Eu încă te iubesc - Cristina Chiperi

28. Așa părea și gata.

    Știam că Tyler putea să devină un om crud, ceea ce nu-mi închipuiam era că ar fi putut s-o influențeze atât de mult pe Beth. O făcuse să-și iasă cu totul din minți.

    Prietena mea nu făcea decât să se gândească la o cale prin care să-l facă să plătească, dar totuși de fiecare dată când el încerca să-i scrie sau să se apropie de ea, Beth era mereu disponibilă, gata să facă orice ca să-l satisfacă. Nu-mi plăcea deloc situația și atunci când încercam să intervin, Beth mă ruga să nu mă amestec. Și cum puteam eu să respect așa o rugăminte? Prietena mea cea mai bună se înșela și eu nu puteam să stau cu mâinile în sân.

    — Dar uită-te la el! Imaginează-ți dacă fotografia va începe să circule prin școală... Ce scandal va fi, a chicotit Beth, continuând să privească fotografia aceea stupidă.

    Devenise obsesia ei, nu înceta s-o privească și să râdă.

    — Poza asta nu trebuie să circule prin școală niciodată, ne-am înțeles? Nu pot să risc, m-am lamentat.

    — Să riști? Ce? a întrebat ea.

— Tyler m-a amenințat. A zis că dacă o pun în circulație, îi va spune adevărul lui Dylan.

    — Și ce-ar fi rău în asta? Nu crezi că ar fi timpul să-i spui adevărul? Mai este o lună până la sfârșitul anului școlar! Va urma vacanța de vară, apoi universitatea. S-ar putea să nu vă vedeți pentru nu știu cât timp, a explicat Beth.

    — Chiar dacă aș decide să-i spun totul, aș vrea să vină de la mine, nu de la Tyler. Cine știe ce naiba ar putea născoci ca să ne distrugă prietenia.

    Eram sigură că pe lângă „Lucy e îndrăgostită de tine" ar fi putut să adauge orice de la dânsul. Nu puteam să risc.

    — Ar trebui să acționezi, Lucy. Ar trebui pentru ca să nu...

    A început să-mi țină unul din discursurile ei obișnuite cărora niciodată nu le dădeam mare atenție, deoarece le cunoșteam pe de rost. Mai mult decât atât, am preferat să mă concentrez asupra băiatului cu ochi verzi, care în acel moment pălăvrăgea fericit cu prietenii lui la câteva mese distanță de noi.

Ultima oară când ne-am văzut am discutat despre relația noastră, m-a rugat să reflectez asupra situației și să fac o alegere. Ei bine, decizia a fost luată... Trebuia doar cumva să i-o spun. Desigur, să descopăr că Dylan în trecut a simțit pentru mine ceea ce eu simțeam în acel moment, mă făcea un pic confuză, dar nu m-ar fi făcut să mă răzgândesc în privința hotărârii de a continua să-mi trăiesc viața.

    Eram pregătită, trebuia numai să mă ridic de pe scaun și să-l rog pe Daniel să stăm puțin de vorbă. Părea un joc de copii, dar ceva nu a mers cum trebuia...

    O fată, care frecventa împreună cu noi cursul de literatură engleză, s-a apropiat de Daniel cu un zâmbet larg pe față. Am înțeles imediat că nu era prima dată când își vorbeau, era destul să studiez privirea lui Daniel. Părea foarte fericit s-o vadă.

    Am rămas așezată la locul meu, urmărind fiecare mișcare dintre cei doi. Când s-au cunoscut? Nu-i văzusem să-și vorbească până atunci...

— ...Și tu, ca de obicei, nu mă asculți. Cred că mai bine am să mă uit pe Twitter. Să aștept ca Harry Styles să posteze ceva e mult mai interesant decât să-ți vorbesc și să văd că nu mă asculți, a bombănit Beth, luând celularul în mână.

    — Scuze... Asta-i pentru că totul merge pe de-a-ndoaselea. Îmi poți spune de când Daniel și Alice își vorbesc?

    Beth s-a întors să-i privească.