Nu există moarte unde nu e viață

Creația

Viața a existat prima. Când s-a zis "Să fie lumină!" nu a apărut lumina prima oară, ci viața, de la sursă. De fapt, lumina însăși e viața. În fine, și-a creat Dumnezeu de toate ca să fie frumos. --Ce? Nu I-a ieșit? -- După ce a creat omul, i-a zis Vieții:

-Îi vezi pe cei ce arată ca noi? Să ai grijă de ăștoa, căci ei stăpânesc Pământul, iar dacă fac vreo prostie, cum ar fi să mânce fructele alea din copac, știi ce ai de făcut.

-Ce am de făcut? 

-Cum adică? Le iei viața. Asta ai de făcut!

-Dar... Eu sunt Viața. Nu pot să mă iau singur de la alții.

-Of, la asta nu m-am gândit. Se pare că avem nevoie de cineva să se ocupe și de asta. Da... Nimic nu ține veșnic. Și totuși, unde să le ducem sufletele după ce mor. Mă rog, rămâne de văzut.

-La cine vă mai rugați, dacă chiar sunteți Dumnezeu.

-Păi, mă rog de Mine să perfecționez Creația.

-Aveți dreptate într-o oarecare măsură.

Dumnezeu a luat Viața și s-au întors în Rai. Acolo Dumnezeu, alături de Viață și de Lucifer, a creat Moartea. Cu ce l-a creat, nu știu, dar nu am mai văzut nimic mai înfiorător decât el. Era, cum să zic, monocrom. Pielea albă, restul negru, spre deosebire de Viață care cuprindea toate culorile vii, găsite pe Pământ. Moartea se uita serios la ei, dar arăta respect. Dumnezeu a zis:
-Tu ești Moartea. Deocamdată nu vei face nimic, dar când...

-Știu, I-a retezat-o Moartea. Când oamenii vor comite Păcatul, atunci le voi lua viața. M-ai creat ca să știu. Nu e nevoie să-mi aflu scopul în existență. 

Creatorul a zâmbit și l-a mângâiat pe cap.

-Nu este nevoie să fii așa de serios, suntem prea complecși ca să fim de un singur fel.