Pământul și o bucată din soare
O dimineață frumoasă de vară ar fi trebuit să fie însorită în totalitate. Lumina slabă a câtorva raze de soare pătrunde pe geamul ferestrei prăfuite din lemn, lăsându-și ușoara atingere peste așternuturile albe și șifonate.
Trag încet draperiile fumurii și îmi clintesc ochii pe peisajul de afară. Pe cerul albastru se putea ochii planeta ca o imensă bilă de apă. Pământul si jumatate din soarele ce lumina slab erau doar pe o parte orașul vechi ce a stat pierdut sub raze de lună. Să se bucure de dansul oferit de luna voioasă, doar o parte mai au plăcerea.
Cobor ușor scările de piatră și mă așez la granița dintre bucata de soare și lună. Planetele se zăresc ca niște micuțe bomboane de ciocolată pe cerul sângeriu acoperit de minuscule stele ce ori cad ori se pierd prin abisul infinit ori se plimbă haotic prin văzduh.
Totuși în partea luminată, bucățica de soare își odihnea razele în partea planetei, făcând încet orașul zgribulit să fie cuprins de lună si de norii fumurii. Soarele își coborî o rază in jos, iar eu m-am pus în lumina oferită. Luminam. Luminam tot orașul si eram cuprinsă de căldura enormă pe care o emana acel sfert înfiorător. Însă mă gandeam de ce plantele preferă întunericul?
Considerau micile raze inutile? Nu credeau că le pot încălzi destul de tare? Mă uitam in jur, confuză. Atunci părticica minusculă și-a împletit razele și a trimis și a trimis o dâră de lumină pe cerul înstelat. Semăna cu o tăietură de cuțit ce păta cerul cu picatiri de sânge luminoase.
M-am retras într-un colț si am continuat să privesc spectacolul. Planetele vor rămâne vizibile pe cer sau soarele va reveni la normal?
---nu am mai postat de mult.
