Schimbare de planuri

Capitolul 5

Daria își sprijini bărbia în palma și ramase asa privind ecranul calculatorului, ca și cum ar privi în el viitorul.
- Un băiețel sau o fetita? Îmi este indiferent. Cert este ca anul viitor o sa avem un bebeluș de care trebuie sa avem grija - spuse ea, privindu-l pe Platon cu un zâmbet. - Cum ți se pare?
Platon o privi cu ochii lui mari și calzi și dădu din coada ca și cum ar fi de acord cu ea.
Daria zâmbi și își trecu mana prin blana lui. Platon răspunse la mângâierile ei dând din coada și mai energic.
- Știam ca îți va plăcea ideea.
Platon era obișnuit sa conviețuiasca cu copii. Stăpâna lui anterioara conduse un orfelinat înainte de a fi diagnosticata cu cancer.
Daria ofta reamintindu-si de acea femeie care nu fusese doar profesoara ei în Cheyenne, ci ne asemenea ii fusese și prietena. Apoi se apleca și îl săruta pe Platon pe cap înainte de a-și concentra din atenția asupra ecranului. Ea nu va termina ca și Margaret, adăpostind copii orfani când putea sa  aibă propii ei copii.
- Totul ii datorez lui Axel - spuse ea fără sa își i-a privirea de la calculator. Dacă nu ar fi fost el, și acum ar fi trebuit sa așteptăm. Când Axel ii propuse sa aibă grija de Mason, el nu cunoștea planurile ei. Și continua sa nu le cunoască. Adevărul era ca nimeni din familia ei nu le cunoștea.
-Tu ești singurul care le știe - ii spuse lui Platon privindu-l în ochi. Saint Bernardu- l ii răspunse printr-un ușor lătrat.
Daria avea douăzeci și sase de ani. Era o femeie moderna și independenta,care avea o slujba bună,  își cumpărase o casa, cu un credit bancar bineînțeles, și își petrecuse ultimele nouă luni decorand.
Și acum își dorea un copil.
Dar cum sa îl aibă când nu exista nici un bărbat în viata ei? Weaver era o mica localitate din Wyoming. Cunoștea toți bărbații din orășel încă de când se jucau pe strada în pantaloni scurți și cu muci la nas. Ii știa pe de rost pe cei care căsătoriți sau logodiți și pe cei care erau disponibili. Nici unul nu ii trezise interesul. Bine, nici un bărbat din Weaver, se corecta ea, gândindu-se la bărbatul care dormea acum la celalalt capăt al coridorului.
Conta pe sprijinul familiei sale. Dusese o viata austera tocmai pentru as atinge obiectivul și acum, mulțumită acestei oferte, va avea banii de care avea nevoie mult mai repede decât plănuise. Dacă învățase ceva în viata, era că atunci când îți doresti ceva cu adevărat trebuie sa îți cântărești bine deciziile, dar sa nu aștepți prea mult, pentru ca atunci nu vei reuși nimic. Ea așteptase câteva luni bune, căutând pe internet diverse bănci de spermă și referințe despre donatori. Și într-un final se decise pentru Big Skype Cryobank din Montana. Aceasta banca funcționa de mult timp și avea referințe impecabile. Asigurarea ei medicala nu acoperea costurile unei inseminari artificiale, dar acum mulțumită acestor bani va putea sa plătească serviciile medicale.
-Totul este perfect - ii spuse ea lui Platon.
Câinele o privi ca și cum ar putea sa ii citească gândurile.
Daria zâmbi cu amărăciune. Oricât de moderna și independenta era, știa  ca perfect ar fi fost sa aibă un soț, o verigheta pe deget, și apoi ca aibă copilul pe care și-l dorea atât. Dar nu era dispusa sa aștepte ca toate aceste lucruri sa ii cada din cer.
-Ce este perfect?
Daria tresari când auzi acea voce.
-Mason. Ce faci aici?
Ea se ridica de pe scaun, dorindu-și ca el sa nu o vadă în pijama. Din fericire, sufrageria era luminata doar de o mica lampa. El nu își va da seama de agitația ei.
-Sper ca nu te-am trezit - spuse Mason oprindu-se în fata ei, de cealaltă parte a mesei.
-Ai nevoie de ceva? Am trecut pe la tine mai devreme, dar dormeai și nu am vrut sa te deranjez. Vrei sa bei ceva?
Era conștientă ca era agitata și ca vorbea prea repede, dar nu putea sa facă altceva.
Mason nega, apoi făcu un semn către calculator.
-Ce e asta? Este cumva una dintre paginile acelea  care îți promit ca o sa îți gaseasca sufletul pereche?
-Ceva asemănător - răspunse ea, tentata sa oprească monitorul.
-Cum este bărbatul ideal pe care îl cauți? Brunet sau blond? Cu ochi albaștri sau căprui? - întreba el pe un ton jucăuș.
Daria schiță un zâmbet forțat. Poate ca, dacă l-ar descrie pe el, exact asa cum era, nici măcar nu și-ar da seama. Dar nu avea curajul suficient pentru a afla. Cum de asemenea nu îl avea nici pentru a auzi comentariile pe care el le va face dacă ii va spune ca cauta un tata pentru copilul ei într-o banca de spermă.
Apasă pe buton și ecranul se stinse. Apoi se ridica de pe scaun și se îndreaptă către el ,simtind o căldură pe măsură ce se apropia de el. Dar ceva ii spunea ca nu era din cauza apropierii, ci era temperatura lui Mason. Ii puse mana pe frunte. Ardea.
-Mason - spuse ea. -Ai febra mare. - Te doare ceva?
- Acum nu - răspunse el, închizând ochii când simți ușoară atingere a mâinii ei.
-Nu te cred - murmura ea, ținându-și mana pe fruntea lui mai mult decât era nevoie. - Haide, nu trebuie sa stai atât de mult timp în picioare - spuse ea îndepărtând una dintre carjele care erau sprijinite de masa și trecându-și bratul peste umărul lui pentru a-l ajuta sa se întoarcă în camera.
-Nu vreau sa ma întorc din nou în  pat. Sunt satul de paturi și camere.
- Bine - spuse ea înțelegătoare. - Ce spui de canapea?
Mason scoase un mic mârâit și, sprijinit de cealaltă cârje și de bratul ei, se îndreaptă către canapea. Când ajunse lângă canapea era deja extenuat și se lasă să cada pe ea înfrânt.
-Acum ramai aici și odihnește-te - spuse ea, respirând ușurată când se văzu eliberata de greutatea lui.
- Ești foarte amabila, dar urăsc asta - spuse el, aruncând pe jos carjea pe care o avea în mana.
- Ma ocup eu - replica ea îndepărtându-l cu blândețe pe Platon care pretindea sa își pună capul lângă Mason. - Fa câteva respirații profunde pentru a-ți reveni - continua ea în timp ce așeza câteva perne sub capul lui. Revin imediat, sa nu te miști. Daria ieși din sufragerie și se îndreaptă către camera lui. Câinele o urmări. Apoi urca în pat dintr-un salt și după ce se învârti de câteva ori se întinse pe locul pe care Mason îl lăsase gol. Daria îl lasă acolo, lua pernuța pe care stătuse piciorul lui Mason și flaconul cu antibiotice. Apoi întra în bucătărie, uda un prosop și scoase o sticla de apa din frigider. Se întoarse lângă Mason și așeza prosopul pe fruntea lui.
- Nu am nevoie de asta - spuse ea foarte nervos, îndepărtându- i mana.
- Nu te mai plânge atât - replica ea foarte serioasa, asezandu- i din nou prosopul pe frunte și făcând sa sune flaconul cu antibiotice. - Ti- ai luat pastilele înainte de culcare?
- Da, asistenta Ratched.
Daria zâmbi când auzise ca tocmai o compsrase cu acea asistenta rece și severa din filmul "Un zbor deasupra unui cuib de cuci."
- Mason nici nu ai idee ce înseamnă să fi asistenta. Eu fac ture de noapte în sala de urgente a spitalului și sunt obișnuită sa pun la punct pe tipii cei mai morocănoși și afurisiti.
-Uy, ce frica îmi este!
Daria nu îl baga în seama și, în loc sa ii răspundă se duse în baie și scoase din dulăpior un termometru și o cutie de paracetamol. Când se întoarse înapoi în sufragerie îl văzu pe Mason cu prosopul în mana în loc sa îl tina pe frunte. Era atât de încăpățânat ca un catar. Dar și ea era. Deschise sticla de apa, ii smulse prosopul din mana, scoase doua pastile din cutie și i le puse în mana.
-Ce sunt astea?
- Ceva inofensiv. Este un antitermic, dar o sa îți calmeze de asemenea și durerea. Daria se gândi ca nu era momentul sa discute despre beneficiile sau prejudiciile analgezicelor care ii fuseseră prescrise. El ii spusese foarte clar nu nu voia sa le ia și avea tot dreptul.
Înghiți pastile și bau jumătate din sticla de apa. Apoi își lasă capul pe perna. Daria uda din nou prosopul și îl așeza pe frunte.
- Lasă - l acolo și întoarce un pic capul.
- De ce? - întreba el cu un gest suspicios.
- Trebuie sa te mai torturez un pic - spuse ea arătându-i termometrul. - Am nevoie de urechea ta câteva secunde - Mason făcu o grimasă de nemulțumire, dar își întoarse încet capul. - Sa fi mulțumit, ar fi putut fi mai rău - ii lua repede temperatura și apoi se lasă pe călcâie. - Bun, nu e atât de rău pe cât am crezut, dar dacă nu scade febra pana mâine dimineață, o sa ii spun mamei mele sa vina sa te vadă.
Mason își lua brusc prosopul de pe frunte și o privi speriat.
- Mama ta!
- Da, este medic.
- Ah, da. Ar fi trebuit sa îmi amintesc - spuse el mișcându-si capul dintr-o parte în alta.
Daria ii lua din nou prosopul din mana și îl puse pe frunte.
-De ce ai spus ca ar fi trebuit sa îți amintești?
- Am cunoscut-o cu o anumită ocazie. Se presupune ca am o memorie bună pentru a-mi aminti lucruri.
Daria nu înțelegea de ce, dar era un pic nervoasa pe faptul ca Mason ii cunoștea mama. El își petrecuse câteva săptămâni în Weaver după acea noapte pe care o petrecuse împreună. Nu era de mirare ca ar fi putut sa cunoască vreun membru al familiei ei, mai ales ca în acea perioada lucrase cu Ax.
-Lucruri? Ce fel de lucruri? Te referi la vreun caz?
- Nu înțeleg. La ce caz?
-De la agenție, bineînțeles.
-Ce știi tu despre agenție? - întreba el foarte surprins.
-Mai mult decât mi-ar plăcea. Am fost pe punctul de al pierde pe fratele meu din cauza agenției Hollins - Windword. Știu ca și tu lucrezi de asemenea pentru ea.
- Eu nu ți-am vorbit niciodată despre munca mea și nici nu am menționat numele acelei agenții.
-Încerci cumva sa îmi spui ca nu lucrezi pentru acea agenție? Ca leziunile pe care le ai nu au nimic de a face cu ea?
Daria stătea în continuare pe călcâie lângă canapea, iar Mason trebuise sa facă un mare efort pentru as lua privirea din acei ochi calzi și aurii care îl priveau cu atenție.
-În acest moment nu lucrez pentru nimeni. Și dacă sunt în starea aceasta, este pentru ca nu am avut reflexe suficiente atunci când aveam mai multa nevoie de ele.
-Mmm... - spuse ea nu foarte convinsă.
Mason nu avea starea necesara pentru a discuta cu ea acest aspect. Știa ca nu va duce la nimic bun. Singurul lucru de care trebuia în acest moment sa tina cont era de faptul ca ea era asistenta lui pe durata recuperării. O asistenta foarte atractiva care mirosea a floare de portocal.
Daria ii lua din nou prosopul.
- Ma duc în bucătărie sa îl mai ud un pic, ma întorc imediat.
Mason ramase tăcut văzând cum ea se ridica in picioare și ocolește masa din sufragerie unde avea calculatorul și se îndreaptă către bucătărie. Văzu parul ei blond și lung unduindu-se ușor pe spate. Și apoi văzu soldurile și picioarele ei lungi, lungi...
Doar vazand-o ii venea sa dea frâu liber fanteziilor lui erotice...
Dar că noaptea pe care o petrecusera împreună fusese reala, foarte reala. Asta nimeni nu putea sa nege. Și știa bine ca realitatea depășea de multe ori fantezia.
Auzi sunetul apei și apoi zgomotul pașilor ei apropiindu-se de el, iar viziunea ei i se paru magnifica. Se întreba cine se bucuroase ultima data de acel corp atât de minunat.
II veni dintr-o data un gust amar în gura.
-De ce cauți acele pagini de contact pe internet?
Daria se opri, clipi de câteva ori și apoi ridica din umeri.
- Nu știu, presupun ca la fel ca majoritatea oamenilor. Din curiozitate, sau poate din plictiseala.
Ajunse lângă el și ii așeza din nou prosopul pe frunte.
- Sau, poate din cauza singurătății.
- Asa ca îți cauți un soț,eh? Pe internet. Nu știi cât de periculos poate fi...?
- Sunt o femeie adulta și responsabila. Nu cred ca poate fi mai periculos decât sa cunosc un necunoscut într-un bar sau la o masa benefica în ziua de Sfântul Valentin - spuse ea pe un ton sarcastic. Și ca să îți fie clar nu îmi caut nici un soț
- Și ca să îți fie clar-replica el -. Știu ca ești o femeie adulta. Memoria mea nu ma înșeala în aceasta privința.
- Cred ca ar fi mai bine sa uitam acea noapte. Ca și cum nu ar fi existat.
Mason se simțea deranjat. Și se simțea și incomod. Îl durea tot corpul și aproape ca nu se putea mișca. Simțea o căldură învăluidu-l. Dar nu știa dacă era de la febra sau altceva.
-Tu ai fost cea care a menționat - o. Pentru mine a fost ceva foarte special.
- De ce? A fost doar o noapte.
- Da, o noapte. Dar o noapte de neuitat.
Daria nega din cap.
- Dacă continui pe drumul acesta, vei reuși sa faci lucrurile și mai dificile.
- Îmi este indiferent. Acea noapte e ceva ce nu voi uita și nici nu vreau sa o uit - replica foarte sigur pe el. Și ai mare grija cu acele rețele de socializare. Sunt mulți nebuni care încearcă sa profite de situație.
- Din ce vad, te preocupa mai mult pericolele de pe internet decât faptul ca eu încerc sa găsesc un bărbat cu care sa ies.
Vocea lui Daria suna suava ca întotdeauna, dar el simți pentru prima data în ea un ton de reproș. Dacă ar fi sincer, i-ar spune ca da, ca îl deranjează mult ideea ca ea ar putea fi cu un alt bărbat. Indiferent cum l-ar fi cunoscut. Murea pe dinăuntru ca un alt bărbat ar putea sa o atingă.
- După cum tu ai spus, ești o femeie adulta. Este normal sa vrei sa ieși cu un bărbat, sa te căsătorești și sa ai copii. Dar am crezut ca ai o mulțime de pretendenți la spital fără sa trebuiască sa recurgi la acele pagini de pe internet. Sau nu exista nici un medic singur unde lucrezi?
Se lasă o tăcere lunga și tensionata. Mason o privi cu ochii mijiti, încercând sa ii ghicească gândurile, în timp ce ea își musca buza de jos.
- Ar trebui sa fi în pat - spuse ea într-un sfârșit.
- Nu.
- Bine. Striga-ma dacă ai nevoie de ceva sau dacă vrei sa te ridici. Eu o sa te aud din camera mea.
Mason ramase surprins de faptul ca ea terminase discuția. Dar, în orice caz, ultimul lucru pe care l-ar face ar fi sa o strige în toiul nopții pentru a-l ajuta sa meargă la baie. Ar fi cu totul altceva dacă ea l-ar chema în patul ei.
-Nu îți face griji o sa strig cât de tare pot - minți el, neavând nici o intenție de a face asa ceva. - Noapte bună.
Ea îl privi câteva secunde, un pic indecisa. Apoi se intoarse și se îndreaptă către camera ei. O secunda după, se auzi ușa inchizandu-se, și apoi sunetul apei curgand. Imaginația lui Mason începu sa se evapore. Îl durea capul, coastele si spatele. Îl pisică oribil bratul drept pe care îl avea în ghips. Era un adevărat iad. Nu reuși sa adoarmă decât aproape de ivirea zorilor, când primele raze ale soarelui intrară pe geamul de la bucătărie. Când în sfârșit adormise, începu sa retrăiască anumite imagini.
Cole se afla la volanul unei mașini în căutarea micuței Lari  McDougal. Mason contempla totul ca un simplu spectator, fără sa poată face ceva. Își simtea picioarele adormite. Nu putea sa fuga sa o salveze pe fata. Făcea  eforturi pentru a se mișca și de a învinge acea specie de paralizie care îl împiedică sa fuga și atunci își dădu seama ca fata nu era Lari. Era Daria. Frumoasa și tânără Daria.
Mașina mergea din ce în ce mai repede. Putea sa vadă viteza în ochii lui Coleman Black.
O striga pe Lari... sau pe Daria.
Dar știa ca ajunsese prea târziu. Ajunsese prea târziu...
Era foarte agitat, inima ii bătea cu putere, și fusese pe punctul de a cădea de pe canapea. Dar cel puțin știa unde se afla. Se afla în casa lui Daria, dormind dintr-un anumit motiv pe o canapea de piele destul de incomoda, în timp ce razele soarelui intrau în valuri prin geam. Prosopul era în continuare umed, dar nu ii era de folos pentru ca ii căzuse pe gat. Se prinse de spătarul canapelei cu mana sănătoasă și reuși sa se ridice în șezut. Apoi puse piciorul în ghips jos cu mare grija și încerca să se ridice asa cum putu. Nu se auzea nici un zgomot în casa și nici din camere. Zâmbi mulțumit gândindu-se ca ea încă dormea. Nu i-ar fi făcut placere ca ea sa fi fost martorul efortului pe care îl făcuse pentru a se putea ridica în picioare.
Daria lăsase carjele sprijinite de scaun, și trebuia sa ajungă pana acolo ca să le ia,pastrand echilibrul, sprijinindu-se doar în piciorul sănătos. Dar, la jumătatea drumului, simți o durere ascuțită în spate, ca și cum un vultur și-ar fi înfipt ghearele în spatele lui și, înainte sa își dea seama, își pierdu echilibrul și cazu.
- La naiba!
Strigatul lui de durere răsună în toate colturile casei în timp ce încerca să se întoarcă pe spate pentru a încerca să se ridice.
Contempla tavanul casei care decorat cu grinzi din lemn rustic.
- Mason?
Auzi vocea ei venind din camera și apoi pașii ei fugind către el. Când ajunse lângă el, se lasă în genunchi și își trecu ușor mana peste fruntea lui.
-Nu mai ai febra. Dar ce naiba cauți aici? Era acolo în genunchi, aproape de el. Mirosea a pat cald. Era un miros dulce și cald. Era o senzație care părea sa îl transporte dincolo de realitate.
- Ești rănit - întreba ea.
- Dacă te referi la mândria mea, răspunsul este da.
Încerca să își sprijine mâinile de podea pentru a se ridica, dar simți o durere traverandu-i bratul drept și trebuise sa renunțe. Scăpa o înjurătură printre dinți.
- Nu încerca să te mai miști - spuse ea, aplecandu-se un pic către el.
În ciuda durerii pe care o simțea în tot corpul, Mason se simțea ca și cum ar fi la porțile Raiului, când percepu ușoara atingere a sânilor ei pe pieptul lui. Doar atunci când ea își strecura bratul pe după umărul lui, înțelese ca ea doar încerca să îi așeze o perna sub cap. Apoi se duse în bucătărie și se intoarse într-o secunda, vorbind cu cineva la telefon.
- Nu am de gând sa ma întorc înapoi la spital - spuse Mason într-un mod de avertizare.
Prefera sa putrezească, întins acolo pe jos, decât sa vina cu o targa și sa îl ducă la spital.
- O sa mergi, de asta poți fi sigur - spuse ea foarte serioasa. - Mi se pare ca ți s-a rupt ghipsul.
Ridica din instinct bratul încercând sa înțeleagă ceea ce ea ii spunea, dar se opri dintr-o data când simți acea durere ascuțită. Înjura din nou.
- Mulțumesc. O sa așteptăm - spuse Daria persoanei cu care vorbea la telefon, înainte de a închide și de a lăsa telefonul pe masa.
- Pe cine așteptăm?
- Poți sa stai liniștit. Nu o sa vina nici o ambulanță, dacă asta de preocupa.
- Atunci, pe cine așteptăm?
- Pe Axel. Am nevoie de ajutorul lui pentru a te ridica de jos. În plus o sa stai mai comod în camioneta lui decât în mașina mea.
Daria se afla la câțiva centimetri de el. Își ținea mâinile în solduri și avea parul încă răvășit de la somn. La acea ora a dimineții și cu lumina care întra pe geamuri, pijamaua pe care o purta i se paru și mai transparenta decât noaptea trecuta. Se gândi la cât de fericit ar fi sa rămână acolo întins privind corpul ei ore în șir fără ca cineva sa îl deranjeze.
- Nu o sa rămân în spital. Nu au decât sa îmi schimbe ghipsul dacă s-a rupt dar nu am de gând sa rămân.
- Ce ai împotriva spitalelor? Ai vreo fobie sau îți este teama de ceea ce ți-ar putea da? - spuse ea scoțând din buzunar un flacon.
Erau analgezicele pe care el le aruncase la coșul de gunoi, în timp ce ea fusese în tura de noapte la spital.
Mason își aminti ca deschise acel flacon, inclusiv faptul ca luase doua pastile în mana. Dar decise într-un final sa le pună înapoi și sa le arunce la gunoi.