Iubire imposibilă..

78 4 0
                                    

           Realizez într-un sfârșit că el nu mă iubește, iar toate visurile mele cum că el își neagă sentimentele pentru mine au fost o pierdere totală de timp.
          "Cine te iubește, o v-a face pentru totdeauna." La tine nu e cazul, pentru că deși m-ai făcut pe mine să te iubesc, eu pe tine nu.
            Deși au fost trei ani de despărțiți, împăcări, râsete, plânsete, dezamăgire și momente de neuitat, toate acestea vor rămâne amintiri.
         În momentul de față încerc să îmi stăpânesc lacrimile, pentru că realizez că a venit timpul să renunț la tine, să las în urmă orice amintiri, azi trebuie să renunț la tine.
         Plânge și cerul cu mine, probabil e trist și el că noi trăim o iubire imposibilă, una în care ne-am ruinat unul altuia viața, dar din care tu ai scăpat fericit, iar cu am rămas pradă trecutului.
         O parte de mine îmi spune că te vei întoarce, de asta te voi aștepta oricum, dar cealaltă parte știe că nu o vei face niciodată.
        Au fost trei ani minunați lângă tine, să-mi fie iertare nopțile în care am lipsit de lângă tine.
        Nu-ți voi spune adio, pentru că nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar doar Dumnezeu știe cât de mult te doresc și cât îmi e de greu să renunț la tine.

                                                         Sfârșit.

Iubire imposibilă...Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum