Ce ascunde o inimă nobilă

Neajutorară

Eduardo privi paharul aproape gol din faţa unchiului său şi ridică sticla de coniac şi turnă din nou. Marcelo îşi ridică privirea spre el.

-De ce l-ai umplut? Întrebă el nedumerindu-l pe Eduardo.

-Era pe jumătate gol. Îi răspunse.

-Eu l-am văzut pe jumătate plin.

Eduardo zâmbi. Unchiul său când era puţin ameţit începea să vadă lucrurile altfel, devenea mai optimist.

-Bine, unchiule. Şi ce ai venit să îmi spui? Îl întreabă Eduardo interesat de veştile pe care le aduce.

-Noua ta cucerire a fost răpită. Îi răspunde el şi mai luă o gură de coniac.

-Despre ce vorbeşti? Sări Eduardo ca ars.

-Prințesica Beatrice a fost răpită în dimineaţa asta.

Eduardo nu așteptă altceva, ieși în grabă din birou și merse spre grajduri, de unde își luă calul și porni spre palat. În minte îi era chipul inocent al lui Beatrice. Biata de ea! Ce nemernici îi puteau face asta? Va avea grijă ca cei ce au răpit-o să plătească, cu vârf și îndesat. Trebuia să o găseacă întâi și să se asigure că e teafără.

***

În palat se instalase o isterie generală. Mama regelui venise în grabă la palat şi aproape leşinase când Eugenia, la fel de îngrijorată, îi confirmase vestea răpirii lui Beatrice. Arya era şi ea speriată şi voia să plece şi ea în căutarea surorii ei. Carlos alături de Felipe şi Victor porniseră în căutarea prinţesei, dar nu aveau nicio pistă, puteau doar întreba oamenii din jur dacă au văzut ceva suspect. Carlos nu îşi imagina cine ar vrea să îi facă rău familiei lui. Era un rege iubit şi nu păţise asta în optsprezece ani de domnie. Victoria era şi ea îngrijorată pentru viaţa fiicei sale, dar nu se alăturase mamei şi soacrei ei, care se rugau în capelă. Încerca să găsească un indiciu, care să o conducă spre făptaş. Răscolise camera lui Beatrice, dar nu găsise absolut nimic.

-Alteţă! Eduardo făcu o reverenţă, iar Victoria se întoarse surprinsă. Nu îl auzise când intrase.

-Eduardo! Spuse ea cu voce stinsă.

-Am auzit de răpirea prinţesei. Spuse el şi se apropie de ea. Aveţi vreo pistă?

-Nu avem nimic. Spuse ea cu disperare. Fiica ei era în mâinile unor oameni cu cine ştie ce intenţii, iar ea nu putea face absolut nimic.

-Puteţi să îmi spuneţi ce s-a întâmplat? Îi ceru Eduardo răbdător. Înţelegea situaţia în care se afla, dar pe interior murea de nervi şi de îngrijorare. Cine o luase? Ce voia să îi facă? Poate acum cadavrul ei zăcea într-un şanţ sau cineva o siluia sau o torturau. Mii de poveşti îi treceau prin minte şi nu îşi putea stăpâni îngrijorarea. Şi cum se comportase ieri. Plecase pur şi simplu. Chipul ei continua să îi apară în faţa ochilor.

-Gărzile se schimbã la ora opt, probabil atunci au intrat în castel. Slujnica sa i-a anunţat dispariţia la nouă şi un sfert. Străjerii au spus că au văzut o căruţă ieşind, dar credeau că e un măcelar. Suspină Victoria şi termină explicaţia în lacrimi. Eduardo analiză atent informaţiile. Au avut o oră şi un sfert ca să se îndepărteze, normal că nu au mai fost de găsit.

-La cât se trezeşte de obicei prințesa?

-La opt pentru a se plimba prin grădina acoperită se rouă. Era obiceiul ei, dar slujnica a spus că în dimineaţa aceasta a cerut să fie trezită mai târziu. Îi explică Victoria.

-Vreau să o văd pe această slujnică. Ceru promt Eduardo gânditor. De ce ar fi vrut Beatrice să se trezească mai târziu? Nici măcare nu au stat până târziu ieri, nu avea de ce să fie obosită.