Kakashi Hatake (OneShots)

Dispariţia

Nah, am decis să mai aştept şi să las capitolele +18 pe mai târziu :)

------------------------------------------

A trecut o lună de când Kakashi şi Yui nu s-au mai văzut. Imediat după ce şi-au terminat antrenementele cu copiii, Yui a fost chemată de urgenţă în biroul hokage-ului, unde a primit o misiune importantă. 

Aceasta avea să fie ultima ei treabă, iar după avea să fie liberă, sau cel puţin aşa a promis Tsunade. 

Kakashi(din perspectiva lui): Nu am fost niciodată de acord cu aşa ceva, dar nu puteam face nimic în privinţa asta, deoarece Yui a ales să plece în aceea misiune blestemată. 

A trecut deja o lună de zile de când nu am mai văzut-o, lucru care mă deranja enorm. Zilele treceau din ce în ce mai greu, făcându-mi griji în permanenţă pentru ea. 

Mă aflam în faţa uşii de la biroul hokage-ului, încercând să-mi fac curaj să intru în încăpere.

Nu ştiu de ce, dar am un presentiment tare urât despre toată povestea asta. Dintr-o dată Tsunade m-a chemat de urgenţă la ea, fără să de-a alte detalii; cu siguranţă avea să îmi spună ceva destul de rău. Sper doar din suflet să nu fie vorba despre cine credeam eu. 

Am intrat în biroul ei fără să mai bat la uşă, chiar nu aveam chef să îi arăt respectul meu acum. Eram cu adevărat furios pe ea. 

S-a ridicat automat în picioare când m-a văzut, iar eu m-am oprit în centrul camerei, aşteptând exasperat.  S-a apropiat de mine, cu grijă, purtând o expresie îngrijorată. 

Cu siguranţă o să-mi arunce o bombă, după faţa pe care o avea, mă aşteptam la orice. 

Inima a început să-mi bată alarmată, fiind cuprins de un sentiment puternic de teamă. Îmi era frică de ce o să aflu, sper doar din toată inima că micuţa mea era bine. 

Corpul a început să-mi tremure automat, iar Tsunade şi-a aşezat una din mâini pe umărul meu, strângând cu putere. 

Toată tăcerea asta mă scotea din minţi, aşa că am decis să fiu eu primul care vorbeşte, deoarece ea nu prea avea iniţitiva, din câte se vedea.

- Aştept informaţii, Tsunade-sama. 

Şi-a retras mâna automat, privind în toate părţile arătând mai vinovată ca niciodată. Era clar, nimic bun nu o să iasă de aici. 

- Kakashi.....

Vocea ei a cedat, incapabilă să continue, iar eu mi-am strând pumnii cu forţă, încercând să mă controlez. Kakashi stăpâneşte-ţi nervi. Am expirat nervos, iar ea a tresărit uşor continuându-şi ideea. 

- ....Am pierdut contactul cu Yui de aproape două săptămani. Nu mai ştim nimic de ea. Am trimis alţi ANBU, dar nimic....

Autocontrolul meu s-a spart atunci. Am început să mă agit dintr-o parte în alta, iar Tsunade mă urmărea îngrijorată. Nu m-a văzut niciodată reacţionând aşa, şi nici eu nu credeam că sunt în stare să mă enervez atât de tare. 

- La dracu, Tsunade. Ţi-a zis că vrea să renunţe....atunci de ce, de ce.....

Am început să ţip, vărsându-mi nervii prin toate părţile. Nu ea, dintre toate persoanele de pe planeta asta, de ce trebuia să fie exact ea? 

- Era singura persoană capabilă de aşa ceva....

După felul în care vorbea puteam să realizez că misiunea în care a mers nu era una uşoară, din contră. Mi-am recăpătat puţin controlul, îndreptându-mi atenţia spre femeia din cameră. În momentul de faţă, nu mai stăteam de vorbă cu Hokagele acestui sat, pentru mine era o simplă femeie, care a reuşit să mă calce atât de tare pe nervi încât m-a făcut să mă pierd în nebunia nervilor. 

- Şi mai exact despre ce e vorba?

Cuvintele mele erau acide, pline de ură îndreptată atât spre sat cât şi spre cea care se afla în faţa mea. Nu puteam accepta ideea de a pierde, din nou, o persoană la care ţineam mai mult decât la propria existenţă. 

- Trebuia să adune cât mai multe informaţii despre Akatsuki şi Orochimaru, în acelaşi timp. 

Acum chiar m-am enervat. Mi-am îndreptat pumnul spre biroul ei din lemn gros, vărsându-mi toţi nervii pe acea piesă imobiliară, care s-a făcut ţăndări la impactul cu mâna mea. Nu pot să cred că a făcut aşa ceva. Femeia asta nu gândeşte? Cum să trimiţi o singură persoană să facă nişte lucruri atât de periculoase?

- Minunat. Acum e ori în mâinile acelui psihopat care face experimente chiar şi pe el, ori e bătaia de joc a celor din acea organizaţie de bolnavi mintal. Nici că se putea mai bine. 

Picioarele mele au devenit moi, incapabile să-mi mai susţină greutatea, aşa că am sfărşit pe podea, aşteptând să mă mai calmez puţin. Oricum aş fi privit situaţia asta, nu puteam să văd nici măcar o parte pozitivă. 

- E chiar atât de importantă pentru tine?

Am simţit o usturime ciudată la nivelul ochilor, umezindu-se din ce în ce mai tare. Nu voiam să plâng de faţă cu Tsunade, dar chiar nu mai puteam controla situaţia în care mă aflam. Dacă era importantă pentru mine? Ce întrebare stupidă....Yui semnifica gura de aer, fără de care nu puteam supravieţui. Fără ea, sunt un om mort....

- Mai mult decât îţi poţi imagina. 

M-am ridicat în picioare determinat să o găsesc. Am să străbat întrega planetă, dacă e nevoie. Nu o să renunţ niciodată la tine, micuţa mea, am să te găsesc, indiferent de preţul pe care v-a trebui să-l plătesc. Am să caut şi pe lumea cealaltă, dacă va trebui. 

-------------------------------------------------------

Capitolul e puţin mai scrut, dar am zis să nu mai scriu chiar atât de mult. Uneori capitolele lungi sunt dificil de citit.

Sper să vă placă, şi mulţumesc anticipat pentru susţinerea voastră!