Ma iubesc cu sifonierul [IN EDITARE]

Capitolul cincisprezece ̴ Ne dati ori nu ne dati?

   Asemeni unei rate ametite, fata o lua la fuga imediat ce pasi pe usa casei, sperand ca astfel sa reuseasca sa ii prinda din urma pe cei doi baieti, care tocmai parasisera Aleea Trandafirilor. Alergand precum Gulliver,dupa numai cinci minute, Zoe ii ajunse pe in final pe baieti, bineinteles gafaind si avand plamanii scuipati afara, undeva jos pe asfalt.

   - Baieti va…ah…rog sa nu….mai alergati, pentru numele lui….Dumnezeu! spuse fata respirand greu.

  - Oh, Zoe. Ne pare atat de rau. Nici nu te-am observat! zise Josh rautacios, zambind.

 - De-aia ati inceput sa grabiti pasul cand m-ati auzit strigandu-va ca o rata descreierata.

   Nevrand sa-I dea apa la moara fratelui sau, Eric isi lua “ratusca” fleasca si obosita in brate, o saruta pe frunte, o mangaie delicat pe crestet, dupa care cei trei “razboinici” o luara din nou la pas.

    Dupa nici cinci minute de bananait, fetei ii sare in ochi o pancarta multicolora ce statea frumos asezata in fata unei case: pancarta pe care era inscriptionat mesajul “de vanzare”, avand desigur alaturi un numar de telefon. Fara sa stea nici o secunda pe ganduri, in doi timpi si trei miscari, Zoe scotoci prin buzunarele pantalonilor, gasi telefonul si forma numarul, in timp ce cei doi baieti o priveau uimiti.

   - Alo, buna ziua. Zoe la telefon! zise adolescenta, in stilul ei intepat si tupeist.

   - Domnisorico, ia-o mai usor te rog. replica femeia slabita de la celalalt capat al telefonului.

  - Oh, oh…Ma scuzati. Sincer, chiar nu am vrut sa va sperii

  - Draguto, stai linistita. Am lucrat in marina pentru ultimii douazeci de ani, asa ca… putine lucruri reusesc sa ma mai sperie. 

  - E bine de stiut! spuse fata, chicotind.

  - Doamnelor, imi pare rau ca va intrerup conversatia multi-lateral culturala, dar chiar ma grabesc. Asa ca, as fii mai mult decat recunoscator daca ati discuta subiecte de mai mare importanta. zise artagos Josh, uitandu-se necontenit la ceasul negru, de pe mana.

 - Cum ar fii? intreba adolescenta, pleoscanind din buze.

 - Eh, stiu si eu? … CASA?!

 - Oh, mi scuzi. M-a luat iarasi gura pe dinainte.

     Desi isi dorea cu ardoare sa spuna ceva, ceva usturator si nesimtit specific lui, Josh se abtinu, imediat ce vazu expresia serioasa a fratelui sau, dupa care isi atinti privirea catre pamant, fiind mai tacut ca nici o data.

  - Asadar doamna, revenind la treburile noastre… Cat cereti pe casa?

 - Pe ce casa, scumpa mea?

- Pe casaoaia aia mare si rosie, de pe Bulevardul Rozelor.

   Imediat ce Zoe termina de rostit fraza, femeia ce statea la celalalt capat al firului, izbucni in ras, aparent fara nici un motiv.

   - Voi generatia asta, chiar credeti ca tot ce zboara se mananca? intreba femeia, curioasa.

   La auzul spuselor doamnei, Josh ochii rapid o musca ce isi tot falfaia aripile in fata lui de mai bine de zece minute, deschise larg gura si…ce credeti? Ca o inghiti? Pai logic ca a inghiti-o, doar nu va asteptati sa ii faca autopsie inainte.

   - Esti dobitoc? intreba ironic, Zoe.

   - Nu, sunt Josh.

   In pofida faptului ca telefonul nu era tocmai aproape de baiat, femeia auzi mini-conversatia si incepu din nou sa rada, insa de aceasta data intr-un mod putin infricositor, mai lipsind de pe fundal doar acel “muahaha” specific momentelor horror.