3 A.M ~Yaoi

1

  •Toby•

     Îmi simțeam corpul din ce in ce mai rece. Lacrimile mele curgeau exact ca ploaia pe fața mea. Umblam prin ploaie aiurea, neștiind unde sa merg.
  Asta e doar vina tatei! Îl urăsc!
Fără să îmi dau seama, ajunsesem în centru. Mă plimbam în continuare, ochii mei fiind apoi puțin deranjați de luminile orașului. Eram in fața unei cafenele. Știam cafeneaua aceea! Era cafeneaua prietenei mamei mele și îmi aminteam cum veneam aici cu ea aproape în fiecare zi. Mă întrebam dacă Laila mai e aici. Deobicei stătea până tărziu aici...
  Era încă deschis, cu toate că era aproape 3 dimineața, așa că am zis sa mai fac o vizită.
   Intrasem, iar un mic zâmbet apăru pe fața mea, reamintindu-mi de vremurile vechi. Nu se schimbaseră prea mult pe-aici. Dar așa e Laila! Nu prea îi place să schimbe!
    Analizam ușor fiecare colțișor. Mesele curate, scaunele acelea vișinii cu gumă lipită in partea de jos, ferestrele cu veșnicele draperii verzi și câte un tablou de colo-n-colo. Totul era cam la fel!
    Mi-am îndreptat apoi privirea spre tejghea, unde văzusem o fată cu păr negru și vârfurile mov. Avea cămașa albă și șorțul acela părăginit,  pătat cu cafea și înghețată. Blugii negri "crăpați" în genunchi și tocurile nu mai mici de 12 cm.
    -Laila?
  Se întoarse la mine, iar un zâmbet până la urechi îi apăru pe față.
     -Toobyyy! Ce faci, mă? Mai dă omu de tine? spuse venind la mine și strângându-mă în brațe.
    -Hehe!
    -Ce mai faci?
    -Deocamdată rău!
    -Tac-tu iarăși?
    -Mda ...
    -Dă-l fă drecu'! Nu te demoraliza din cauza lui! Lucrează din greu! O să intri la facultate! Îți zic eu!
    -Și dacă nu?
    -Offff! Mai taci!
   -Mbene! spusesem zâmbind ușor.
    -Apropo! Aștept pe cineva sa vină! Are datorii aici și mna... știi tu...
   -Nu-mi spune că ți-ai redeschis rețeaua de prostituție...
   -Pfff! Aș fi vrut eo! Tu taci și ia un loc acolo! Îți aduc o cafea!
    -Mersi!

  Am mers și m-am așezat pe un loc fix lângă fereastră. Priveam picurii de ploaie scurgându-se pe geam. Mereu am iubit ploile de genul. Aveam uneori impresia că parcă....nu mai plâng singur.
    Eram concentrat la luminițele văzute cu greu prin ploaie. Însă, atenția mea căzuse apoi pe ușa trântită de bărbatul care tocmai intrase în cafenea.
   Era înalt. Avea doar un tricou, niște blugi și un hanorac gri, scuturându-și apoi umbrela. Își dăduse gluga jos, lăsând la vedere un păr blond cu mici picuri de ploaie prin el.
    -Glugă și umbrelă? Cum dracu' te-ai udat? mă gândeam.
  Problema era că...am gândit-o cu voce tare!
      -Ce zici?
  Se întoarse la mine, facându-ma să îngheț complet. Ups!