Happiness ||Lucas||

trei

Fluturii din stomacul ei nu mai dispareau, iar roșeața din obraji era mai evidentă ca niciodată. Deși senzația că cineva o iubește și că-i pasă de ea a făcut-o să se simtă bine, Nali nu are vreo idee ce să facă mai departe, Taeyong este în același timp seful ei, dar și prietenul ei. Dacă ar fi să se întâmple ceva între ei, nu se știe ce le rezervă viitorul și nu își dorește să ajungă în stadiul în care să nu-și mai vorbească. Uneori este prea pesimistă, pune binele altora pe primul loc și pe ea se neglijează, este un suflet bun prins într-o lume rea.

Taeyong pe de altă parte își dorește ca acest sărut să trezească în ea sentimente la fel de adânci ca ale lui, își dorește ca fata din fața lui să simtă aceeași fluturi și aceleași bătăi necontrolate ale inimii pe care el el simte de fiecare dată când ea este prin preajmă. Taeyong este tipul de băiat care a crescut fără dragostea părintească și care nu a avut vreodată parte de un strop de afecțiune din partea cuiva, iar acum tânjește după aceea afecțiune.

"-De ce?" Aceste două cuvinte au fost ceea ce Nali a putut spune în acel moment. Mintea îi este plină de miliarde de gânduri, dar totuși goală în prezența lui.

"-Pentru că..." Începu băiatul să vorbească deși nici el nu știa ce să spună. Emoțiile au pus stăpânire p el și mintea i se goli imediat, abia acum realiză ce tocmai făcuse.

"-Ai de gând să spui ceva?" Deși nu-i stătea în fire, fata începu puțin câte puțin să-și piardă răbdarea.

"-Nu știu." Fata se desprinse din atmosfera creeată și îi aruncă o privire confuză.

"-Dacă nu ai ideee ce să spui eu am să plec pentru că tura mea s-a terminat acum cinci minute." O durea să facă asta, dar nu avea de ales. Este conștientă că relația dintre ei se va răci de acum încolo, că totul va deveni mai ciudat, dar nu are de ales. Nu poate să facă asta, nu vrea să-l rănească spunându-i că nu simte la fel, dar nici nu vrea să-l mintă. Mai bine îi spune acum când încă nu s-a format nimic, decât mai tărziu când, desigur, va fi prea târziu și durerea va fi mai mare.

Cu pași mărunți părăsi cafeneaua lăsându-l pe băiat privind confuz ușa pe care ea tocmai ieșise. Mereu l-a văzut doar ca pe un frate mai mare, poate că deja pare clișeic acest fapt, dar aceasta este relitatea în care trăim. Ne mințim între noi, am început să jucăm teatru mai bine decât actorii profesioniști, minciuna fiind noul adevăr care îi mulțumește pe toți.