Patima

I - Datorii și promisiuni

" Tomorrow is another day
And you won't have to hide away
You'll be a man, boy!
But for now it's time to run, it's time to run! ,,

     Sir Christian Devreaux este de negăsit, oare zace în propriul ungher al minții ca de fiecare dată ? Dar nu e demn... nu e demn de familie acest simțământ a lui... inima-ai sălbatică ce nu îi dă ascultare are să îl conducă spre prăpastie. Toată lumea aștepta prezența lui în salonul conacului. Era conștient de gravitatea poftelor sale nestăvilite de amor, de natură, de viață. Cu toate astea în acea clipă, unealta lui dragă atingea pânza incoloră, golindu-i mintea de responsabilități, titluri nobiliare și nu în ultimul rând obligații. În această zi înseninată viitorul duce contura oglinda limpede a râului, freamătul copacilor de pe domeniu și durerea pe care o aducea numele și moștenirea sa. Responsabilitatea urma să o primească de la tatăl său, Sir Wiliam Devreaux, duce de Edinburgh. Poate dacă privea din perspectiva unui țăran, majordom sau poate chiar a fratelui său drag, Harold, viața lui părea diferită, pictată pe o pânză dulce a destinului, însă pentru el viața asta era un calvar ce îi măcina sufletul. Binecuvântarea primită prin naștere era un ghinion din unghiul sau personal.

     Poate asta e povara pe trebuie să o duc, pentru poziția mea și situația mea financiară, gândi scurt.

     Făcu un pas în spate pentru a avea acces la pictura pe care tocmai o desăvârșise. Emana o tristețe cutremurătoare, tonurile de gri ale râului pătat și verdele negricios al copacilor aminteau de treatrul unui război cu francezii iar cerul plangea necontenit, lipsit de strălucirea oricărei stea. Acum într-adevăr puteai vedea sufletul întortocheat al artistului.

     Ei bine astăzi este înmormantarea fericirii mele, dragă suflet, astăzi voi încuia chevaletul în turn și voi deveni fiul tatălui meu, ducele orașului meu, capul familiei mele...

     Își închise pledoaria către sine și se propti de marginea lucrării în timp ce in minte i se strecurau idei semețe.

     Aș putea sa fug din țară, în India, să imi împachetez operele, pensula, pânzele și să iau un tren dar, e prea lung drumul, să mă arunc de pe o stâncă, nu, ar fi prea dureros, să fac schimb cu Harold ? El nu ar fi de acord...dar încotro ?!

     Rațiunea urlă și îl trezi pe Christian din visare. Auzi un strigăt disperat și ascuțit de mamă temătoare.

     Stimabila Charlotte Devreaux își zări pruncul de pe veranda conacului, în bătaia soarelui părea din nou o tinerică cochetă, însă față ei brăzdată ici colo de riduri demne îi trădau vârsta. Cunoaștea îndeaproape neliniștea ce zacea în pruncul ei, îl știa mai bine decat oricine, îi era cunoscută și pasiunea pentru artă și frumos. Totuși nu era destul de puternică pentru a i se opune fiorosului său soț. Nimeni nu va sta vreodată între duce și moștenirea sa, nici măcar propri-ai soție. Fiul era viitorul, iar Christian trebuia să își înceapă chiar în acest moment atribuțiile, chiar dacă însăși tatăl avea să îl provoace la un duel pentru asta. Wiliam Devreaux era un om avar și impunător, niciodată prea afectuos cu cei din jurul lui, era mândru de el și de familia lui cu precădere de legăturile de sange pe care le avea cu regina Victoria. Întreaga suflare știa acest amănunt atât de important pentru vanitatea din sufletul său.

     —  Mamă, nu ai pic de milă de mine ? Se repezi artistul făcând gesturi în aer, dezvăluindu-și în acest mod mantra tulbure pe care o ascundea.

     — Copilule, știi ca nu pot întoarce nimic cu el în această privință, e de neclintit ! Femeia mătură iarba cu poalele rochiei, micșorând spațiul dintre ei.