Lupta sufletelor

Capitolul I-Tragedia

_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-

—De ce ai distrus atâtea suflete?
—De ce nu te-am distrus încă și pe tine?
—Ai facut-o, dar am luptat pentru a repara distrugerea...

-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_

               Întunericul puse stăpânire pe regat, familia regelui după mult timp stăteau împreună la masă, regele discuta cu fratele său mai mic despre treburile poporului, regina zâmbea ușor la auzul vorbelor fiicei sale lăudându-se că ea știe mai bine să tragă cu arcul, vorbe adresate către vărul ei Alin.
—Frate Alberto, doresc să te invit cu mare plăcere diseară la petrecerea de ziua fiicei mele, Adela care va împlini paisprezece ani.
—Deja paisprezece, ce repede trece timpul în curând micuța mea nepoată va urma la tron.
—Așa-i frate, spune zâmbind regele.

          Dimineața veni repede toți de la palat erau agitați și prinși cu fel de fel de treburi de la pregătirea mesei până la decorarea săli. Doamna Miranda o femeie învârstă care se ocupa de îngrijirea prințesei încerca din greu să o trezească pe sărbătorită, dar ea nici nu dorea să audă vorbele doamnei.
—Prințesă va rog, treziți-vă!
—Of, nici azi nu pot sa dorm până când vreau eu? spuse ea dezamăgită.
—Copilă este deja târziu, haide pregătiți-vă, micul-dejun este pe măsuță, când terminați să veniți jos.
—Da.

           Adela se pregătea repede, alegându-și o rochie roșie, iar părul îl lăsa-se liber pe spate. Merse în sală unde o aștepta regina și doamna Miranda

—La mulți ani dragă! zise regina, oferindu-i un lănțișor cu o stea.
—Mulțumesc mama!
—Să ai mare grija de el este foarte valoros, este din generați în generați.
—Alteță acest lănțișor din câte îmi amintesc ți-a fost dăruit la nunta de către mama dumneavoastră.
—Așa-i Miranda
—Ce! Mamă mă voi căsători!?
—Nu draga mea, zâmbi regina către prințesă.
—Atunci de ce mi-l dai acum?
—Scumpo, nu am știut ce să îți dau de ziua ta, iar acest lănțișor mi s-a părut cea mai bună alegere. Acum du-te și caută-l pe tatal tau sunt sigură că te așteaptă.
—Bine mamă.
Prințesa mergea în căutarea tatalui ei.
—Alteță sigur era mai frumos să îl dați în ziua nunți ei.
—Ai dreptate Miranda era mai frumos, dar nu știu de ce am avut senzația că nu voi mai ajunge să văd acea clipă cu ochii mei.
—Nu spuneți asta regină, poate fi de rău agur. Sunt sigură că nimic rau nu se va întâmpla.

         Adela îl vedea pe tatal ei în gradină pe o bancă stând și privind frumoși trandafiri.
Prințesa merse tiptil spre el și îi sări în brațe. Regele îi urase la multi ani, bucuros.
—Spune-mi dragă ce dorința ai dori să îți îndeplinesc?
—Nu știu am tot ce îmi doresc. Dar aleg să îmi păstrez dorința.
Regele luase un trandafir dorind să-l dea fetei, dar acesta se înțepase din greșeală în unul dintre spini. Prințesa speriată din cauza tatalui ei, dar în același timp furiosă pe mica floare care i-a rănit părintele. Luase trandafirul și îl trânti jos de pământ călcându-l fără milă.
Regele își puse mâna pe umărul fetei.
—Dragă să nu mai lași niciodată furia să îți întunece gândirea.
—Dar tată floarea asta blestemată cu spinii ei te-au rănit cum puteam să o las nepedepsită, doresc să nu mai văd asemenea plante în regat, urăsc trandafiri!
—Copilă dacă spini au fost devină de ce ai mai pedepsit și petalele trandafirului strivindu-le, ele nu au fost vinovate, așa-i?
—Așa-i dar...
—Dragă ţine minte să nu pedepsești pe cei fară vină doar pentru că ei sunt prieteni cu cei vinovați.

           Mai era doar o oră până când invitați trebuiau să apară. Regina și prințesa se pregăteau. După ce se terminase de aranjat ele coborâse jos pentru a vedea dacă totul era așa cum trebuie. Timpul trecuse repede, iar invitați veneau, în puțin timp toată sala era aproape umplută de persoane importante și apropiate familiei regale.
Prințesa împletită într-o coadă purtând o rochie de culoare albastră închisă, iar la gât având lanțișorul primit în dar, care se asorta perfect cu cerceii, se uita după prietena ei cea mai bună după ce a vazut-o sa dus la ea bucuroasă.
—La mulți, mulți, mulți ani Adela spune fericita prințesa Ramona.
—Mulțumesc!
Cele doua fete merse și se distrau dansau și povesteau ce au mai facut în ultimul timp, după așezându-se la masă, regele a ținut un mic discurs despre cât de mântru este de fiica sa. Apoi toată lumea a început să mânânce.

           Adela și Ramona râdeau de întâmplarile care le faceau împreună când erau mici.
—Îți amintești când am ieșit din palat și am mers la piață deghizându-ne apoi tu ai alunecat în balta cu noroi, vai ce am mai râs atunci, spuse Ramona chicotind.
—Nu am căzut doar eu și tu.
—Da pentru că m-ai tras. Erai nervoasă.
—Nu eram.
—Ba erai eu țin minte, zise Ramona chicotind apoi luând-o la fuga văzând că Adela dorește să o prindă.
Ramona fugea printre oameni afară unde începuse să ploaie, dar din greșeală se împiedicase și căzuse în brațele unui necunoscut. Ramona se uita în ochii negrii ai băiatul care părea de aceeași vârstă cu ea.
—Va rog să fiți mai atentă data viitoare, spune baiatul apoi intra în palat pierzându-se printre oameni și lăsând-o pe Ramona cu gura căscată.
—Ramona, hei ce ți s-a întâmplat nu mai visa iar cu ochii deschiși, hai intră ce stai să te uzi toată, nu vezi că plouă mai tare, vrei să răcești?
—Adela cine este el, nu l-am mai văzut pe aici.
—Oh, se pare că cineva s-a...
—Adela nu, adică sunt curioasă.
—Doar curioasă?
—Da.
—Îl cheamă Antonio.
—Antonio, spune încet Ramona
—Tatal meu i-a salvat viața la părintele lui acum șase luni în razboi de atunci cei doi au devenit buni prieteni.

         Ceva mai târziu apăruse și unchiul lui Adela, Alberto împreună cu fiul său Alin. Alberto își felicita nepoata și îi dase în dar o cutie de bijuterii.
Regele își îmbrațișase fratele mai mic întrebând de ce au ajuns așa de târziu, acesta a spus că au întârziat din cauza ploii.
La miezul nopți invitați începeau să plece.
—Mă bucur că ați venit în această seară rege Abidas și regină Ana.
—Placerea a fost de partea noastră majestate, cum să ratam aniversarea fiicei tale, în plus, Ramona era încântată de revedea prietenei sale.
—Nu doar Ramona este, ci si eu să îmi văd prietenul meu din copilarie. Spune-mi cum merge cu reconstruirea regatului Estic după marea bătălie poporul tău a fost aproape șters de pe față pamântului.
—Toate merg bine până acum, au trecut douazeci de ani de atunci. Dar grija care o am în acest moment este să prind banda Jifors.
—Da, am auzit că este foarte periculoasă și sunt multe persoane în spate printre care și un rege detronat.

             Într-un colț Ramona și Alin începeau să se bată din cauza că Alin o împise pe Ramona, Adela încerca să îi despartă. Alin căzu jos, iar din spate luase cuțitul pe care îl ținea mereu acolo, dorind să o înjunghie pe Ramona, deodată mâna lui fusese prinsă de tatăl lui care îi luase cuțitul.
—Fiule ce înseamna asta!
—Tată eu...
Fața lui facuse contact cu palma tatalui. Alberto se uita la cele două fete care stăteau lângă perete, acesta le spuse fetelor că îl va pedepsi pe Alin, dar ca să nu se îngrijorese cei prezenți la petrecere mai bine să nu spună nimic nimanui, fetele au aprobat și au plecat.
Mai tarziu părinți Ramonei au plecat ultimi. Alberto a decis că va ramâne peste noapte la fratele său mai mare.

       Doamna Miranda o duse pe prințesă în camera sa, după Miranda a cerut permisiunea de la rege să meargă în satul ei natal, deoarece fratele ei veni și îi spuse că ceva grav se întâmplase cu mama ei.
Regele i-a dat permisiunea și un mijloc de transport.

            Tunetele și fulgerele îi deranjau somnul prințesei, dorind să meargă în camera parinților se oprise pe holul slab luminat atragându-i atenția niște zgomote ciudate, silueta unei persoane se zărea întuneric care venea mai aproape de prințesă luând-o de mâna și intrând în camera ei. Fata își dase seama că acea persoană era mama ei, care sufla cu greu.
—Mamă! striga fata speriată.
Regina o strânse în brațe și îi spuse să fugă pe ușa din spate departe și să nu se uite în urmă.
Prințesa o luase de mână ieșind din cameră mergeau repede pe ușa din spate, dar pe nevăzute o persoană mascată scoase sabia și o înjunghiase pe regină căzând jos pe podea, mascatul scoase sabia repede murdară cu sânge, câțiva stropi zburând pe fața și pe rochița de noapte a printesei înspaimântată. Aceasta luând-o la fuga iesind și fugind prin ploaie strigând după ajutor, mascatul era în urma ei.
Fata alerga și plângea nemaiavând putere se prăbușire jos.
Mascatul scoase sabia făcându-i o tăietură adâncă pe umărul stâng, apoi dorind să o înjunghie o altă sabie îl oprise și îl omorâse pe mascat. Era regele Abidas.
Prințesa cu ultimele puteri a spus încet ajutor apoi ochii ei s-au închis.
Regele Abidas o luase pe prințesă și o duse în regatul său.
După 3 zile de la tragedia unde regele și regina regatului Nordic au fost uciși. Fratele acestuia mai mic Alberto a luat el responsabilitatile regatulului până când moștenitoarea de drept va împlini vârsta necesară pentru a se urca pe tron.