SERENDIPITY; jungkook [editată ✔️]

Capitolul 11

     Mai erau 20 de minute până începeau orele. Afară începuse să plouă, iar Jungkook se afla într-un local micuț unde oamenii obişnuiau să-şi bea cafeaua dimineața. Mama lui îl rugase să treacă pe acolo şi să ia comanda pe care o făcuse ea. Aerul era destul de rece, iar Jungkook îşi ținuse fața în fular până intrase în local.
     — 32, 60$, spuse bărbatul apoi aşeză un pachet pe tejghea.
     Jungkook îşi scoase portofelul şi îi înmână bărbatului o hârtie de 50$.
     Aşteptând să primească restul, clopoțelul de la uşă sună. Jungkook îşi întoarse capul puțin şi văzu cum o femeie blondă, înaltă, cu talia subțire, îmbrăcată într-un palton blue-marin intră urmată de un bărbat la fel înalt, cu păr cărunt, îmbrăcat într-un palton negru.
     — Două cafele cu lapte şi una simplă, spuse bărbatul şi se aşeză împreună cu acea femeia la una dintre multele mese goale.
     — Imediat, spuse cel din spatele tejghelei şi se întoarse să apese nişte butoane apoi se întoarse înapoi la restul lui Jungkook.
     Clopoțelul se auzi din nou, dar Jungkook nu-şi mai întoarse capul.
Bărbatul îi întinse restul de bani, iar după ce îi vârî în buzunar, Jungkook luă pachetul şi se întoarse. Privirea îi fugi involuntar spre mese. La masa celor doi oameni se mai alăturase cineva. O fată cu păr negru ce-i ajungea până la umeri. Privea prin fereastra pătată de câțiva stropi de ploaie spre maşinile care erau în ambuteiaj.
     Îşi întoarse capul către bărbatul din dreapta ei atunci când îi vorbi. Atunci Jungkook observă cine era.
     Molly era diferită de cum era ieri.
Nu mai avea acele vârfuri verzi, avea părul până la umeri, o față căzută şi ochii obosiți.
      Jungkook făcu un pas, iar Molly îşi ridică privirea. Îl observă pe Jungkook şi făcu ochii mari.
     Jungkook vru să-i facă cu mâna, dar ea coborî repede ochii şi privi fața de masă. El îşi lăsă mâna jos. Se mai uită puțin la Molly, dar ea nu mai ridică capul, aşa că plecă din local.
     Picăturile de ploaie erau rare, dar mari şi îi udau părul lui Jungkook.
Ținea pachetul într-o mână şi mergea repede spre casă, trebuia să i-l ducă mamei.
     Credea că Molly îi va zâmbi. Nu avea aşteptări ca ea să sară de la masă în brațele lui, dar cu siguranță, nu se aştepta să nu-l bage în seamă.
Era foarte diferită de seara trecută.
Oare a dormit? A mai luat pastilele? se gândea Jungkook.

     După îşi aminti de părul ei. Părul ei frumos, lung şi negru. Nu mai era.
Se tunsese.
     Jungkook nu se gândea dacă Molly arăta mai bine cu părul lung sau scurt. Se întreba de ce peste noapte s-a tuns.
     Voia să o întrebe, dar nu mai avea siguranța că îi va răspunde la mesaj sau telefon.

~*~

     Orele se terminaseră. Chuck îl rugase pe Jungkook să vină cu el şi cu alți băieți la meciul de baschet la care echipa oraşului lua parte sau cum s-a exprimat Chuck: "Badgers o să ia bătaie, sigur! Ne ducem doar să facem mişto de echipa adversă." apoi a râs singur şi a zis: "Roosters au un cocoş gras ca mascotă! De fiecare dată când îi zmulgi o pană..." a râs din nou "...te aleargă".
     Roosters era o echipă de baschet mai bună decât Badgers, venită din Massachusetts doar pentru acel meci.
Dar Jungkook refuzase să se ducă. Nu se simțea în stare să-l vadă pe Chuck cum era fugărit de un adolescent costumat într-un cocoş uriaş. Se simțea obosit aşa că se dusese direct acasă.
     Jungkook abia intrase în casă, auzind televizorul imediat. Rămase în hol pentru a se descălța de bocancii murdari de la ploaie.

...
- Vladimir! Nu!
- Lasă-mă, Elena! Ştiu ce e mai bine pentru mine.
- Vrei să mori?!
- Dacă mor, mor cu mândrie...

     Auzi el o secvențăm Intră în sufragerie şi văzu televizorul pornit, iar pe Sehun pe podea aranjând în linie nişte camioane.
     - Nu ştiam că-ți plac filmele dramatice. Cum rămâne cu desenele animate?
     Jungkook se apropie de Sehun, iar acesta îşi ridică capul.
     — Mami se uita la el.
     — Păi şi unde e? întrebă Jungkook.
     — În bucătărie, hyung.
     Jungkook se îndreptă spre bucătărie. Uşa era între-deschisă, astfel încât băiatul simți un puternic miros de friptură.
     — Miroase bine, spuse el şi se apropie de bancul pe care era o dezordine mare.
     Mama lui atunci spăla câteva farfurii, opri robinetul şi se întoarse către Jungkook.
     — Mulțumesc, Jungkook. Cum a fost azi?
     — Bine, spuse el simplu.
     — Mhm, spuse mama continuând să se mişte prin ustensile.
     — Când l-am adus pe Sehun de la şcoală, am găsit o fată care tot suna la uşă.
     Jungkook îşi privea mama, atenția lui fiind captată.
     — A spus că ar vrea să vorbiți puțin, i-am spus că nu eşti acasă, iar ea a spus să-ți spun că te-a căutat.
     Mama lui îşi ridică fața obosită pentru a-l privi.
     — Cine era fata?
     — E acea fata de la şedința de grup, zise el încercând să nu arate vreo emoție.
     — Aa...
     — Da, o cheamă Molly.
     — Oh, păi... ce-ai spune să o inviți la cină... ştii, dacă tot vă cunoaşteți şi ea te caută şi vrea să vorbiți..
     — Mamă, nu cred că ar fi o idee bună, spuse Jungkook sperând ca mama lui să-l asculte.
     — Cum? Ba da e. Vreau să o cunosc.
     — Nu...
     — Jungkook! Pui mâna pe telefon şi o inviți pe Molly. Vreau să ştiu cu ce fel de persoane umblă băiatul meu, mai ales că mai e şi în grupul ăla.
     Vorbea pe un tot autoritar, tipic şi necesar mamelor.
     Jungkook nu voia să vină Molly şi să mănânce împreună cu familia lui, dar nu avea de ales. Mama lui după ar bănui că e ceva greşit la ea, făcând-o mai curioasă.
     Jungkook oftă.
     — Dacă asta vrei..., spuse şi ieşi din bucătărie.
     Păşind pe trepte se gândi: Molly nu avea să vină dacă o suna şi nu-i răspundea la telefon.
Dar după aceea, un alt gând le spulberă pe toate: Dacă voia să vorbească cu el, atunci va răspunde imediat. Jungkook mai oftă o dată şi-şi continuă drumul.
     Ajuns în cameră, se puse pe spate în pat şi îşi puse mâna sub cap.
Îşi scoase telefonul, dar nu îndrăzni să-l deblocheze. Era nesigur.
     Privea în gol cu ochii ațintiți spre un colț al tavanului.
     Să o sune pe Molly sau nu? Voia cu adevărat ca ea să ia masa cu ei sau nu?
     Jungkook voia să răspundă afirmativ la ambele întrebări, dar după aceea toate gândurile negative îi invadau mintea şi ajungea să se gândească la o imagine cu o Molly în lacrimi, tatăl cu o sprânceană ridicată, mama dând în continuu dezaprobator din cap, iar el neştiind pe cine să împace prima dată.
     Parfumul ei de seara trecută încă îl simțea. Era plăcut. Fin şi plăcut și ar fi dorit să mai fi rămas puțin.
     Gândindu-se la acestă dorință,  Jungkook se gândi la principală dorință a lui la acel moment. Voia să o sărute.
     Nu s-a simțit inconfortabil, stresat, emoționat şi nu s-a gândit la ce avea să se întâmple după aceea. O ținea în brațe, îi simțea parfumul şi tot ce lipsea era un sărut.
     Tânjea după acel sărut, voia ca prima persoană pe care o va sărută să fie Molly.
     O fărâmă de curaj îi cuprinse corpul.
     Nici nu prea înțelegea de ce îi era aşa teamă. Era băiat, nu un băiețel. Ar trebui să nu arate nicio emoție. Se mustra în mintea lui de fiecare dată când avea ocazia.
     Îi formă numărul lui Molly şi aşteptă să sune.
     Sună. O dată. De două ori.
     — Chiar voiam să vorbim, se auzi vocea lui Molly.
     — Ce ai zice dacă ai veni la mine acasă, am lua masa...
     — Nu, de fapt, eu vreau sa fim doar noi doi.
     — Oh, atunci bine...
     — Vino pe acoperiş, spuse Molly şi încheie apelul.
      Jungkook se gândi la acel "acoperiş".
     Care acoperiş?
     În timp ce cobora scările, se gândi că probabil acel acoperiş pe care fusese prima dată. Nu avea cum cel de la cinematograf.
     Îşi încălță bocancii înapoi şi ieşi pe uşă fără să anunțe pe cineva că pleacă.
     Picioarele îl ghidară spre restaurantul cu acoperişul pe care se afla Molly.
     Ploaia se oprise, dar umezeala tot se simțea. Pe acoperiş, tot oraşul părea trist. Străzile era negre şi ude, puțini oameni mergând pe jos, multe maşini la semafor, copaci goi fără frunzele care dădeau culoarea.
     Ea stătea aproape de margine cu ochii în telefon.
     Jungkook se apropie încet de ea, iar Molly îşi ridică privirea.
     — Hei! spuse ea.
     — Hei.
     — Eşti supărat pe mine? întrebă Molly privindu-l în ochi. Ochii verzi ai lui Molly îi cercetau fața lui Jungkook în căutarea unei emoții.
     — Nu, spuse el simplu ridicând umerii.
     — Deci eşti, îmi pare foarte pentru azi-dimineață, spuse ea, dar Jungkook o privea.
     — De ce te-ai tuns?
     — Ce? se încruntă Molly.
     — De ce te-ai tuns? repetă el.
     — Îmi place, spuse ea simplu rupând contactul vizual.
      Jungkook se încruntă şi zâmbi puțin.
     — Ba nu! Nu-ți place! Molly, spune-mi adevărul.
     Molly oftă. Făcu o pauză, inspiră şi expiră aerul rece.
     — Aseară au venit tata şi prietena lui, iubită, soție, ce-o fi, spuse Molly fluturând mâna dreaptă în aer. Şi când m-au văzut s-au bucurat sau mă rog, prefăcut, prietena lui a zis ceva de părul meu, iar apoi când am rămas doar eu cu tata, mi-a spus că m-am schimbat, nu aşa m-a lăsat. "Ce-i cu firele alea de păr?", "Molly, voiam să-i faci o impresie bună, Taniei!", spuse Molly coborând vocea, imitându-l pe tatăl ei.
     — Aşa că m-am tuns! Mai bine aş mai fi rămas cu tine, continuă ea, iar Jungkook se apropie de ea şi îşi înfăşură brațele în jurul ei.
     Nu realiză că făcuse acesta mişcare până nu simți mâinile ei pe spatele lui.
     — Păcat că n-ai rămas, spuse Jungkook se apropie de fața ei.
     Simțea că era momentul. Nu-l rata încă o dată. Buzele lui rozalii se apropiau de buzele ei roşii. O ținea în brațe şi îi simțea căldura.
     În câteva secunde, pe cei doi îi uni un sărut.
     Senzația pe care o simți fusese chiar plăcută. Primul lui sărut.
     Când acesta luă sfărşit, Molly se îndepărtă.
     — Nu trebuia să faci asta.
     — Cum? De ce? Nu a fost bine? întrebă Jungkook confuz.
     — Jungkook, ştiu că mă placi! Dar tu meriți ceva mai bun, nu asta, spuse ea arătând cu mâna spre ea.
     Jungkook nu spuse nimic.
     — Meriți pe cineva care să te iubească înapoi, spuse Molly cu părere de rău.
     Jungkook îi privi ochii, începeau să se umple cu lacrimi.
     — Tu nu mă placi?
     — Ba da. Ba da, spuse şi forță un zâmbet. Respiră.
     — Eu nu voi mai fi aici..
     —  Ce vrei să spui?
     Molly se uită la pantofii ei, apoi la Jungkook.
     — Îmi pare rău, dar plec la Washington cu tata.
     O lacrimă îi scăpă şi se rostogoli pe obraz.
     Chiar dacă n-ar fi trebuit, lui Jungkook îi venea să plângă. Îl durea. Prima lui iubire, pleacă la mii de kilometrii depărtare.
     Au avut parte doar de un sărut, dar acesta urmat de lacrimi. Jungkook făcu câțiva paşi spre ea şi o trase în brațe.
     — Te rog nu, spuse el băgându-şi fața în părul ei, iar ea în pieptul lui.

// habar n-am ce a ieşit, dar în curând povestea va lua sfârşit. x \\