fata normala, ca oricine. Ca mine, ca fetele din clasa B sau de la tine din clasa. Dar vrea sa descopere cea mai stralucitoare stea ce lumineaza in umbra.
-Chiar exista asa ceva? Se stramba Zuko, iar Katara dadu din umeri.
-Leia crede ca da. Si o descopera in final.
-Ce-i asta? Se planse Zuko. Mi-ai spus finalul cartii. Katara rase la randul ei.
-Nu ti-am spus cum o gaseste si ce este de fapt.
-Deci nu e chiar o stea in umbre. Katara scutura din cap, parul incepand sa salte si sa se joace pe chipul ei masliniu.
Katara era aceeasi. Aceeasi de ieri, de alaltaieri, de acum trei zile, si va fi mereu la fel. Zuko nu putea sa vada nimic altceva in Katara decat zambete si rasetele si o placere nebuna pentru carti cu titlul care te baga uneori in ceata. Nu stii niciodata daca este o metafora sau o realitate. Cu toate astea, Katara parea sa le inteleaga pe toate.
Ochii ei pareau mai mari atunci cand vorbea despre o carte si se incrunta cand era curioasa. Tragea de marginea manusilor ei lungi atunci cand se gandea indelung si avea privirea pierduta atunci cand se uita la cineva, analizandu-l in detaliu.
-Tu ce ai vrea sa descoperi? Intreba Zuko brusc, luand-o putin prin surprindere pe Katara. Asa cum ii era obiceiul, obicei pe care Zuko il observa, Katara incepu sa traga de manusile sale in dungi albe si negre, ganditoare.
Se intoarse cu spatele catre Zuko, intinzandu-se, parul maroniu pierzandu-se printre firele de iarba sanatoase si verzi. Isi lasa mainile deoparte si de alta a capului, privind cerul, iar Zuko privind-o pe ea.
