𝐌𝐘 𝐒𝐓𝐄𝐏𝐁𝐑𝐎𝐓𝐇𝐄𝐑 ✔

Capitolul 5 - Cearta

- Doar un frate? Să-ți amintesc ca tu mi-ai răspuns la sărut și ca tu l-ai adâncit. De ce nu poți recunoaște odată ca ma placi? vede ca nu îi răspund asa ca pleacă trântind ușa în urma lui.

Nu înțeleg de ce reacționează asa. Se vede ca doar se joaca cu mine. N-are cum sa îi placa cu adevărat de mine. Sau da? Nu, n-are. Dar ce a spus m-a pus pe gânduri.

De ce am adâncit sărutul? De ce l-am lăsat sa ma atingă? Nici nu ma mai cunosc. Nu mai sunt acea fata care trebuia sa petreci cu ea cel puțin un an sa îi câștigi încrederea. El parca mi-a câștigat-o din prima zi. În doar câteva zile m-am atașat destul de mult de el. Și nu înțeleg de ce. Nu-mi vine sa cred ca m-am îndrăgostit de fratele meu.

M-am dus la parter unde l-am găsit pe Mike care se uita la televizor.

- Mike? Îi atrag atenția, punându-ma lângă el pe canapea.

- Ce dorești? ma întreabă uitându-se în continuare la televizor.

- Voiam sa îmi cer scuze, dacă te-am supărat. spun încet.

- Mhm. spune cu un ton plictisit

- Știi, dacă ești atât de nesimțit sa nu poți sa îmi spui un amarat de ,, Bine" ar trebuii sa nu mai fim nici macar frații dar nici amici. îi spun nervoasa de comportamentul sau.

Plec în bucatarie și ma poziționez în fata chiuvetei, tornandu-mi într-un pahar apa. Simt doua mâini calde pe talia mea. Mike.

- Lasă-mă, spun tăios.

Ma smucesc din strânsoarea lui și ma duc la mine în camera.

*****************

Săptămâna a trecut foarte greu. Părinții noștri sau întors din vacanta. Eu cu Mike nu am mai vorbit. Nici măcar nu ne-am privit. Fiecare stătea în camera lui. Toată săptămâna m-am simțit cel mai singur om de pe planeta. Nu am ieșit din casa, nici din camera mea nu ieșeam prea mult. Cu mama nu prea aveam ocazia sa vorbesc pentru ca după ce vine de la munca, mănâncă și se pune la somn. Îmi lipsește ceva pe care nu pot sa îl deslușesc. Off, știu prea bine ce îmi lipsește. Îmi lipsesc vorbele lui, atingerile lui. Îmi lipsește sa vorbesc cu Mike. Ma simt atât de singura. Nu pot ieși din casa pentru ca nu știu orașul asta deloc. Nu cunosc pe nimeni decât pe Scott, mama și Mike. Nu cred ca am mai deschis gura sa spun ceva de ceva timp. Deși vreau sa neg ce simt, nu pot. Îl plac al naibi de mult pe Mike.

În momentul de fata stăteam pe canapea în fata televizorului. Am încercat sa ies o vreme din camera mea. Lângă mine se așează Mike. Se tot uita la mine și ma incomodează.

- De ce te uiti la mine asa? am rămas uimita cât de răgușit era vocea mea, la fel și el se pare.

- De când n-ai mai vorbit cu cineva? știe cam multe despre mine.

- De parca te interesează. spun de data asta mai normal.

- Ma interesează. Ești sora mea.

- Mda.

- Ce?

- Nimic.

- Angel, știu ca în ultimul timp nu prea am mai vorbit în ultima vreme...

- Asa...

- Și voiam sa te întreb de ce nu îmi recunoști ca ma placi. Eu știu asta.

- Pentru ca nu îmi place de tine, Mike. spun pe un ton normal.

- Atunci ar trebuii sa nu mai gândești cu voce tare. spune el, un zâmbet asternandu-se pe fata lui.

- Ce? Îl întreb confuza.

- Atunci în bucatarie când am zis sa ma săruți, ai spus ce ai gândit. Angel, știu ca îți place de mine. De ce nu vrei sa recunoști odată? ridica el tonul.

- Pentru ca nu vreau! ridic și eu tonul dar mai tare.

- Pentru ca ești o curva care cerșește după atenție! îmi tipa toate aceste cuvinte în fata.

Dintr-o data, în încăpere se face o liniște de mort. Câteva lacrimi își fac apariția pe obrajii mei. Face ochii mari când își da seama ce tocmai a spus.

- Angel... Eu...

- Tu ești un nimeni. îi spun nervoasa.

Plec în camera mea, trântind ușa și incuindo. Îmi iau telefonul de pe pat și apelez numărul pe care am vrut sa îl apelez cu câteva zile în urma. Ma mai gândesc odată și după îl apelez hotărâtă.

- Bună, tata. Da, ammm. M-am gândit mai bine și o sa accept sa ma mut cu tine, măcar pana ma mai liniștesc. O sa iau primul avion spre Anglia, mâine. spun și ii închid.

Ok, acesta este un capitol destul de trist și diferit. Sper sa placa! Astazi o sa postez încă un capitol!

EDITAT