Am încercat să fiu perfectă, zău dacă nu. Însă niciodată lucrurile nu îmi ieşeau cum doream. Eram genul de fată care nu poate duce paharul din bucătărie până în living fără să se împiedice de trei ori şi să verse jumate din conţinut pe podea. Genul de fată tocilară care deşi nu îi plăcea şcoală învaţă pentru părinţii ei care visau să ajungă la o facultate că Oxford sau Harvard.
Singura persoană care mă înţeles vreodată a fost fratele meu Luke. Nu va gândiţi că eram că doi fraţi din filme acelea în care cei doi se ceartă non-stop sau dacă unul făcea o prostie celălalt mergea imediat la părinţi să îl zică. Nu, noi eram fraţii care meritau un premiu pentru cât de bine ne înţelegeam. De ce am spus "înţelegeam"? Deoarece Luke a murit anul trecut într-un accident de maşină. Am fost devastată de moartea lui, însă cu timpul am învăţat să trăiesc cu durerea.
După ce Luke nu a mai fost am început să chiulesc de la ore şi să merg în spatele şcolii unde fumam cam vreo 10 ţigări într-o ora şi aşa am ajuns la spital cu bronşită. Atunci părinţii mei au descoperit că fumez şi mi-au interzis strict să las deoparte citez: "Acest obicei nesănătos!". Au început să îşi dea mai mult intereselul pentru mine: tată mă ducea în fiecare zi la şcoală, iar mama mă controla în fiecare zi să vadă dacă am ţigări la mine sau dacă am fumat. Însă cum se zice nici o minune nu ţine mai mult de trei zile, iar după aproximativ 5 săptămâni au încetat să îşi mai facă atâtea griji pentru mine, iar eu m-am apucat de fumat din nou.
Acum însă nu mai chiulesc de la şcoală şi încerc să învăţ cât de cât să nu rămân repetentă mai ales în clasa a XII-a, iar cel mai important lucru am început să fac o pasiune pentru chitară. Am cumpărat chitară cu aproximativ o lună în urmă şi de atunci nu am mai putut să o las. Chitară e singurul lucru care mă calmează. Atunci când degetele mele ating corzile simt o electricitate care îmi străbate tot corpul. Când, cânt pot spune tot ce simt fără să îmi pese de criticile, celor din jur deoarece ei oricum nu m-ar înţelege.
Nu sunt deloc sociabilă. Ba din contra sunt cea mai antisociabila persoană de pe acest pământ. Nu am avut nici un prieten şi nu mă refer la un iubit ci un prieten cu, care să pot vorbi orice fel de prosti oricând şi oriunde. Tot ce am primit au fost persoane false care doar îşi aminteau numele meu atunci când aveau nevoie de ceva.
La liceu eram şi sunt catalogată ciudata care poartă hanorac şi vara, mereu îmbrăcată în negru cu părul lăsat pe faţă. Fată căreia nimeni nu i-a văzut faţă, care şi la pozele şcolare mergea şi se ascundea în baie stand ore în şir fumând ţigară după ţigară că să uite toate criticile aruncate spre ea că nişte bolovani.
Numele meu este Skyler şi sunt absolut sigură că tot ce am spus mai sus nu te interesează.
